Cursa de steeplechase din Pardubice, cunoscută sub numele de Velká Pardubická, este una dintre cele mai dure și celebre competiții de acest gen din lume. Având o istorie ce datează din 1874, această competiție nu este doar un eveniment sportiv, ci și o parte semnificativă a patrimoniului hipic european.
Istoria Curselor de Steeplechase
Primele curse de steeplechase au apărut în Anglia în secolul al XVIII-lea. Denumirea vine de la cuvintele englezești „steeple” (turla bisericii) și „chase” (urmărire), deoarece primele curse începeau și se terminau lângă turnurile bisericilor. Aceste competiții au fost inițial organizate de aristocrați și ofițeri militari, devenind rapid populare în Europa.
În spațiul monarhiei habsburgice, prima cursă de steeplechase a avut loc în 1787 în Viena, însă dezvoltarea acestui sport în Cehia a început cu adevărat după războaiele napoleoniene, când anglofilia a crescut, în special în Ungaria și Cehia.
Primele Competiții din Pardubice
Un moment decisiv în istoria curselor din Cehia a avut loc în 1841, când a fost înființată Societatea Pardubice Parfors, care a organizat prima competiție hipică oficială în 1842. Totuși, cursa Velká Pardubická a fost organizată pentru prima dată în 1874, la inițiativa unor personalități precum Maximilian Ugarte și Oktavián Kinský.
Evoluția și Traseul
Cursa Velká Pardubická se desfășoară pe un traseu de 6,9 kilometri, având 31 de obstacole.
Printre acestea, Taxis Ditch este considerat cel mai periculos salt din lume.
Este cel mai faimos obstacol din cursa Velká Pardubická și se sare o singură dată pe parcursul competiției. Acest obstacol este notoriu pentru dificultatea sa, fiind responsabil pentru multe accidente dramatice de-a lungul istoriei cursei.
În trecut, șanțul avea o adâncime de 2 metri și o lungime de 5 metri, fiind ascuns în spatele unui gard viu de 1,5 metri înălțime. Înainte de cursa din 1994, obstacolul a fost modificat pentru a fi mai sigur: șanțul a fost redus la 1 metru adâncime și 4 metri lungime, dar gardul viu a rămas la 1,5 metri înălțime. În 2021, șanțul a fost din nou modificat, având acum o adâncime de 0,75 metri, o lungime de 5 metri și un gard viu între 1,35 și 1,45 metri înălțime.
Acest obstacol este folosit exclusiv pentru cursa Velká Pardubická, iar caii nu au voie să-l folosească pentru antrenamente.
Alte provocări notabile includ obstacolele Irlanda, Popkovice, șanțul francez și șanțul mare de apă. În ciuda dificultăților imense, această cursă este apreciată pentru dramatismul și adrenalina oferită atât călăreților, cât și spectatorilor.
Cursa a fost întreruptă doar în perioadele celor două războaie mondiale, precum și în 1968, din cauza evenimentelor politice. În 2020, ediția jubiliară a 130-a s-a desfășurat fără spectatori, din cauza pandemiei de COVID-19.
Performanțele cailor și jocheilor din România
La noi cursele de galop erau pe ultima sută de metri. Hipodromul era ciuntit si urma să fie demolat. Și aveam mulți cai valorosi și mulți sportivi și antrenori talentați. Mulți au încercat să se afirme în zonele blocului comunist.
Astfel că sportivii români și caii lor au început să își încerce șansele și peste hotare.
Și au început din 1959. Un debut fulminant în celebrul premiu MEMORIÁL KAPITÁNA RUDOLFA POPLERA, pe distanța de 3.200 m. A fost o serie începută de calul PETRICĂ, câștigător de DERBY ROMÂN în 1955. Il vedem și pe GAL, campionul DERBY ROMÂN din 1958.
O serie de șapte ani consecutivi prin care românii au uimit fanii hipismului din fosta Cehoslovacie.
Tot PETRICĂ revine în 1962 și câștigă premiul VOLHY pe 4.000 m. Tot cu Toduță Dumitru în șa.
Și au mai fost locuri bine plasate în alte probe.
http://www.greyhoundderby.com/
Calul GAL
GAL a alergat la 2 ani de 14 ori, cu 3 locuri I și două locuri II. La 3 ani, în 1958, aleargă de 9 ori, revenindu-i celebrul Derby Român și Premiul Ministerului Agriculturii. Tot atunci câștigă și un internațional la Budapesta.
La 4 ani nu se afirmă în cele 14 curse disputate, iar la 5 ani cîștigă un loc II în toate cele 6 alergări ale sale. Anul următor, la șase ani câștigă o alergare la Parbubice. La șapte ani vine pe locul I în Premiul Memorial Cpt. Poplera la Pardubice. Iar la 8 ani alergă din nou la Pardubice, fără a obține un premiu.
Calul PETRICĂ
PETRICĂ are un nume care nu spune multe, dar a devenit un cal de legendă. Este născut la Periș și hai să îi vedem și originile. Îi vedem bunicul matern, FIRDAUSSI, dar și stră-străbunicii legendari, GALOPIN, ST. SIMON etc.
