În alte țări, din fragedă copilărie, se sădește în sufletul tineretului dragostea și mila de animale. Ca pildă dăm următoarea rugăciune care a fost premiată și răspândită în școlile primare din Franța.
„Stăpâne ascultă-mi rugăciunea. Vorbește-mi și potolește-mi setea. După truda zilei, adăpostește-mă într’un grajd curat și vorbește-mi, pentru că aceasta îmi este mai de folos decât frâul și biciul. Fii milos cu mine și nu mă încărca peste putere. Nu mă bate la urcușuri și nu-mi sângera buzele trăgând de hățuri la coborîșuri. Dacă cumva nu te înțeleg îndată, nu te grăbi să mă răsplătești cu biciul, ci caută mai bine de vezi nu cumva hamul e de vină. Cercetează ca potcoava să nu-mi rănească piciorul. Dacă nu pot mânca fânul, examinează-mi dinții. Nu-mi tăia coada, pentru că e singurul meu mijloc de apărare contra muștelor ce mă înțeapă și neliniștesc. Scumpul meu stăpân, dacă bătrânețele mă vor face slăbănog și neputincios, nu-mi amărî zilele prin foame, mai bine ajută-mă să nu sufăr.”
Rugăciunea unui cal – articol din 1934 – Albina
„Către tine stăpânul meu ridic ruga mea: Dă mi de mâncare şi de băut, şi îngrijeşte ca după munca şi osteneala zilei să capăt un adăpost bun şi un culcuş curat şi uscat. Fii totdeauna bun cătră mine. Vorbeşte-mi. Cu vocea ta poţi să faci tot aşa de mult cu mine, ca şi cu hăţurile tale. Mângăie-mă câteodată, căci cu atît mai voios te voi asculta, şi te voi iubi. Nu trage de hăţuri şi nu mă bate când merg spre suiş. Nu mă biciui, nu mă trata cu lovituri de picior şi nu mă batjocori, când nu pot pricepe ceea ce ceri de la mine, ci dă-ţi osteneala ca să te pot înţelege. Dacă nu ascult poruncile tale, atunci observă-mă puţin, înainte de a te supără pe mine, căci de multe ori vei găsi vreo neorânduială la hăţurile sau la picioarele mele. Nu strânge zăbalele atât de tare ca să nu pot mişca capul în libertate. Dacă susţii numai de cât ca să port ochelari, pentru ca să nu pot privi îndărăt, după cum mi-a fost dat de natură—atunci te rog, te rog îngrijeşte cel puţin ca ei să fie în destul de depărtaţi de la ochi. Nu mă încarca cu poveri prea grele şi nu mă aşeza în locuri unde să picure apa peste mine. Potcoveşte-mă întotdeauna bine. Dacă vei vedea că nu mănînc cum se cade, atunci caută-mă în gură, căci e posibil să am un dinte plin de materie, şi tu ştii bine cât de dureros e aceasta. Nu-mi pune capul în poziţie nenaturală, şi nu-mi tăia coada, cea mai bună apărare a mea contra muştelor şi a gâzelor. Eu nu pot să-ţi spun când mi-e sete; de aceia adapă-mă adeseori cu apă curată şi rece. Fereşte-mă de boala cea îngrozitoare, de ghei şi ghinduri, şi fiindcă nu pot să-ţi spun în cuvinte când mă simt bolnav, de aceia te rog observă-mă bine ca să poţi cunoaşte simptomele boalei mele. Păzeşte-mă cât poţi de razele arzătoare ale soarelui şi acopere-mă cu o pătură, nu când sunt la lucru, ci când stau liniştit la răcoare. Nu-mi pune zăbalele reci în gură, ci încălzeşte-le un moment cu mâinele tale. Eu suport poverile tale fără murmur, şi cu răbdare, sunt la ordinele tale ziua şi noaptea. In neputinţă a-mi căuta singur drumul, cad adeseori pe un pavaj lunecos. De aceea condu-mă tu stăpîne pe drumuri bune care să dea siguranţă potcoavelor mele. Nu uita că oricând trebuie să fiu gata spre a-mi sacrifica viaţa în serviciile tale !”
Opinia, august 1911
