Eveniment olimpic ecvestru la Stockholm
Jocurile Olimpice Ecvestre din 1956 au reprezentat un eveniment unic în istoria olimpismului modern, fiind singura ocazie când probele ecvestre au fost desfășurate separat de restul competițiilor olimpice. Această decizie a fost determinată de legislația strictă a Australiei privind carantina animalelor, care impunea o perioadă de șase luni pentru caii care intrau în țară, făcând imposibilă desfășurarea probelor ecvestre la Melbourne.
Alegerea Stockholmului ca oraș-gazdă
În cadrul celei de-a 50-a sesiuni a Comitetului Internațional Olimpic (CIO), desfășurată la Atena pe 13 mai 1954, Stockholm a fost ales pentru a găzdui competițiile ecvestre. Capitala suedeză a obținut 25 de voturi, devansând alte orașe candidate precum Paris (10 voturi), Rio de Janeiro (8 voturi), Berlin și Los Angeles (câte 2 voturi fiecare).
Ceremonia de deschidere și desfășurarea competițiilor
Ceremonia de deschidere a fost inedită, toți sportivii defilând călare, inclusiv purtătorii de drapel. Hans Wikne a adus flacăra olimpică în arenă călare și a aprins torța principală, marcând o premieră în istoria Jocurilor Olimpice. Competițiile s-au desfășurat între 10 și 17 iunie 1956, reunind 29 de națiuni participante.
„10 iunie 1956. Ora 14. În tribunele marelui stadion din această perlă a Nordului, se află peste 25.000 de spectatori. În loja oficială iau loc, printre alţii, regele Gustav al VI-lea al Suediei, regina Elisabeta a Angliei, Averry Brundaje, preşedintele CIO. În acordul fanfarei începe marea defilare a sportivilor din cele 29 de naţiuni. Apar şi sportivii români. Steagul tricolorilor este purtat de Gheorghe Soare, urmat de ceilalţi călăreţi, Nicolae Marcoci, Virgil Bărbuceanu, Nicolae Mihalcea. („Calul – Prietenul meu. Pagini din istoria călăriei româneşti”, Emanuel Fântâneanu şi Nicolae Şerbănescu).
Participarea României la Jocurile Olimpice Ecvestre din 1956
România a fost reprezentată la Stockholm de o echipă de șase sportivi, care au concurat în probele de dresaj și probă completă (eventing). Nu au fost înscriși sportivi la proba de sărituri peste obstacole.
Dresaj Ecvestru
Proba individuală:
Gheorghe Teodorescu – cu PALATIN (roib, născut în 1942) – locul 16
Nicolae Mihalcea –cu MIHNEA (sur, născut în 1942) – locul 24
Nicolae Marcoci – CORVIN (roib, născut în 1949) – locul 33
Proba pe echipe:
România s-a clasat pe locul 8, în baza rezultatelor individuale ale lui Gheorghe Teodorescu, Nicolae Mihalcea și Nicolae Marcoci.
Concurs Complet (Eventing)
Competițiile pe echipe și individuale de eventing au folosit aceleași rezultate. Eventing-ul a constat într-un test de dresaj, un test de cross-country și un test de sărituri. Concurentul cu cel mai bun scor total (cel mai mic număr de puncte de penalizare) a câștigat. Scorurile individuale au fost adunate pentru a forma scorul echipei.
Au fost înscrise 19 echipe naționale, dar echipa Franței nu a intrat până la urmă în competiție. O probă extrem de dificilă, terminând competiția doar 9 echipa naționale.
Echipa României a fost compusă din următoarele trei cupluri călăreți-cai.
Gheorghe Soare – CABALA (murg, născut în 1947)
Gheorghe Langa – BOLERO (murg, născut în 1948)
Virgil Bărbuceanu – BREBENEL (murg, născut în 1948)
Dresaj:
Competiția de eventing a inclus un test de dresaj, evaluat de cinci arbitri.
Cele trei cupluri românești au terminat proba, fiind pe locul 12 în clasamentul provizoriu după această primă probă.
| Țara | Călăreț | Cal | Puncte de penalizare |
|---|---|---|---|
| România | Virgil Barbuceanu | Brebenel | -136.00 |
| România | Gheorghe Langa | Bolero | -142.40 |
| România | Gheorghe Soare | Cabala | -142.80 |
| Total | -421.20 |
Cross-country:
Testul de cross-country a fost împărțit în cinci faze:
Faza A: 7,2 km pe drumuri. Timpul permis: 30 minute (240 m/min).