Un cal impresionant de inimos, deși avea o talie de doar 156 cm.
După ce a fost campionul mânjilor de doi ani, PETRICĂ a câștigat Derby-ul Român din anul 1955. PETRICĂ, armăsar murg, din Cordon Rouge și Poenița, proprietar Herghelia Cislău, antrenor I. Pinka, jocheu V. Huțuleag. A câștigat Derby Român cu timpul de 2:31.6, unul dintre cei mai buni timpi din istoria Derby-ului nostru.
În căutările noastre am găsit un elogiu deosebit semnat de Vintilă Ornaru în Almanahul Literar din 1975. Despre Măria sa, Petrică! Petrică avea 23 de ani.
„Cu Petrică, cu acest pur-sînge englez cu nume de fante de Obor, fătat în grajdurile Perişului şi crescut cu ovăz şi iarbă românească, mă cunosc de mult, de pe vremea cînd eu încă mai purtam pantaloni scurţi, iar el nu era decît o superbă promisiune murgă.
De atunci, de la prima noastră întîlnire şi pînă cînd l-am revăzut ultima oară la herghelia din Balc (comună aşezată în partea de nord-est a Bihorului, în Lunca Bereteului, pe şoseaua Marghita — Şimleul Silvaniei, cam la 70 km de Oradea), au trecut mai bine de două decenii, între timp eu am ajuns băiat mare, iar Petrică, gloriosul Petrică, piesă de muzeu, dar o piesă de muzeu nestatornică şi nărăvaşă care sparge cu copitele, săptămânal, câte o boxă!
Cînd ajungi într-o herghelie cei de acolo, de la marele comis pînă la ultimul grăjdar, îţi scot în faţă excepţiile prezente, marile nădejdi — mînjii nedaţi încă la şa, cu pedigriurile lor fabuloase, gloriile apuse fiind totdeauna lăsate mai la urmă pentru că perlele se bat în coroanele princiare totdeauna la urmă. La pretenţia mea de a-l vedea mai întîi pe Petrică, Ion Costruţ — directorul hergheliei — un zdrahon de om, pe cît de robust pe atît de tăcut — deranjat probabil că-i stric tabieturile, mi-a deschis nervos uşa unui grajd şi teribil de volubil şi-a început lecţia de ghid versat: „Iată-l pe sultanul Petrică — sultanul rîncheza dincolo de gratiile boxei cu lanţuri la picioare — din Cordon Rouge şi Poieniţa, armăsar murg închis, uşor înspicat, peri albi pe frunte şi pe bot, pată şa partea stângă, peri albi în coadă, pintenog fără drept posterior, înălţime 1,56 m, perimetrul toracic 1,73 m, perimetrul fluierului 19,5 cm, greutatea 440 kg…“
Auzindu-i glasul şi pricepînd că se vorbeşte despre el — caii au această miraculoasă facultate —, Sultanul s-a potolit şi lipindu-şi botul de gratiile boxei ne-a privit cu ochi de bătrîn înţelept împăcat cu soarta…
Scos în manej, bătrînul a redevenit tînărul, tulburătorul Petrică, cel care a cîştigat Premiul Mînjilor pe Hipodromul de galop de la Băneasa în 1954, Derby-ul în 1955 etc. etc., spaima cehilor între anii 1959 —1963, de două ori locul I în marele premiu memorial Popler 1959 — 1960, a treia oară fiind învins cu un cap, dar de un adversar tot român (Granit), cîştigătorul Premiului Volga în 1963, pe 3.600 de metri, şi al Premiului Volhy (pe 4.000 metri) în care a doborît recordul pistei, record ce nu fusese doborît vreme de 75 de ani!Spre demonstrarea celor spuse mai sus permiteţi-mi să citesc cîteva fraze dintr-un reportaj apărut în ziarul cehoslovac Mlada front», în 9.IX.1962: „Masa din restaurantele din Pardubice şi din casele particulare s-a servit duminica aceasta mult mai devreme decît altădată, deoarece imediat au fost deschise porţile pentru mitingul internaţional de obstacole, cunoscut în întreaga lume. Mulţumire au avut aceia care au prînzit bine pentru că, după rezultatul alergărilor, mulţi de-ai noştri şi-au pierdut pofta de mîncare seara, după înfîngerea cailor noştri… In principala alergare, Premiul Volhy, am participat cu caii noştri cei mai buni: Havran şi Koran. Aceşti cai nici nu au ajuns să parcurgă jumătate din distanţă şi am fost lămuriţi că şi anul acesta, cu toată pregătirea specială acordată, rezultatul va fi aceleaşi ca şi în anii precedenţi. în fruntea alergării s-au instalat caii români care, într-un tempo neobişnuit de iute, au continuat să treacă peste toate obstacolele grele aliniate pe pista din Pardubice! (n.n: cel mai greu parcurs din lume). Marele şanţ de apă a însemnat sfîrşitul nădejdii lui Koran. Havran s-a ataşat de caii înaintaşi, dar la următoarea săritură şi el şi-a pierdut călăreţul şi cu aceasta nădejdea noastră a fost spulberată definitiv. Caii români, Petrică cu călăreţul Toduţă Dumitru şi Bec cu călăreţul Eana Dumitru continuau să înainteze în cîştigători. Marele favorit al alergării Grifei, cu tot finişul disperat al călăreţului, nu a putut periclita în nici un fel înaintarea cailor români care au trecut potoul învingători. în urma succesului cailor români, anul acesta n-a existat favorit în marele Premiu Pardubice.“
Şi acum ceva de domeniul legendei: în 1959 a fost deplasată la Pardubice o formaţie de şase cai români din care făcea parte şi Petrică. Ajuns la Praga, armăsarul, enervat de zgomotul sacadat al roţilor de tren a spart vagonul cu copitele. însoţitorii, ca să-l potolească, au căptuşit pereţii vagonului cu saci umpluţi cu paie. Armăsarul s-a liniştit, dar ce folos: picioarele lui se umflaseră ca nişte butuci. Pînă la marea alergare de la Pardubice nu mai erau decît patru zile. I s-au făcut duşuri, frecţii, i s-au dat serioase îngrijiri medicale. Dar, în zadar. Cu două zile înainte de miting, un medic polonez îl consultă pe Petrică şi-i unge fluierele picioarelor cu o pomadă miraculoasă. A doua zi după consult armăsarul se saltă pe picioare, iar seara, cu o seară înainte de marea cursă în care trebuia să participe, călăreţul său, Toduţă Dumitru il scoate din grajd şi, după ce mituieşte paznicul cu două sticle de Murfatlar — era după ora de închidere a antrenamentelor —, iese cu calul pe pistă. Petrică aleargă uşor, oarecum restabilit, dar departe de ceea ce era el. A doua zi, şeful delegaţiei române este de acord ca armăsarul să participe în cursă, dar îl sfătuieşte pe Toduţă ca după două, trei obstacole să renunţe ia alergare. Are loc cursa. După cîteva obstacole, cînd călăreţul, conform înţelegerii iniţiale, intenţiona să-l oprească, Petrică — asemenea armăsarilor năzdrăvani din basmele noastre străvechi — a prins aripi şi-a fost lăsat să zboare. Sfîrşitul: locul I în Marele Premiu Memorial Popler de la Pardubice!
…M-am despărţit de Măria Sa Petrică seara tîrziu, sufocat de regretul că acest excelent curşi er român n-a avut parte, la timpul potrivit, să alerge pe hipodroamele din Paris sau din Anglia. L-aş fi vrut participant la Liverpool, în marele Premiu al Londrei! Dar cine ştie, poate că unul din cei 43 de urmaşi ai săi o să împlinească, aşa cum se cuvine, fabulosul său palmares.”
Sursa📷: dl Miloslav Nehyba, via www.galop.ro
PETRICĂ s-a afirmat ca un element de mare valoare în cursele de plat și obstacole. La 2 ani a participat la 5 alergări, câștigând de două ori și plasat o dată. La 3 ani dispută 7 alergări din care câștigă de trei ori, printre care și Derby-ul Român. La 4 ani aleargă de 11 ori, câștigând de trei ori și plasat o dată. La 5 ani , din 19 alergări câștigă de 2 ori și se plasează de 2 ori. La 6 ani, din 14 curse câștigă de 3 ori. La 7 ani aleargă doar de 4 ori, câștigând o singură dată. Tot atunci începe antrenamentul pentru steeplechase, învingând la Pardubice în 1959. În 1960, la 8 ani, ocupă locul doi în Memorial Cpt. Poplera. La 9 ani câștigă un premiu și un loc doi în Marele Steeple de la Pardubice, încheind o carieră sportivă la 10 ani cu un nou loc unu la Pardubice.
Dumitru Toduță
Despre Dumitru Toduță nu mai știm mare lucru. Cert este că în duminica de 9 iulie 1989, s-a desfăşurat cursa cea mai aşteptată a fiecărui an pe Hipodromul din Ploiești. Derby-ul de trap pe 1989. Calul câştigător din acel an a fost Sinoe. antrenat si condus de campionul de altădată al renumitei curse de steeplechase de la Pardubice. Dumitru Toduţă a constituit o mare surpriză atât pentru specialiştii în creşterea și antrenarea cailor de rasă. La ediția din acel an, calul Sinoe, condus de Toduță, a devenit primul cal care a parcurs distanța sub 1 minut și 24 de secunde, timpul realizat de el (1 ’23”4), însemnând un nou record al Derby-ului. Calul Sinoe și antrenorul său veneau de la Herghelia Rușețu.
Victoriile repetate de la Pardubice vor rămâne o pagină de aur din istoria noastră hipică.
https://www.vcm.cz/
https://pardubice.rozhlas.cz/
Ziarul Sportul – 1960
https://www.pedigreequery.com/petrica
Almanahul Literar 1975
