INCITATO ȘI CREȘTEREA CABALINELOR LA BECLEAN

Autor: Dr. Kerekes Zoltán

Încep această lucrare în titlul căreia așez numele lui Incitato în frunte, simbolizând importanța pe care a realizat-o Becleanul în creșterea cabalinelor. Incitato este numele acordat la înțărcare unui mânz, care ulterior a devenit întemeietor de linie paternă din cadrul rasei de cai lipițani.

Ce trebuie să știm despre calul Lipițan?

Rasa își trage denumirea de la localitatea în care s-a creat herghelia de formare a acestei rase. Pe acea vreme se numea Lipizza și se afla în Slovenia pe un domeniu al Casei Imperiale Habsburgice.

Nevoia sau cerința creării unei noi rase de cai ne-o putem imagina dacă ne întoarcem la realitățile politico-economice ale secolelor anterioare erei moderne. Constatăm în primul rând că în lipsa mijloacelor mecanice de transport cu care azi suntem obișnuiți – automobilul, trenul, avionul – deplasările pe distanțe mai lungi se realizau cu ajutorul cailor, atât în domeniul civil, cât și în domeniul militar. Caii erau folosiți pentru deplasări individuale, înșeuați sau înhămați la utilaje de transport persoane sau marfă. Totodată să nu neglijăm importanța pe care o reprezenta calitatea și valoarea cailor folosiți de elita societăților locale sau imperiale. Un cal frumos era un certificat pentru rangul ocupat în societate a proprietarului. De asemenea, calul era instrumentul fundamental al acțiunilor militare.

Din cele de mai sus rezultă că în diferite state sau case regale nobilimea locală căuta mereu să îmbunătățească valoarea și calitatea cabalinelor deținute. Scopurile propuse au fost ridicarea capacității la efort, la deplasări rapide sau de lungă durată. Nu în ultimul rând însă, frumusețea, aspectul exterior și eleganța mersului au fost obiective primare. Acest ultim criteriu era în permanenta atenție a caselor regale din Europa, a elitei societăților, încercând prin acest mijloc exprimarea rangului în societate.

Asemenea preocupări l-au îndemnat pe prințul Karl II de Habsburg să facă un pas înainte în creșterea calului. În anul 1572 a înființat la Viena o școală de dresaj special, zis „spaniol”, unde caii de origine spaniolă erau dresați timp de opt-zece ani, după care prezentau spectacole în care, dirijați de călăreți în uniformă specială, executau la comanda nesesizată de spectatori, mișcări, deplasări și diferite salturi spectaculoase, individuale sau în tandem. În timp s-a ajuns ca aceste exerciții să fie executate la o perfecțiune incredibilă.

Pentru a-și asigura materialul de rezervă pentru această școală de dresaj, respectiv pentru asigurarea unor cabaline cu un exterior foarte frumos, prințul Karl II de Habsburg a importat din Spania în anul 1580 un număr de nouă armăsari și 24 de iepe de rasă andaluziană, rasă caracterizată prin eleganța corporală și a mersului specific cu acțiunea pronunțată a genunchilor. Importul a fost înlesnit de faptul că pe acea vreme Casa Regală Spaniolă era reprezentată de o ramură a familiei habsburgice austriece.

Calul spaniol cu numele de Rasă Andaluziană s-a format la rândul său prin încrucișarea spontană a cailor locali spanioli numiți „Soraia”, care aveau aspect primitiv, dar erau resistenți la efort, cu caii berberi.

Calul berber era originar din nordul Africii. Prin anii 730 islamiștii arabi au declarat „jihad”, adică război sfânt împotriva populației creștine din Europa și au inițiat ocuparea teritorială a continentului. Prima dată au efectuat invazia în Spania, apoi au încercat să pătrundă spre centrul Europei. În Spania au staționat mai mult de 700 de ani, au format state islamice cu o cultură și arhitectură a orașelor specific arabă. Colaborarea puterilor europene până la urmă a reușit să alunge populația arabă numită mauri, ultimul teritoriu eliberat în anul 1492 fiind Granada.

În acei 700 de ani s-au creat astfel condiții pentru încrucișarea pe termen îndelungat a cailor locali cu cei berberi, mai valoroși în toate privințele.

După izgonirea arabilor din Spania a început creșterea și selecția dirijată a cailor metiși realizată în mod spontan anterior. Munca de selecție s-a concentrat pe hergheliile din Jeres de Frontera, Cordoba și Sevilla. În desfășurarea acestei activități au avut un rol important călugării din ordinul Carthausian.

În final a rezultat un cal cu exterior nobil, nu prea rapid, dar elegant, cu dorință permanentă pentru deplasare. Calul avea profilul capului berbecat (convex) și mers specific cu acțiunea genunchilor.

Liniile paterne ale rasei de cai Lipițani

Să revenim la cei nouă armăsari și 24 de iepe andaluziene importate în 1580. Ei au fost așezați într-o zonă aridă carstică a Sloveniei de azi, aproape de Marea Mediterană, în localitatea Lipizza. Condițiile climaterice existente care au acționat asupra cailor la Lipizza au creat un cal ușor tardiv în creșter,e dar cu o activitate longevivă – viitorul lipițan. Ulterior s-au mai efectuat importuri de cai andaluzieni din hergheliile caselor regale daneze și neapoletane.

La început, culoarea cailor din Herghelia Lipizza a cuprins toată gama de culori existente la cabaline, dar tendința proprietarilor a fost crearea unui cal de culoare vânătă (sură în limbaj popular), care odată cu trecerea timpului să devină de culoare tot mai deschisă, albă (bălană). Nu au neglijat însă menținerea sporadică a unor exemplare de culoare neagră.

Calitățile de rasă a cailor Hergheliei Lipizza au început să se fixeze în timp îndelungat, mai ales în urma apariției unor armăsari de valoare, care aveau și capacitatea de a transmite urmașilor însușirile dorite.

Primul armăsar care a creat o linie paternă definitivă a fost un cal de rasă andaluziană numit Pluto, de culoare vânătă, născut în 1765, importat din Herghelia Regală Daneză din Fredericksborg.

Următorul întemeietor de linie a fost armăsarul Conversano de culoare neagră, înzestrat cu un mers deosebit de elegant, cumpărat din herghelia prințului Kaunitz din Neapole în anul 1774.

În anul 1783 a fost importat la Lipizza din Herghelia Imperială Austriacă Kladrub armăsarul de patru ani cu numele de Favory, de culoare roib degradat.

Tot de la Kladrub a fost adus la Lipizza armăsarul Maestoso, născut în anul 1773 în Spania.

În anul 1783 a fost adus din Neapole un armăsar spaniol de culoare vânătă, care ulterior a primit numele de Neapolitano și prin calitățile produșilor săi a devenit întemeietor de linie.

În ceea ce privește originea armăsarilor întemeietori de linie paternă s-a produs o excepție în sensul că în anul 1816 a fost adus în Herghelia Lipizza un armăsar pur sânge arab cu numele de Siglavy, din herghelia prințului Schwarzenberg. Armăsarul avea talia mult mai joasă față de caii existenți în herghelie, dar era foarte temperamental și producea mânji de bună calitate, cu ținută elegantă, drept pentru care linia paternă înființată de acest armăsar ulterior s-a acceptat ca fiind a șasea linie din cadrul rasei, cu numele de Siglavy-Capriola.

Aceste șase linii paterne au fost create în Herghelia Imperială de la Lipizza, la care s-au adăugat ulterior alte două linii fondate în afara hergheliei.

Linia Tulipan provine din Herghelia de la Terezovacz a proprietarului Jankovics József. Armăsarul s-a născut în 1895, iar linia sa este o derivație a liniei Favory acceptată deja în prealabil.

Linia Incitato fondată în Beclean

Iar acum a venit rândul să ne amintim și de armăsarul întemeietor de linie paternă Incitato, armăsar produs al localității Beclean.

După cum am amintit anterior, creșterea cailor în Europa a avut tendința de reînnoire și îmbunătățire permanentă. Acest fenomen a influențat și atitudinea familiei Bethlen, care din vechi timpuri întreținea herghelii, una în localitatea Arcalia, pe o perioadă mai scurtă de timp și una în localitatea Beclean a cărei dată de înființare se pierde cu multe secole în urmă. Trecând de sus în jos în ierarhia nobilimii, moda cailor spanioli a atins și zona Transilvaniei. Astfel, în anul 1689 și în anul 1700, familia baronului Bánffy a achiziționat cai spanioli și a întemeiat herghelii proprii în localitățile Bonțida, Borșa Clujului și Răscruci.

Fig. 1. Profilul capului la diferite linii de cal lipițan (Adaptat după Brem, 2013¹)

Din efectivul de cai spanioli de la Bonțida a familiei Bánffy, în anul 1802, proprietarul de atunci a domeniului Becleanului, contele Bethlen Pál, a cumpărat un armăsar și 12 iepe pe care i-a transportat pe jos în două zile pe traseul de pe lângă Someșul Mic, apoi de la Dej, pe un drum aflat pe malul stâng al Someșului Mare. În noaptea după prima zi a deplasării caii au poposit în grajdurile familiei Korniss din Sânbenedic.

Armăsarul cumpărat se numea Curioso, avea un corp impunător, robust și un mers elegant. Printre cele 12 iepe se afla una de talie mică, dar cu starea de întreținere mereu foarte bună și cu temperament vioi, ea purta numele de 532 Capelano.

Din împerecherea lor ulterioară, în anul 1810, în noaptea zilei Sfântului Bonifaciu, deci în data de 14 mai, s-a născut un mânz de culoare negru închis, care la înțărcare a primit un nume spaniol, Incitato.

Mânzul a avut o viteză mare de creștere, la vârsta de trei ani a devenit un armăsar cu un corp impunător, gâtul frumos prins sus la grebăn, profilul capului ușor convex și mers foarte elegant prin acțiunea foarte pronunțată a genunchilor.

În anul 1813 mânzul născut negru avea deja culoarea corpului vânăt deschis, apoi acest proces a avansat, calul la cinci ani devenind de culoare albă. Având calități exterioare remarcabile, Incitato a fost introdus ca armăsar pepinier la herghelia contelui Bethlen.

Mânjii proveniți au moștenit în mare măsură calitățile corporale avantajoase ale lui Incitato. Acest fapt a fost remarcat și de conducerea hergheliei militare de la Mezőhegyes, care, după o examinare minuțioasă, l-au cumpărat în anul 1814. Începând cu anul 1815, Incitato a fost introdus ca armăsar pepinier în herghelia de Lipițani de la Mezőhegyes.

Ca fapt divers, menționez că Incitato s-a născut în grajdurile aflate în curtea castelului Bethlen Pál, adică în curtea castelului care, până nu demult, a servit drept sediu al Primăriei Beclean.

Fig. 2. Castelul Bethlen Pál, în 1900 și 2010 (Sursa: internet)

La Herghelia Mezőhegyes, Incitato a activat ca pepinier mai mulți ani. Dintre descendenții lui au fost avansați 22 de fii ca armăsari pepinieri, uneori chiar doi concomitent, dar linia de sânge s-a continuat prin armăsarul Incitato VII, născut din iapa 301 Marquis.

Actuala linie de Incitato existentă în lume provine din produsul iepei 784 Incitato XV, deci mânzul avea originea de Incitato din partea ambilor părinți. Fiul acestuia a fost transferat la Herghelia Făgăraș (Sâmbăta de Jos) unde a primit inițiala de Incitato I.

Evitarea împerecherilor consangvine

Chiar dacă acel mânz a fost realizat din ambii părinți Incitato nu a fost nicidecum obținut din împerechere consangvină. În acea vreme se practica un mod de împerechere diferit de cel actual. Resursele materiale fiind mereu asigurate, hergheliile militare au utilizat concomitent doi sau chiar trei armăsari pepinieri din aceeași linie paternă, fără ca aceștia să fie înrudiți îndeaproape. Pentru felul cum se practica modelul de împerechere pentru fixarea caracterelor particulare ale liniilor paterne, fără să se ajungă la consangvinitate, vă descriu procedeul practicat:

• De exemplu, o iapă din linia Pluto a fost montată cu un armăsar Favory. Fiica acesteia, deci în cazul nostru Favory, la vremea potrivită a fost montată tot cu un armăsar Puto, dar din altă ramură, apoi fiica acesteia – Pluto, fost montată cu un armăsar Maestoso a cărei fiică, deja la foarte mulți ani de la prima împerechere dată ca exemplu, tot cu un armăsar Pluto din altă ramură, etc.

În urma acestei tehnici, într-un pedigree de lipițan de la acea vreme, cu cele cinci generații de strămoși înșirate, în total 62 de strămoși, numele cel mai frecvent în cazul exemplului nostru ar fi fost Pluto. În acest fel era asigurată individualizarea genetică și fenotipică a cabalinelor din diferite linii paterne. Ca urmare, privind un cal lipițan se recunoșteau cu ușurință, pe lângă caracterele generale de rasă, anumite caracteristici exterioare specifice pentru fiecare linie paternă. În zilele noatre situația este diferită. Analizând un pedigree de lipițan, de exemplu tot din linia Pluto, numele de Pluto este cel mai rar întâlnit printre strămoșii înscriși! Din această cauză evidențierea liniilor paterne din cadrul rasei lipițene este doar de importanță genetică care nu se reflectă în fenotip.

Dar să ne reîntoarcem la începuturi și să continuăm drumul parcurs de linia Incitato. În anul 1902 fiul lui Incitato I de la Herghelia Făgăraș a dat naștere din iapa 64 Neapolitano III la un mânz, care, ulterior a fost instalat la Herghelia Bábolna ca armăsar pepinier, Incitato IV, care a devenit strămoșul tuturor cailor Lipițani din linia Incitato existenți actualmente în lume. De altfel herghelia de lipițan din Mezőhegyes (unde primul Incitato a ajuns pepinier în 1815) a fost transferată în anul 1874 la Făgăraș (Sâmbăta de Jos), de unde în anul 1912 a fost mutată la Bábolna și în final în anul 1950 la Szilvásvárad, unde se găsește și la ora actuală.

După plecarea efectivului de cabaline de la Făgăraș, actuala splendidă herghelie de lipițani s-a format din aducerea unor armăsari de montă publică, cumpărarea de la persoane particulare a unor iepe anterior aparținând hergheliei, precum din achiziționarea unor armăsari din alte herghelii din străinătate.

La ora actuală creșterea calului Lipițan austriac nu se mai face la Lipizza, localitate acum aparținând Sloveniei, ci la Piber, unde sunt crescuți cai doar din cele șase linii inițiale obținute la Lipizza. Totodată crescătorii austrieci exclud de la reproducție exemplarele de culoare roibă. Comportamentul lor nu are la bază motive biologice întemeiate, gest pe care personal consider un moft aristocratic discriminativ și neîntemeiat.

Creșterea cabalinelor la Beclean după plecarea lui Incitato

Desigur, după plecarea lui Incitato din Beclean, în anul 1814, nu s-a oprit creșterea organizată a cabalinelor aici. Familia Bethlen și-a păstrat în continuare herghelia, dar a încercat să se adapteze la noile curente apărute. Nu cunoaștem data exactă când efectivul de cai lipițani a fost înlocuit cu cai de jumătate sânge englez, deveniți la modă la sfârșitul secolului XIX, cum ar fi Nonius sau Furioso North-Star. Aceste varietăți au fost create și ameliorate începând cu anul 1844 la Herghelia Mezőhegyes și caii au fost răspândiți pe teren ca armăsari de montă publică. Exemplarele din aceste variante de jumătăți de sânge englez erau de talie mai înaltă, se pretau la călărie și tracțiune de atelaje în ritm mai alert. Pentru aceste calități erau preferați de armată pentru cavalerie și transport de echipament militar.

Avem cunoștința sigură de situația Hergheliei Beclean începând din anul 1920, când noul proprietar al domeniului, contele Bethlen Béla avea deja o herghelie de cai din varietatea Furioso North-Star. Din autobiografia sa aflăm că în perioada interbelică avea contract ferm cu Armata Română cărora le livra tineretul cabalin de trei ani, drept pentru care Statul Român l-a scutit de impozitul agrar al moșiei. Această herghelie a fost lichidată în anul 1944, când armata germană a confiscat tot efectivul de cai al hergheliei.

După cel de-al doilea război mondial s-au înființat în țară întreprinderi agricole de stat denumite la început Sov-rom-uri, dirijate la nivel guvernamental în principiu de un „consilier” sovietic, apoi ele s-au transformat în Intreprinderi Agricole de Stat (I.A.S.). Mânjii născuți în aceste unități de pe teritoriul fostei regiuni Cluj au fost aduși pentru creștere la Beclean, fiind instalați în fostele adăposturi ale hergheliei familiei Bethlen.

Depozitul de armăsari Beclean

În anul 1954, bazându-se tot pe tradiția Becleanului în ceea ce privește creșterea calului, s-a înființat aici un depozit de armăsari cu un efectiv de 100 capete. În acest caz toate grajdurile și anexele au fost proiectate și construite conform cerințelor vremii, iar baza furajeră a fost asigurată de pe fosta proprietate a familiilor Bethlen și Floth, naționalizate în 1946.

Depozitul de armăsari Beclean deservea cu reproducători cabalini cinci județe din nordul Transilvaniei, adică județele Bistrița-Năsăud, Cluj, Sălaj, Satu Mare și Maramureș. Depozitul de armăsari a funcționat prin contribuție de la bugetul statului, iar terenul agricol destinat bazei furajere a fost îndestulător.

Tehnologia aplicată la Depozitul de Armăsari la începuturi a fost preluată și continuată ca atare de la fostele depozite militare de armăsari. Astfel, norma de îngrijire a fost calculată la patru armăsari pentru un om, dând posibilitatea întreținerii grajdul într-o stare de igienă de neînchipuit în zilele noastre. Armăsarii, 50 într-un grajd, erau legați cu câte două pene de lanț, boxele libere erau despărțite de câte o stănoagă învelită cu împletitură de paie. Sub armăsari ere așezat mereu un strat cu o grosime de aproximativ 20 cm de paie curate și standul armăsarilor era delimitat de aleea de pe mijlocul grajdului cu o împletitură groasă de paie așezată de-a lungul întregului grajd.

Armăsarii în condiție fizică remarcabilă, cu părul sclipitor, erau țesălați cu multă insistență de două ori pe zi și călăriți de patru ori pe săptămână în mod organizat, în grup, indiferent de starea atmosferică din exterior.

De la intrarea în grajd armăsarii apăreau ca niște zmei care dansau fiecare la locașul lui. Nu se ținea cont de viciile sau temparamentul mai dificil al unor armăsari, fiecare călăreț trebuia să călărească pe oricare dintre aceștia. În timpul călăriei, adesea, armăsarii plini de energie săltau sau cabrau încercând să scape de controlul călărețului. De altfel, personalul îngrijitor purta cizme și ținută militară.

Pentru mulți din zilele noastre ar fi de necrezut priceperea și curajul cu care acești călăreți îmbarcau la începutul fiecărui sezon în vagoane armăsarii destinați pentru deplasare pentru monte. Toate manevrele le executau pe bază de ordin rostit, pronunțat spre armăsar și mișcări energice dirijate concomitent, fără să se fi întâmplat accidente de muncă. Într-un vagon de marfă se îmbarcau șase armăsari legați în așa fel încât să nu se producă încăierări între ei, dar să poată consuma furaje și apă pe durata celor două-trei zile până la ajungerea la destinație.

Solicitările de armăsari s-au înmulțit din ce în ce mai mult, încât în anii de după 1970 s-a mai construit încă un grajd, efectivul mărindu-se la 150 capete.

Herghelia Beclean

În anul 1977 s-a hotărât de către Centrul Republican de Creștere și Calificare a Cabalinelor de Rasă (C.R.C.C.C.R.), condus pe acea vreme de către Dr. I. Apahidean, construirea unei herghelii de stat la Beclean. Toată investiția a fost executată prin construirea de obiective noi, grajduri, magazii, padocuri, fânare, birou administrativ, drum de acces, alimentare cu apă din sursă locală prin cădere. În 1978 s-au adus de la Herghelia Cislău 72 iepe mame de rasă Pur-Sânge Englez și 18 iepe mamă de rasă Trăpaș de la Hergheliile Balc și Dor Mărunt.

Fig. 3. Herghelia Beclean: vedere de ansamblu (Foto: Popescu Angelica, 2016)

Aici s-a preconizat pe de-o parte crearea unei noi variante de Cal Semigreu plecând de la încrucișarea dintre iepe Pur-Sânge Englez și armăsari Ardenez proveniți de la Herghelia Izvin, originari din Ungaria. Pe de altă parte, iepele cu talie mai înaltă au fost preconizate a da naștere la o herghelie de Cai de Sport pentru sărituri peste obstacole. Pentru această herghelie armăsarii au fost transferați de la Herghelie Jegălia.

Din păcate, inițiativa nu a putut fi realizată din cauză că majoritatea iepelor de rasă Pur-Sânge Englez și Trăpaș nu s-au putut aclimatiza la condițiile climaterice mai umede și reci ale Becleanului. În decurs de câțiva ani, atât iepele cât și produșii lor s-au îmbolnăvit de boala numită oftalmie periodică și în număr mare au orbit. Drept pentru care s-a procedat la scoaterea lor din circuitul de reproducție.

Contrucțiile fiind funcționale, conducerea C.R.C.C.C.R. a hotărât transferul la Beclean a hergheliei de Semigreu inițiată folosind iepe Furioso North-Star și Lipițan de la Bonțida. Acest efectiv era însă lipsit de armăsari pepinieri, respectiv a trebuit să se renunțe la ei din motive de consangvinitate avansată a efectivului. La acest efectiv s-au adăugat câteva exemplare realizate din mânzele iepelor Pur-Sânge Englez și Trăpaș din activitatea anilor precedenți, apoi am primit și un lot de 12 iepe mame de rasă Ardenez de la Herghelia Izvin.

Fig. 4. Iepe și mânji Semigreu Românesc (Foto: Popescu Angelica)

Formarea calului Semigreu se făcea pe baza unei scheme de încrucișare în urma căreia rezultau mânji cu procente de sânge Ardenez de 50%, de 62,25%, de 65,65%, de 68% și respectiv de 75%. Aceste exemplare cu diferite procente de sânge Ardenez se încrucișau între ele în așa fel încât, în final procentul de sânge al efectivului să fie uniform, de 65% sânge Ardenez. Bineînțeles că în paralel cu acest criteriu s-au utilizat și alte criterii zootehnice pentru a obține un cal Semigreu armonios, bun de tracțiune și docil. Munca de formare a calului Semigreu, cu exterior uniform, a fost deosebit de dificilă pentru că a trebuit să înjghebăm caracterele morfologice ale unor rase aflate la polurile opuse ale scalei. Astfel, din încrucișarea unui armăsar Ardenez cu iapă Pur-Sânge, produsul moștenea uneori anumite părți corporale de la un părinte, altele de la celălalt părinte, apărând adesea produși cu un exterior neavenit. După munca a zeci de ani a mai multor generații de specialiști s-a realizat rasa de cai cu conformația adecvată, uniformă. Totodată a trebuit să reconstituim noile linii paterne de armăsari pepinieri.

Reconstituirea liniilor paterne de armasari pepinieri

Pentru rezolvarea acestei acțiuni am primit acceptul domnului Dr. Teodor Suciu, responsabil la C.R.C.C.C.R. cu formarea calului Semigreu și am trecut la instalarea prin inițiativă proprie ca pepinieri a unor armăsari din alte rase și herghelii. În decurs de câțiva ani am înființat 12 linii paterne individuale de armăsari pepinieri cu care puteam să realizăm pe termen lung formarea calului Semigreu de Beclean.

Principala problemă în această acțiune era că, prin introducerea în efectiv a unor armăsari pepinieri noi, s-a dereglat schema procentelor de sânge Ardenez. Din această cauză, principala preocupare a fost formarea loturilor de împerechere spre omogenizarea procentului de sânge Ardenez în produși. Pentru a atinge scopul, am introdus un procedeu de evidențiere individuală la fiecare individ a procentelor de sânge din fiecare rasă.

În perioada anilor 1980 – 2000 cererile din teren pentru armăsari de montă publică s-au tot înmulțit, din care cauză a trebuit să mărim lotul de iepe mame, care la un moment dat a ajuns la 120 de capete, iar efectivul total al unității la acea vreme a depășit 500 de cabaline.

Odată cu trecerea timpului, prin selecția riguroasă a personalului de specialitate din perioadele următoare, s-a realizat un cal Semigreu robust, puternic și totodată armonios. Putem menționa fără ezitare că formarea calului Semigreu la Beclean este un capitol de succes.

Fig. 5. Iepe mame Semigreu Românesc la Herghelia Beclean (Foto: Popescu Angelica, 2016)

Revenirea calului lipițan la Beclean

Conducerea C.R.C.C.C.R. a dispus in anul 1993 un schimb de cabaline între Hergheliile Beclean și Bonțida. Conform planului, herghelia Beclean a transferat un lot de 30 iepe mame Semigrele împreună cu mânjii lor din acel an, respectiv un număr de armăsari pepinieri necesari efectivului, bineînțeles în așa fel încât împerecherile să fie posibile pe termen lung, fără apariția fenomenului de consangvinitate. În schimbul lor, Herghelia Beclean a primit un lot de 29 iepe mame Lipițan de culoare murgă și mânjii anului în curs. Schimbul de efective s-a făcut la jumătatea distanței dintre cele două herghelii într-o livadă I.A.S. din apropierea Dealului Habadocului. Deplasarea efectivelor s-a făcut prin mers pe jos pe șoseaua Beclean – Vița – Sânniocoară – Habadoc, în mod grupat, organizat și s-a realizat cu succes, fără evenimente nedorite.

Efectivul de Lipițan murg pe care l-am preluat a provenit inițial de la Herghelia Făgăraș, de unde în mod dirijat au fost scoase din efectiv iepele de culoare murgă și transferate la Bonțida. Motivul real pentru care s-a efectuat această separare a iepelor pe bază de culoare a fost constatarea că în cadrul rasei Lipițan culoarea murgă nu este foarte preferată de către eventualii cumpărători.

În acest efectiv preluat au apărut în mod spontan și doi mânji de culoare neagră. Acest fenomen m-a inspirat – ce ar fi dacă am încerca schimbarea culorii lotului de Lipițan într-o varietate de culoare neagră, care este mai elegantă și se leagă mai bine de caracterul rasei? Primind aprobarea conducerii de la București, am propus și am avansat ca armăsar pepinier un produs negru al armăsarului Neapolitano XXVI, primind numele de pepinier Neapolitano XXXI.

Fig. 6. Neapolitano XXXI (dangale N28 / 6HB) 1995 – 2017 (Foto: Popescu Angelica, 2016)

Trebuie să evidențiez contribuția pe care a avut-o Dr. Toma Gheorghe de la C.R.C.C.C.R., care ne-a înțeles și ne-a ajutat prin rezolvarea transferului unor armăsari de culoare neagră de la Herghelia Făgăraș. Așa a ajuns la noi Siglavy Capriola XIV, un armăsar negru în vârstă de 18 ani atunci, dar deosebit de aspectuos. Treptat au mai fost avansați și alți pepinieri de culoare neagră, dar la început numărul mânjilor născuți de culoare neagră a fost sub așteptări. Lucrurile au continuat astfel și la următoarele generații s-au obținut din ce în ce mai mulți produși negri. Acest fapt a permis ca în procesul de selecție pe lângă culoarea cabalinelor să aibă o importanță tot mai mare aspectul exterior al cabalinelor intrate la turma de bază.

În acest fel s-a realizat la Beclean singura herghelie de Lipițani de culoarea neagră din lume.

Fig. 7. Iepe mamă Lipițan la Herghelia Beclean (Foto: Popescu Angelica, 2017)

Revenirea lui Incitato la Beclean

După evenimentele din 1989 s-au schimbat o serie de legi privind organizarea sectorului agricol. Folosindu-se de aceste posibilități, câteva persoane iubitoare de cai Lipițani au înființat o herghelie particulară în localitatea Dalnic, județul Covasna. Menționez că în perioada dintre cele două războaie mondiale la Dalnic a funcționat o herghelie de stat de Lipițani. Probabil din amintirea acelor vremuri a venit inspirația înființării noii herghelii, de data aceasta înglobată în structura unui I.A.S. local.

Proprietarii hergheliei au început activitatea prin procurarea unui lot de iepe mame Lipițan născute în Herghelia Făgăraș (Sâmbăta de Jos), iar armăsarii pepinieri, de asemenea originari de la Făgăraș, au fost aleși dintre armăsarii de montă publică de la Depozitul de Armăsari Homorod. Ulterior au reușit să obțină un armăsar provenit din Incitato X, de la Herghelia Szilvásvárad. Totodată au început să facă dresajul unor exemplare din herghelia lor pentru concursuri de atelaje cu doi cai. Aceste concursuri le-au inițiat sub denumirea de Cupa Incitato.

Fiind în relații de prietenie cu dresorul atelajului, Dr. Kádár de la Dalnic, m-am informat despre originea armăsarului pepinier Incitato instalat la ei, respectiv am solicitat o aprobare pentru a face o vizită la fața locului. Am presimțit că până la urmă voi putea obține un exemplar din linia Incitato crescut la Dalnic.

Relatând informațiile primite domnului Dr. Georgescu Ilie aflat în conducerea CRCCCR, un om cu cunoștințe și vederi largi în ceea ce privește creșterea și sportul cabalin pe plan național, el din prima clipă s-a asociat la ideea că ar fi bine să readucem linia Incitato la Beclean.

În februarie 1995 împreună cu Dr. Georgescu Ilie ne-am deplasat la Dalnic, unde am găsit herghelia de Lipițani pusă la punct, cu starea de întreținere bună a iepelor și excepțională a armăsarilor pepinieri, iar tineretul bine dezvoltat. Din armăsărușii tineri de trei ani am remarcat doi armăsăruși din linia Incitato.

La solicitarea noastră de a procura un asemenea exemplar am primit un răspuns afirmativ condiționat, adică, ar fi fost dispuși să ne transfere definitiv un exemplar în schimbul unei trăsuri de concurs, dintre care C.R.C.C.C.R. dispunea de mai multe bucăți. Propunerea privind condiția transferului a fost reciproc avantajoasă, drept urmare am căzut de acord cu proprietarii și am procedat la alegerea exemplarului care să corespundă scopului dorit. Până la urmă am optat pentru achiziționarea armăsarului Incitato I-6, născut în data de 23.05.1992. Mânzul era bine dezvoltat, de culoare vânătă, având pedigreeul în ordine, conform căruia era descendentul lui Incitato I Dalnic, nepotul armăsarului pepinier Incitato X de la Herghelia Szilvásvárad, iar mama era iapa Maestoso XXXV-81, descendentă din Herghelia Făgăraș (Sâmbăta de Jos).

Revenind acasă, conducerea hergheliei mi-a dat mână liberă pentru desfășurarea acțiunii de preluare și transport la Beclean a armăsarului, pe cont propriu.

M-am folosit de situația că în aprilie 1995 a poposit pe o durată mai lungă o delegație poloneză la Beclean, care aduseseră doi armăsari Pur-Sânge Englez destinați Hergheliei Cislău și apoi așteptau la noi sosirea de la Herghelia Lucina a unor armăsari huțuli. Am împrumutat de la ei remorca de transport cabaline și am închiriat un autoturism particular Mercedes, care avea în spate structură de cuplaj pentru tractarea remorcii. După înțelegerea verbală prealabilă cu conducerea Hergheliei Dalnic, în zorii zilei de 23 aprilie 1995 am pornit la drum, autoturismul fiind condus de proprietar.

Era o zi de duminica, prima zi de Paști al Bisericii Ortodoxe. În zona noastră a fost o vreme frumoasă, liniștită, caldă de primăvară. Apropiindu-ne de zona Carpaților vremea s-a schimbat, au apărut nori negri, a început să ningă și să bată un vânt puternic, rece, viscolind zăpada. În final, ajunși la Herghelia Dalnic, personalul de acolo ne-a înmânat pedigree-ul și certificatul sanitar veterinar pentru transport al armăsarului, apoi, din cauză ca zăpada căzută nu permitea manevra de întoarcere a automobilului, dânșii au executat manual manevr de întoarcere atât a autoturismului, cât și a remorcii de transport, iar apoi au îmbarcat armăsarul Incitato I-6.

Imediat după ieșirea din incinta hergheliei am remarcat cadavrele a zeci de păsări cântătoare, având abdomenul și gâtul galben citrin, cu numele românesc presură (în latină Embrezia Citrinella), doborâte de vânt și ucise de frig.

Înaintam cu viteză cât se poate de redusă, tractând remorca grea atașată de autoturism, mașina nefiind echipată cu cauciucuri de iarnă sau lanț antiderapaj. În zona serpentinelor din zona Bogata am văzut multe autoturisme derapate, răsturnate prin șanțul de lângă șosea. Prin mila lui Dumnezeu și prin deosebita prudență a șoferului am ajuns la Beclean după miezul nopții, unde era aceeași vreme plăcută de primăvară. Atunci mi-am dat seama prin ce pericol am trecut. Pentru această deplasare nu am dispus de ordin de deplasare din partea unității și ca atare orice pagubă produsă cădea asupra mea!

Incitato acasă la Beclean

Sosiți la herghelie am așezat armăsarul în boxa dinainte pregătită în grajdul pepinierilor. În zilele următoare examinându-l ne-am convins că era un armăsar bine dezvoltat, cu temperament foarte vioi, agresiv față de alți armăsari, dar docil în relația cu personalul uman.

Ulterior s-au întocmit actele de transfer ale armăsarului. Pentru a îndeplini anumite cerințe birocratice, ele vorbesc depre un transfer inițial al armăsarului la Depozitul de Armăsari Homorod, și de un alt transfer de acolo la Beclean, cu specificarea destinației armăsarului. La lucrările de clasare din toamna anului 1995 a fost oficial declarat armăsar pepinier, începându-și activitatea din sezonul de montă 1996. Armăsarul instalat cu număr de pepinier Incitato II a activat în cadrul Hergheliei Beclean o perioadă de șase ani. Toți produșii lui au moștenit culoarea vânătă, indiferent de culoarea iepei mame.

Activitatea lui a fost continuată de un fiu al său, născut în 2000, din iapa Neapolitano XXVI-68. Acest exemplar ca pepinier a purtat numele de Incitato IV.

Fig. 8. Incitato IV (dangale I3 / 15HB), născut în 2000 (Sursa: Ramba și Lechkun, 2007)²

Dintre urmașii lui Incitato IV deja s-au născut mai mulți mânji de culoare neagră. Dintre aceștia, doi au fost avansați pepinieri, si anume Incitato IX născut în 2006 din iapa Siglavy-Capriola XIV-101 și Incitato XI, născut în 2008 din iapa Siglavy Capriola XVIII-24. Ambii armăsari activează și la ora actuală în cadrul efectivului.

În prezent, în efectivul de iepe mame, 11 capete sunt originare din linia Incitato, reprezentând un procent de 31% din totalul efectivului de iepe mame. Putem deci trage concluzia că Incitato născut la Beclean și reîntors prin descendenții săi după o absență de 181 ani a prins rădăcini și reprezintă mândria tuturor iubitorilor de cai din localitate.

Fig. 9. Incitato IX (dangale I4 / 4HB), născut în 2008 (Foto: Popescu Angelica, 2017)

În acest sens doresc să menționez faptul că în anul 2000, Consiliul Local al orașului Beclean, cu ocazia constituirii stemei orașului, a ales varianta definitivă pe cea în care elementul central al stemei este chiar figura pictată a armăsarului Incitato.

Iar textul legal³ spune referitor la semnificație: „calul evocă tradiția creșterii cailor de rasă, aici existând o veche herghelie”. În această pictogramă sunt foarte bine reliefate caracterele de rasă specifice Lipițanului, cum ar fi armonia de ansamblu a corpului și eleganța mișcării. O singură observație doresc să exprim legat de de frumoasa lucrare a pictorului stemei, că profilul capului trebuia să apară ușor convex, față ce cel realizat concav.

Fig. 10. Stema orașului Beclean, județul Bistrița-Năsăud (Sursa: Hotărâre 487/2000)

Încheiere

În final simt o obligație morală și profesională să reamintesc conducerii Direcției de Creștere, Exploatare și Ameliorare a Cabalinelor (D.C.E.A.C.) București că la ora actuală, la Herghelia Beclean, în tehnologia de creștere s-a renunțat totalmente la mișcarea dirijată a armăsarilor pepinieri, a iepelor mame și a tineretului în creștere. Despre efectele pozitive ale acestei mișcări funcționale – sub șa sau în alergare în padocul circular – dirijate a calului sunt capitole întregi în toate publicațiile de creștere a cabalinelor din țară și din întreaga lume, deci eu nu le mai enumăr. Calul s-a creeat prin și pentru mișcare.

A neglija acest element în tehnica de creștere a cailor pune problema responsabilității personale a cadrelor de decizie din domeniu. Cuprinzând într-o singură frază fac afimația că herghelia nu poate fi asimilată cu o grădină zoologică, indiferent de eventualele argumente aduse!

În același timp, prin prezenta lucrare, apelez la conducerea D.C.E.A.C. să se adeseze Federației Internaționale a Lipițanului (LIF) cu sediul în Belgia pentru a corecta în evidențele lor locul de naștere a lui Incitato Senior, în sensul că locul de naștere este Beclean, județul Bistrița-Năsăud și nu Beclean județul Brașov (lângă Făgăraș), cum apare eronat în evidențele dânșilor.

Beclean, la 14.05.2019

Dr. Kerekes Zoltán

(Foto: Popescu Angelica)

Surse documentare

Despre autor