Faza B: 3,6 km steeplechase. Timpul permis: 6 minute (600 m/min).
Faza C: 14,4 km pe drumuri. Timpul permis: 60 minute (240 m/min).
Faza D: 7,65 km cross-country. Timpul permis: 17 minute (450 m/min). Au existat 33 de obstacole.
Faza E: 2 km pe teren plat. Timpul permis: 6 minute (333 m/min).
În această fază doar Gheorghe Soare a finalizat cursa. Astfel, echipa României a ieșit din joc.
| Țara | Călăreț | Cal | Dresaj | Cross-Country | Total | Status |
|---|---|---|---|---|---|---|
| România | Gheorghe Soare | Cabala | -142.80 | -164.94 | -307.74 | Finalizat |
| România | Virgil Barbuceanu | Brebenel | -136.00 | – | – | Eliminat |
| România | Gheorghe Langa | Bolero | -142.40 | – | – | Eliminat |
Sărituri:
Testul de sărituri a inclus 12 obstacole. La această probă Ghoerghe Soare nu a mai luat startul.
Deși sportivii români nu au obținut medalii la această ediție, participarea lor a fost semnificativă pentru dezvoltarea sportului ecvestru în România.
Impactul asupra Cartei Olimpice
Decizia de a desfășura probele ecvestre în afara orașului gazdă a constituit o încălcare a Cartei Olimpice, care stipula că toate competițiile trebuie să aibă loc în sau în apropierea orașului ales. Această situație a determinat ulterior modificări în regulamentele olimpice, permițând organizarea unor probe în locații diferite atunci când condițiile o impun.
Jocurile Olimpice Ecvestre din 1956 de la Stockholm au rămas în istorie ca un exemplu de adaptabilitate și flexibilitate în fața provocărilor logistice și legislative, demonstrând capacitatea mișcării olimpice de a găsi soluții pentru a asigura desfășurarea competițiilor în spiritul fair-play-ului și al excelenței sportive.
Femeile au concurat în probele ecvestre, așa cum s-a întâmplat și în 1952. Dacă la ediția anterioară acestea au fost admise doar la dresaj, la Stockholm au participat și în probele de sărituri peste obstacole, însă nu și la concursul complet (eventing). Singura controversă a competiției a avut loc în cadrul probei de concurs complet, când un cal și-a rupt piciorul și a trebuit să fie eutanasiat. Societatea pentru Prevenirea Cruzimii față de Animale (SPCA) și-a exprimat indignarea, ceea ce a generat o dezbatere îndelungată pe această temă.
DESPRE SPORTIVII NOȘTRI
Gheorghe Teodorescu (George)
Gheorghe „George” Teodorescu a fost mai mult decât un călăreț și antrenor excepțional – a fost un adevărat ambasador al echitației elegante, al disciplinei și al perfecțiunii în dresaj. Născut pe 1 octombrie 1925 și plecat dintre noi pe 21 august 2007, George a rămas o figură emblematică în lumea ecvestră, admirat nu doar pentru talentul său, ci și pentru noblețea caracterului.
Un articol extraordinar a fost dedicat marelui nostru sportiv de HorseMagazine.com
Modestia și rafinamentul erau principii de bază în viziunea sa asupra acestui sport. Nu era adeptul exuberanței sau al triumfurilor zgomotoase. Pentru el, un adevărat artist ecvestru își dovedea măiestria prin eleganța fiecărui gest, nu prin manifestări grandioase. În cartea Dressage Masters de David Collins, George rememorează un moment care i-a definit concepția despre echitație:
„Am văzut o balerină a Baletului Bolșoi dansând la Londra. După un spectacol incredibil, a revenit pe scenă și a executat treizeci de piruete perfecte. Publicul era în extaz, numărând fiecare piruetă și ovaționând frenetic. La final, balerina doar și-a plecat ușor capul, acceptând aplauzele cu modestie. Apoi, fără ostentație, a repetat piruetele pe celălalt picior, iar sala a explodat de admirație. Din nou, s-a retras cu aceeași grație.”
Această lecție de umilință și profesionalism a rămas adânc întipărită în sufletul său:
„Când aplic acest principiu în dresaj, mă gândesc la momentele de după salutul final. Când văd un concurent agitând brațul în aer, mă gândesc la acea balerină care își asuma perfecțiunea fără a simți nevoia să o proclame. Adevărata artă a dresajului este o călătorie interioară, o conexiune profundă între cal și călăreț.”
Dresajul ca formă de artă
Pentru George, dresajul nu era doar un sport, ci o formă de artă în care armonia și tehnica trebuiau să fie inseparabile:
„Sigur, este o competiție, dar frumusețea sa autentică apare doar atunci când calul și călărețul dansează ca un singur suflet. Dacă această unitate nu există, poate că e mai bine să nu performezi în fața publicului.”
De la România la Germania – o călătorie a destinului
În 1956, la 31 de ani, George a luat o decizie curajoasă, părăsind România și stabilindu-se în Germania. După ce a reprezentat România la Jocurile Olimpice, și-a continuat cariera într-o nouă țară, unde a devenit rapid unul dintre cei mai respectați antrenori de dresaj din lume. Alături de soția sa, Inge, o talentată călăreață specializată atât în sărituri peste obstacole, cât și în dresaj Grand Prix, a format o echipă de excepție. Inge a fost de patru ori câștigătoare a prestigiosului Derby de Dresaj de la Hamburg și a antrenat echipa națională de dresaj a Poloniei.
O moștenire nepieritoare
Prin pasiunea, dedicarea și viziunea sa, George Teodorescu a influențat generații de călăreți și antrenori. A lăsat în urmă nu doar lecții tehnice de neegalat, ci și un model de eleganță, disciplină și respect față de cal. Moștenirea sa continuă să inspire, demonstrând că dresajul nu este doar o competiție, ci un dialog armonios între om și animal, o artă nobilă ce transcende timpul.
Fiica sa, Monica Teodorescu, a câștigat de trei ori medalia de aur la Jocurile Olimpice pentru Germania și a fost de trei ori campioană a Cupei Mondiale. În prezent, este antrenoarea echipei Germaniei.
Nicolae Marcoci
Nicolae Marcoci, originar din Iași, și-a început cariera în echitație în 1948. Din 1950 până în 1964, a fost component de bază al echipei CSA Steaua București, perioadă în care a dominat competițiile naționale, cucerind de șapte ori titlul de campion al României. Performanțele sale remarcabile l-au propulsat în lotul olimpic de dresaj al României, cu care a participat la Jocurile Olimpice din 1956, desfășurate în Suedia, unde echipa s-a clasat pe locul opt. După retragerea din activitatea competițională, s-a dedicat antrenoratului, contribuind timp de peste două decenii la formarea noilor generații de călăreți la CSA Steaua, până în 1978. A fost timp de 10 ani comandatul Secției de Călărie Steaua. În semn de recunoaștere pentru meritele sale în echitație, i-a fost acordat titlul de Maestru al Sportului.
Doamna Mariana Moisei ne povestește despre acești minunați sportivi:
„Eram ca o mare familie – ne ajutam unii pe alții, ne împrumutam echipamentul, de la harnașament până la tocă, iar legăturile dintre noi s-au întărit atât de mult, încât am devenit o familie și în afara competițiilor.”
Fiul său, Radu Marcoci, a continuat să ducă mai departe tradiția familiei în sportul ecvestru, devenind unul dintre cei mai de succes călăreți ai României. A obținut 18 titluri naționale la dresaj și a triumfat de trei ori în competițiile balcanice. Din 1991, a fost antrenorul echipei naționale de dresaj, iar în 1996 a decis să își continue cariera peste ocean, stabilindu-se în Statele Unite. Aici a fondat și conduce RoAmerica Dressage Academy, unde formează noi generații de sportivi pasionați de dresaj.
Nicolae Mihalcea
Despre Nicolae Mihalcea am scris și la capitolul Helsinki 1952. Sportivul nostru se afla la a doua participare olimpică, ceea ce este o mare performanță. Nicolae Mihalcea a fost un sportiv de excepție, cu o carieră impresionantă în competițiile naționale și internaționale. A cucerit 27 de medalii la campionate naționale, mondiale și la Jocurile Olimpice, demonstrând o dedicare și o perseverență remarcabile.
Nicolae Mihalcea – Viena 1963 – Sursa foto: Doina Miulescu
Nicolae Mihalcea cu MIHNEA 1956 – Sursa foto: Doina Miulescu
Născut pe 20 noiembrie 1922, în comuna Zărnești, județul Buzău, a fost primul dintre cei patru frați. Drumul său în viață a fost marcat de muncă asiduă și seriozitate, calități care i-au asigurat atât succesul în sport, cât și o carieră militară deosebită. A intrat în armată ca și copil de trupă și a avansat până la gradul de colonel. Participarea sa în cel de-al Doilea Război Mondial l-a transformat într-un respectat veteran de război.
A fost ulterior antrenor și arbitru în special la probele de dresaj.
Un adevărat exemplu de perseverență, Nicolae Mihalcea a inspirat generațiile viitoare, mulți dintre nepoții săi urmându-i exemplul prin cariere de succes în medicină, inginerie și sport.
A trecut la cele veșnice pe 22 noiembrie 2018.
Virgil Bărbuceanu – o viață dedicată sportului ecvestru
Virgil Bărbuceanu a fost un pionier al echitației românești, ale cărui realizări remarcabile au lăsat o amprentă profundă în lumea sportului ecvestru. Născut pe 18 aprilie 1927, în comuna Bobița, lângă Turnu Severin, și-a descoperit pasiunea pentru cai de la o vârstă fragedă, urmărindu-și tatăl, maestru de călărie la Depozitul de Armăsari din Turnu Severin. Inspirat de exemplul său, tânărul Virgil a urmat cursurile primare și Liceul Comercial din Turnu Severin, după care a fost încorporat în Regimentul 2 Cavalerie din Târgoviște.
La scurt timp după începerea serviciului militar, după doar două săptămâni ca recrut, a fost remarcat și trimis să susțină examenul la Școala de Ofițeri de Cavalerie din Sibiu, unde a integrat echipa hipică a școlii. Absolvind în anul 1952 cu gradul de locotenent, Virgil Bărbuceanu a fost numit instructor al ciclului de călărie al școlii, activitate ce i-a confirmat expertiza și pasiunea pentru cai. Ulterior, a fost transferat ca ofițer sportiv la Echipa Hipică a Armatei din București, iar apoi la echipa clubului Steaua, devenind parte integrantă a Lotului Național de Călărie. În această calitate, a excelat în toate cele trei discipline ale echitației – dresaj, obstacole și probă completă – reprezentând România atât pe plan intern, cât și internațional.
Antrenor, mentor și legendă
După ce a încheiat cariera competițională, Virgil Bărbuceanu a continuat să antreneze sportivi și cai pentru proba completă și sărituri peste obstacole. A fost mereu activ și implicat, participând la antrenamente și încălecând alături de sportivi. Când se organizau ieșiri în câmp pentru pregătirea fizică și psihică a cailor (urcări pe pante, treceri prin râuri, sărituri peste obstacole naturale), era mereu într-o poziție de lider.
La Steaua, a antrenat numeroși sportivi de performanță, printre care Popa Nelu, Moiseanu Gheorghe, Lonean Dumitru, Pârlea Adrian, Silvestru Mihai, Mariana Moisei și mulți alții. A fost adesea numit antrenor de lot pentru Campionatele Balcanice și alte competiții internaționale, unde sportivii pregătiți de el au obținut rezultate remarcabile.
Porecla „Ochiu” și rigoarea antrenamentului
I se spunea „Ochiu”, un apelativ care venea de la modul său direct și tehnic de a corecta sportivii. Cuvântul exprima exigența cu care analiza fiecare detaliu al săriturii unui cal, punând accent pe aprecierea exactă a distanței până la obstacol. Când un sportiv greșea, un simplu „Ochiu!” rostit ferm era suficient pentru a transmite un reproș tehnic puternic.
Contribuția la dezvoltarea sportului ecvestru în Moldova
După pensionare, Virgil Bărbuceanu a fost dorit de mai multe cluburi sportive, dar a ales să colaboreze cu ing. Jovmir Mihai, directorul Depozitului de Armăsari Dumbrava Neamț, parte a CRCCCR. Aici a adus o schimbare majoră, impunând antrenamente riguroase, planuri bine structurate și o metodologie tehnică, ceea ce a condus la obținerea unor rezultate remarcabile.
Sportivii săi au ajuns pe podium și s-au afirmat la nivel național și internațional. Printre aceștia se numără maestrul al sportului Ilioi Radu, Aurel Cojocariu, ing. Leonte Grădinaru („Nea Bobi”), ale cărui cunoștințe despre genealogia cailor sunt recunoscute în lumea ecvestră.
După mutarea lui Virgil Bărbuceanu la Piatra Neamț, Leonte Grădinaru a preluat activitatea sportivă la Dumbrava. Familia sa continuă tradiția ecvestră, cu fiii săi implicați în competiții și antrenamente.
Performanțe recunoscute la nivel mondial
Un exemplu remarcabil al impactului său este Mihai Simion, care a devenit unul dintre cei mai importanți constructori de obstacole pentru competițiile internaționale. Obstacolele realizate de echipa sa de la Târgu Neamț au fost folosite la Olimpiade și Campionate Mondiale, inclusiv la Paris 2024.
Ultimii ani la Piatra Neamț
La Piatra Neamț, col. Bărbuceanu a contribuit la dezvoltarea bazei sportive, construind grajduri, tribune, turn de arbitraj și organizând concursuri naționale și internaționale. Unul dintre sportivii săi, Ursache Ionuț, a antrenat calul care a egalat recordul național la săritura în înălțime (2,12 m).
Baza sportivă de la Piatra Neamț poartă astăzi numele Virgil Bărbuceanu, datorită impactului uriaș pe care l-a avut asupra sportului ecvestru din această regiune.
Sfârșitul unei legende
Pregătindu-se pentru un concurs la Sibiu, în octombrie 2004, Virgil Bărbuceanu își va trăi ultimele clipe în timpul antrenamentului. Sportivii l-au găsit prăbușit pe terenul de antrenament, iar medicii nu au mai putut face nimic.
A fost înmormântat pe dealul de lângă baza sportivă, locul pe care și-l alesese pentru a rămâne aproape de sportul și caii pe care i-a iubit atât de mult. Competiția de la Sibiu a fost suspendată pentru o zi, iar la funeraliile sale au participat sportivi, antrenori și iubitori ai echitației din întreaga țară.
Astăzi, spiritul său continuă să vegheze asupra bazei sportive „Virgil Bărbuceanu”, unde performanța și tradiția sportului ecvestru trăiesc mai departe.
Odihnească-se în pace!
Gheorghe Langa
Gheorghe Langa se naște la 10 ianuarie 1930 în comuna Jibert din județul Brașov.
Membru al clubului Steaua, Gheorghe Langa și-a dedicat cea mai mare parte a vieții sale frumosului sport al echitaţiei. Din cei 38 de ani ai săi, Gheorghe Langa şi-a petrecut 20 de ani pe terenurile cu obstacole.
Regretatul călăreţ a făcut ca stindardul ţării să se ridice de 32 de ori pe cel mai înalt catarg la concursurile internaţionale din ţară şi de peste hotare. Va participa pentru a doua oară și la Olimpiada din 1960 de la Roma. În acelaşi timp Gheorghe Langa a câştigat 20 de titluri de campion naţional. Gheorghe Langa a fost ofiţer activ, având gradul de maior. A primit și titlul de Maestru al Sportului.
Pe 5 august 1968 avea să se oprească la cel mai mare obstacol al vieții. El şi-a pierdut viaţa într-un accident de automobil, la întoarcea de la un concurs de la Lugoj. Era împreună cu prietenul și antrenorul său, Mihai Timu. Un eveniment tragic pentru echitația românească.
Gheorghe Soare
Gheorghe Soare (născut în 1929) a fost un călăreț român de performanță, cunoscut pentru participarea sa la Jocurile Olimpice de Vară din 1956, desfășurate la Stockholm, Suedia. În cadrul acestor jocuri, el a concurat în două probe de echitație.
Un moment notabil din cariera sa olimpică a fost acela când a purtat drapelul României la ceremonia de deschidere a Jocurilor Olimpice din 1956.
Gheorghe Soare a fost sportiv la clubul Dinamo București, coleg cu marele Felix Țopescu, aflat încă în activitatea sportivă.
Echipa României la concursul de la Dresda 1959 – Dresda 1959. În prim-plan Nicolae Mihalcea cu Corvin. În spate: Stancu Mircea, Bărbuceanu Virgil, Ion (Gheorghe) Teodorescu, Langa Gheorghe, Ratscher Oscar, Vasile Pinciu. Sursa foto – Anghel Donescu
Eroii noștri sunt formatorii noilor generații de călăreți de prestigiu. În imagine este echipa Clubului Steaua din 1977
Sus: Constantin Nastasescu (curelar), col. