În acest articol prezentăm un alt personaj pitoresc din fenomenul hipic românesc. Este vorba de Prinţul Gheorghe Moruzi, un om care și-a adus o contribuție majoră la dezvoltarea sportului hipic, fiind mânat de o pasiune enormă pentru cai. Din păcate, amintirile despre acest om deosebit au fost șterse de negura istoriei.
Despre Gheorghe Moruzi
Născut la 10 mai 1876 la conacul din Vârful Câmpului din județul Botoșani, este unul din urmașii domnitorilor Constantin și Alexandru Moruzi. Era unul dintre cei cinci copii ai lui Dimitrie P. Moruzi (1847-1916), numit „cneazul”, viitorul prefect al Bucureștiului și conducătorul Poliției Capitalei. Mama sa a fost Smaranda Cantacuzino (1848 – 1924)
Dimitrie Moruzi – tatăl lui Gheorghe Moruzi – Frederic Dame-Bucarest en 1906
Herghelia Moruzi de la Svoriștea
Este de remarcat faptul că înaintașii lui Gheorghe Moruzi aveau o herghelie impresionantă la Svoriștea, în Botoșani. Herghelia a fost înfiinţată în anul 1820 cu 100 iepe fătătoare din cel mai frumos şi mai ales tip de cal moldovenesc, cu 4 armăsari arabi ce costau 2-3 mii galbeni.
În 1858 această herghelie avea 600, ce costau peste 2.000 lei bucata și cai din această herghelie au concurat la alergările de la Iași, întrecând chiar și cai Pursânge Englez. Celebritatea acestei herghelii a atras atenția specialiștilor străini, încât în 1855 căpitanul de Szirmay a fost trimis să studieze hergheliile din Moldova, iar la Svoriștea a găsit cai cu trăsături arabice, mai frumoși decât caii de la celebra Babolna.
În anul 1862 se înființa primul Jockey Club din România, la Iași, iar Alexandru C. Moruzi, prim-ministru în Guvernul Moldovei (1861-1862) și apoi ministru de finanțe al României pentru (22-27 ianuarie 1862) a fost președintele acestui remarcabil club și organizatorul primelor curse organizate de cai.
În anul 1868 această herghelie a fost desființată deoarece răpciuga (marva) a fost nimicitoare.
Aceste amitiri rămase de la înaintașii săi l-au impresionat foarte mult pe copilul Moruzi. Prin urmare avea deja în sânge dragostea pentru cai.
Studii impresionante pentru o carieră militară de excepție
Tânărul Gheorghe / George Moruzi urmează Şcoala Specială Militara de la Saint-Cyr (1895-1897), apoi intră la celebra Şcoală de Aplicaţie de Cavalerie de la Saumur (1897-1898). În România va urma Şcoala Superioară de Război din Bucureşti (1910-1912). După Primul Război Mondial merge din nou la specializare în Franța, la Ciclul de Informații de la Versailles (1922).
Gradele militare
O carieră militară de cavalerie serioasă și faptele sale de vitejie i-au adus gradele cele mai înalte în armata română: sublocotenent (1897), locotenent (1902), căpitan (1908), maior (1914), locotenent-colonel (1916), colonel (1917), general de brigadă (1923), general de divizie (1930).
Cariera militară
Activitatea sa de dezvoltare a cavaleriei a fost impresionantă. Începându-și cariera la Regimentul 1 și 8 Călărași și absolvind prestigioasa scoală de cavalerie de la Saumur, Moruzi devine un om foarte important pentru modernizarea armatei române. Astfel, între 1902-1909 a devenit instructor la Școala Specială de Cavalerie de la Târgoviște, inițiind primele stagii de antrenament de galop pe Hipodromul Băneasa (1904-1905). În anul 1909 a luat ființă hipodromul Școlii de la Târgoviște, unde s-au organizat concursuri hipice militare, dresaj, obstacol, steeple-chase și curse plate de galop.
În anul 1913 devine stagiar la Marele Stat Major și după război a devenit Comandantul Școlilor de Cavalerie. Vârful carierei sale militare a fost în perioada 1930 – 1936, ca Inspector General al Cavaleriei.
Acte de eroism
Gheorghe Moruzi a fost un militar desăvârșit, participând cu mult curaj la toate provocările acelei perioade atât de încrâncenate. A comandat escadronul 1 din Regimentul 4 Roșiori în Bulgaria (1913). Dornic să participe la luptele pentru unitatea națională, Moruzi are funcții foarte importante în operațiunile militare din 1916 și 1917. Devine comandantul Regimentului 4 Roșiori și conduce linia întâi de luptă la Oituz.
Siret Movileni 1917 Moruzi
Participă la operațiunile din Basarabia și apoi Ungaria (1919). Primește în semn de respect cele mai înalte decorații oferite de statul român și nu numai.
Generalul Gheorghe Moruzi – Revista Cavaleriei din 1942
Regele Carol al II-lea, Generalul Moruzi, inspector de cavalerie, Ionescu-Sisesti ministru al agriculturii si domeniilor, Baliff, Nicolae Iorga, generalul Comanescu, 1931, Arhivele NaționaleGeneralul Moruzi la exercițiile militare ale cavaleriei – Delcampe.net – GordasPrincipesa Elena. General Moruzi. General Manu. General Mircescu. Armata română
După 40 de ani de carieră militară, la 5 august 1936, generalul Moruzi demisionează din armată, ca protest al unor jocuri politice la care nu a dorit să fie părtaș.
Demisia lui Gheorghe Moruzi
La 8 septembrie 1836, într-un moment solemn organizat la cazarma Regimentului 4 Roșiori „Regina Maria, generalul Moruzi își ia rămas bun de la Cavalerie. Colegii săi îi fac cadou o operă ecvestră din bronz.
Sculptură bronz – cadoul primit de Gheorghe Moruzi de la Cavaleria RomânăMomentul discursurilor
După mai multe discursuri de apreciere ale foștilor săi camarazi de arme, Moruzi încheie cu un discurs memorabil, din care cităm câteva fragmente:
„Iubiți camarazi,
Vă mulțumesc pentru darul pe care mi l-ați făcut: el simbolizează pasiunea vieții mele și statornicia unei atitudini de la care nu m-am abătut.
Se spune că orice om are o pasiune, care domină pe celelalte: eu am avut pasiunea calului. De copil, nu am întrevăzut cariera militară decât prin prisma ofițerului de cavalerie …
Pe acest bronz vă arăt linia dreaptă de urmat: este calea onoarei ferită de abdicări compromițătoare, de renunțări înjositoare, de pupături de mâini degradante. Este linia care duce până la mormânt pe o cale fără cotituri, încadrată cu fapte frumoase și curateș este linia pe care a urmat-o generația noastră, când a făurit România Mare …”
Ceremonia de despărțire – Regimentul 4 Roșiori
Pasiunea vieții sale, calul
Pe lângă cariera sa militară, Moruzi va fi unul dintre cei mai mari promotori ai sporturilor hipice din România.
Alexandru Grigorescu îi dedică un capitol special din „Odinioară la Băneasa”. Tânărul locotenent Moruzi intra în lumea Hipodromului Băneasa chiar la începutul secolului, observând cu atenție alergările cailor Pursânge Englez, dominate de G. Negropontes și Al. Marghiloman.
Moruzi a devenit în scurt timp proprietar de cai și a intrat în lumea hipismului, jocheii săi având culorile vișinii.
Culorile de competiție pentru Grajdul Moruzi
Mare a fost surpriza când au început să apară și rezultatele în marile premii:
în toamna anului 1902 Premiul Jockey Club cu BRISTOL, armăsar murg, din Monarque și Nelly Cope, proprietar locotenent Gheorghe Moruzi
în primăvara anului 1904 Premiul Jockey Club cu NEWMARKET, armăsar murg, din Ravensbury și Bruyere, proprietar locotenentul Gheorghe Moruzi
în primăvara anului 1906 Premiul Jockey Club cu MEDELSTONE, armăsar murg, din Melton și School Book, proprietar locotenentul Gheorghe Moruzi
în primăvara anului 1907 Premiul Jockey Club cu CARAMEL, armăsar murg, din Simonian și Claudia, proprietar locotenentul Gheorghe Moruzi
De altfel, în anul 1906 ajunge în topul marilor câștigători pe hipodrom. Dintre cei 23 de proprietari de la Hipodromul Băneasa, îi amintim pe primii trei din punct de vedere al banilor câștigați:
1- Alexandru Marghiloman cu 120.783 franci
2- George Negropontes cu 100.050 franci
3- Locotenent Gheorghe Moruzi cu 60.476 franci
Din păcate, Moruzi nu reușește să câștige alte mari premii clasice în această perioadă, dar cariera sa militară a fost prioritară în acele perioade tulburi pentru țară.
Moruzi ajunge să dețină înainte de Primul Război Mondial 14 cai valoroși la Târgșor – Prahova. Devine membru Jockey Club, fiind în Comitetul de Conducere. Are și rezultate excelente internaționale.
Prințul Moruzi – sursa www.galop.ro
Dragostea sa pentru cai este legendară. Se spune că generalul i-a propus jocheului Grigore Crișan să încalece un cal al său într-o cursă importantă, cu condiţia însă ca, indiferent de situaţie, să nu folosească cravaşa, știut fiind că acesta avea acest obicei. Crișan a acceptat și ar fi putut câștiga ușor cursa cu o crăvașa la final. Dar a ieșit al doilea, dar cu respectul cuvenit pentru cal și pentru general.
SNIC și Hipodromul Floreasca
Un alt moment important pentru activitatea hipică a lui Moruzi a fost anul 1923, când are loc o fuziune dintre dintre Societatea ,,S.N.I.C.’’ (George U. Negropontes) și Societatea ,,T.R.-O.B.’’ (Ion Matak), rezultând o conducere denumită Comitetul SNIC, generalul Moruzi fiind Președinte al Comitetului, cu sediul în nou înființatul Hipodrom Floreasca.
Moruzi Noiembrie 1923 – inaugurare Hipodrom Floreasca – Realitatea Ilustrată
Conducerea era formată din generalul Coandă (președinte al consiliului de administrație) și generalul Moruzi (președinte al comitetului), iar inginerul Ion Matak era responsabilul cu alergările.
Momentul istoric al Federației Ecvestre Române
Echipa hipică a Românei la concursul internațional de la Nisa – 1930: Henri Rang, Vladimir Constantinescu, Gr. Vulturescu, Petre Kirculescu, Gheorghe Niculescu, Gheorghe Magherescu.
În primăvara anului 1930 a avut loc concursul internațional de la Nisa. Cu acest prilej, șeful delegației României, Constantin Comănescu, a discutat cu secretarul Federației Ecvestre Internaționale ca și România să adere. Tot în 1930 participă la Congresul FEI de la Lucerna, unde România este acceptată în forum internațional, cu condiția să respecte condițiile impuse și anume existența unei Federații Ecvestre Române care să adune celelalte societăți ecvestre și hipice.
Generalul Gheorghe Moruzi, inspectorul general al cavaleriei, reușește să adune conducătorii societăților hipice românești și pe data de 12 decembrie 1930 se constituie Federația Equestră Română (FER). Lucrurile s-au mișcat într-un ritm amețitor, FER având un statut chiar în ziua următoare. Și ce rezultate minunate au urmat pentru fenomenul ecvestru românesc!
Mereu pe hipodrom
Visul de a câștiga totuși Derby Român s-a realizat în anul 1934, prin murgul Toiag (Blue Boy și Tamborina). A fost un moment special pentru mândrul Moruzi, după zeci de ani de activitate hipică.
Derby Român 1934 – Toiag – proprietar Gheorghe Moruzi, antrenor Gabens, jocheu Michel GeorgeDerby Român 1934 – Toiag – proprietar Gheorghe Moruzi
Lista impresionantă de premii a fost completată prin premiul care îi lipsea, Premiul Dianei, în 1938, prin Miss Rock. Era ultimul mare succes pe hipodrom al echipei cu cazacă vișinie, fiindcă marele Moruzi urma să se ducă la cele veșnice pe 19 noiembrie 1939.
Marele cavaler avea să ofere prin moartea sa una dintre cele mai frumoase declarații de dragoste fenomenului turfist. Generalul Moruzi a cerut prin testament să fie să fie incinerat, iar cenușa să-i fie împrăștiată pe pista Hipodromului Băneasa chiar în dreptul potoului. Dorința i-a fost îndeplinită de către Barbu Catargi, vicepreședintele Jockey Club.
” Rămășițele mele pământești să rămână și ele pe hipodromul pe care l-am iubit cu pasiune o viață, astfel ca cenușa mea să fie presărată în fața potoului ”
Gheorghe Moruzi etalându-și talentul de cavaler școlit la Saumur
Despre dispariția marelui general avea să scrie și Nicolae Iorga
Nicolae Iorga despre Gheorghe Moruzi
Urmașii lui Moruzi
Gheorghe Moruzi fost căsătorit cu Adina Ştirbey, nepoata domnitorului Barbu Ştirbey. Au avut doi copii: Alexander George Moruzi (1900 – 1957) și Maria Brăescu (1902 – 1990).
Maria Brăescu conform informațiilor furnizate de Fundația Culturală Erbiceanu (www.fundatia-erbiceanu.ro), a fost implicată în activităţi filantropice, în cadrul Crucii Roşii, pe Frontul de Est, în timpul celui de-al Doilea Război Mondial. În 1945 a devenit prima reprezentantă în România a Organizaţiei Salvaţi Copiii.
Cu câţiva ani înainte de moarte, la Paris, Maria Brăescu i-a împărtăşit lui Neagu Djuvara dorinţa de a înfiinţa, cu banii obţinuţi din vânzarea unei case, o bursă pentru personal medical (medici, asistente, infirmiere) din România, în vederea unui stagiu de o lună la Paris. Ceea ce s-a întâmplat.
Surse
Georgescu, Maria, Cavaleriști Români la Saumur – Editura Militară 2015, p. 215-218
Alexandru Grigorescu – Odinioară la Băneasa – 1996 Mediana Edit
