Un nou eveniment olimpic pentru istoria echitației românești. Helsinki 1952
În vara anului 1952, printre steagurile care fluturau pe hipodromul olimpic de la Helsinki, și-a făcut loc și tricolorul României. Pentru prima dată după o lungă perioadă de izolare, o echipă de tineri călăreți români pășea pe terenul unei competiții de anvergură mondială. Erau emoționați, dar hotărâți să își măsoare forțele cu cei mai buni din lume. Mai ales ca aveau și presiunea rezultatelor extraordinare ale echipei de călărie de aur a României, din perioada interbelică.
O echipă tânără
Spre deosebire de marile națiuni ecvestre, România se prezenta la această Olimpiadă cu o echipă formată din călăreți care abia gustaseră competiția internațională. Dintre ei, doar doi participaseră anterior la un concurs desfășurat în Republica Populară Bulgaria. În plus, lipsa competițiilor de călărie, proba completă din țară însemna că unii dintre ei nu avuseseră niciodată ocazia să concureze într-un eveniment de o asemenea complexitate. Cu toate acestea, își purtau caschetele cu mândrie, conștienți că reprezintă România în fața lumii întregi.
Echipa noastră a fost aleasă din rândul celor mai buni sportivi ai perioadei. Aici avem o listă cu campionii anului 1951 și o o mare parte dintre ei au fost în selecționata României pentru Jocurile Olimpice de la Helsinki.


Proba completă de călărie – O provocare istovitoare
Proba completă a fost un adevărat test de anduranță, atât pentru călăreți, cât și pentru cai. Concursul a fost structurat pe trei zile și a inclus o serie de probe care totalizau 36 de kilometri. Cei 14 kilometri de steeple și cross, cu nu mai puțin de 47 de obstacole, au fost de departe cea mai mare provocare.
Ziua I – Dresajul: o primă întâlnire cu arbitrii exigenți
În prima zi, la proba de dresaj, călăreții români au obținut următoarele rezultate:
- Nicolae Mihalcea pe GHIBELIN – 145,2 puncte de penalizare, locul 30 din 59 de participanți.
- Mihai Timu pe CORNET – 171,2 puncte de penalizare, locul 46.
- Petre Andreianu pe CIORLAN – 182 puncte de penalizare, locul 55.
Rezultatele nu au reflectat neapărat nivelul real al echipei. Cei prezenți au fost de părere că arbitrajul nu le-a fost favorabil și că toți trei ar fi meritat o clasare mai bună. Dar regulile erau reguli, iar echipa românească trebuia să privească înainte, spre următoarea etapă.
Ziua a II-a – Crosul și steeple chase-ul: terenul decide totul
A doua zi a fost cea mai dificilă. Timu a reușit să termine impecabil proba de cros și steeple, fiind unul dintre cei doar șapte călăreți din întreaga competiție care nu au greșit la niciun obstacol. Din păcate, colegii săi nu au avut același noroc:
- Petre Andreianu a fost eliminat la obstacolul 28, deoarece calul său, CIORLAN, obosit și înaintat în vârstă, a refuzat să mai sară.
- Nicolae Mihalcea a fost eliminat la obstacolul 20, când GHIBELIN, sleit de puteri, a refuzat să continue.
Ziua a III-a – Decizia finală
Singurul român rămas în cursă după proba de cros a fost Mihai Timu. Calul său CORNET a fost însă respins la vizita medicală deoarece prezenta semne de șchiopătare. Visul olimpic al echipei României se încheia astfel prematur, dar cu demnitate. Astfel echipa României a fost eliminată din proba pe echipe, semn că mai era un drum lung de parcurs pentru ca țara noastră să se alinieze la nivelul competițiilor internaționale.
Sărituri peste obstacole – Cupa Națiunilor – România printre cei mai buni
Încă de la plecare spre Helsinki, Gheorghe Antohi declara:
„Am toată încrederea în ,,HAIMANA„. E cel mai bun cal la probele grele şi la înălţime, unde a sărit 1.95 m. Desigur, la Helsinki ,voi căuta să obţin cea mai bună performanţă”.
Data: 3 august 1952
Locație: Stadionul Olimpic din HelsinkiParticipanți: 52 din 20 de țări
Format: Două runde. Scorul total din ambele runde a determinat clasamentul final.
Concursul de sărituri peste obstacole a constat în două runde, iar scorurile totale au fost luate în considerare pentru clasamentul final. Traseul a inclus 13 obstacole, dintre care al șaselea era compus din trei secțiuni: un gard de 1,40 m, un obstacol cu apă de 3,00 m și un zid de 1,50 m din trunchiuri orizontale de mesteacăn. Obstacolul al optulea a avut, de asemenea, două părți: un gard dublu de mesteacăn urmat de un gard dublu cu un gard viu între ele (13 obstacole cu 16 sărituri).
Traseul a fost proiectat de Björn Strandell și avea o lungime de 786 de metri, cu un timp limită de 1:57.2. Înălțimea maximă a obstacolelor a fost de până la 1,60 metri, iar obstacolul cu apă avea o lățime de 5,00 metri.
Rezultatele românilor au fost următoarele:
- Gheorghe Antohi pe HAIMANA – locul 39, cu 38,25 puncte de penalizare.
- Ion Jipa pe TROICA – locul 40, cu 39 puncte de penalizare.
- Ion Constantin pe VAGABOND – a terminat cele două manșe cu 103 puncte de penalizare.
Deși s-au clasat în a doua jumătate a clasamentului, performanțele lor au fost remarcabile având în vedere lipsa de experiență la un asemenea nivel.
Prin totalizarea punctajului obținut la probele individuale ale celor trei sportivi români, România s-a clasat pe locul 13. A fost o experiență dură, dar și o lecție prețioasă pentru tinerii sportivi. În fața unor adversari experimentați, care aveau în spate ani de antrenamente specializate și competiții internaționale, echipa românească a dat tot ce a avut mai bun. Rezultatul, deși modest, era un început – un punct de plecare spre viitoare participări mai bine pregătite.


O piatră de temelie pentru viitor
Chiar dacă rezultatele obținute la Helsinki nu au fost spectaculoase, participarea României a fost extrem de importantă. Acești tineri călăreți au avut curajul să concureze la cel mai înalt nivel, să învețe din greșeli și să își măsoare forțele cu cei mai buni din lume. Experiența acumulată avea să fie folosită în anii următori pentru a dezvolta sportul ecvestru în România.
Astfel, Jocurile Olimpice din 1952 nu au fost doar o competiție, ci un început. Un început timid, dar plin de promisiuni pentru viitorul echitației românești.
DESPRE SPORTIVII NOȘTRI
Câteva cuvinte despre sportivii noștri, istorie rescrisă cu ajutorul doamnei Mariana Moisei.
Gheorghe Antohi
Sportivul nostru s-a născut pe 12 martie 1922, la Târgoviște, un oraș cu o tradiție uimitoare pentru cavaleria românească.
Primele informații despre performanțele sportive ale militarului Gheorghe Antohi apar în anul 1949, cu numeroase reușite timp de aproape 10 ani.



După încheierea carierei de sportiv, Gheorghe Antohi a fost, pentru o perioadă îndelungată, antrenorul echipei de seniori a clubului Steaua București. În această calitate, el a fost prezent la diverse competiții naționale, inclusiv la Cupa Federației din 1979, desfășurată la Iași, unde a felicitat sportivii clasați pe primele locuri în proba de forță.


După pensionare, Gheorghe Antohi a scris o carte împreună cu doamna Mariana Moisei, dar din păcate această lucrare nu a fost publicată.



Colonelul în rezervă, Gheorghe Antohi, Maestru Emerit al Sportului, trece la cele veșnice în noiembrie 1997.
Petre Andreianu
S-a născut pe 1 martie 1917.
După activitatea sportivă, din anul 1958, Andreianu devine antrenor la clubul Dinamo, actualul „Felix Țopescu” (marele sportiv român, Felix Țopescu este cel care a înființat clubul de călărie Dinamo).

Nicolae Mihalcea
Nicolae Mihalcea a fost un sportiv de excepție, cu o carieră impresionantă în competițiile naționale și internaționale. A cucerit 27 de medalii la campionate naționale, mondiale și la Jocurile Olimpice, demonstrând o dedicare și o perseverență remarcabile.



Născut pe 20 noiembrie 1922, în comuna Zărnești, județul Buzău, a fost primul dintre cei patru frați. Drumul său în viață a fost marcat de muncă asiduă și seriozitate, calități care i-au asigurat atât succesul în sport, cât și o carieră militară deosebită. A intrat în armată ca și copil de trupă și a avansat până la gradul de colonel. Participarea sa în cel de-al Doilea Război Mondial l-a transformat într-un respectat veteran de război.

A fost ulterior antrenor și arbitru în special la probele de dresaj.
Un adevărat exemplu de perseverență, Nicolae Mihalcea a inspirat generațiile viitoare, mulți dintre nepoții săi urmându-i exemplul prin cariere de succes în medicină, inginerie și sport.
A trecut la cele veșnice pe 22 noiembrie 2018.

Ion Jipa
S-a născut pe 12 martie 1925 în Galați.
Col. (r) Ionel D. Jipa a fost omul care a contribuit enorm la progresul sportului călare la Sibiu, dar şi în ţară. Ionel D. Jipa şi-a dedicat viaţa în pregătirea militară ca ofiţer de cavalerie apoi ca director de studii la liceele militare din Câmpulung şi Breaza apoi la Institutul Militar “Nicolae Bălcescu” din Sibiu. A continuat apoi activitatea ca arbitru fiind preşedintele comisiei de arbitri a F.R. de Călărie şi arbitru internaţional care a oficiat la multe concursuri.
În ultimii aproximativ 15 ani ai vieții, Ion Jipa s-a dedicat arbitrajului în probe de Concurs Complet, Obstacole și Dresaj. A urmat cursuri de pregătire pentru arbitri internaționali, perfecționându-și cunoștințele atât la Bruxelles, cât și alături de reprezentanți ai Federației Ecvestre Internaționale, precum Michelsens.

Cunoscut pentru echilibrul său, politețea și punctualitatea exemplară, Ion Jipa era respectat deopotrivă de colegi și sportivi. Tocmai de aceea, într-o dimineață, pe 22 iunie 1996, la un concurs de sărituri desfășurat la Piatra Neamț, absența sa de la micul dejun a surprins pe toată lumea. Când colegii l-au căutat la hotel, el plecase deja… sus.
Mihai Timu
Născut la 9 mai 1922 în oraşul Piatra Neamţ, Mihai Timu a îndrăgit de timpuriu echitaţia, iar din 1950 a început să concureze, obţinînd succese în diferite competiţii in ţară şi în străinătate. In 1952 Mihai Timu a făcut parte din lotul olimpic român la Jocurile Olimpice de la Helsinki, iar în 1953 a primit titlul de maestru al sportului. In ultima vreme el conducea secţia de călărie a clubului Steaua. Ofiţer de carieră, Mihai Timu avea gradul de locotenent colonel. El şi-a pierdut viaţa în august 1968, într-un accident de automobil, la întoarcea de la un concurs de la Lugoj. Era împreună cu elevul și prietenul său, Gheorghe Langa. Un eveniment tragic pentru echitația românească.

CITIAȚI AICI ȘI CAPITOLUL BERLIN 1936
Surse documentare: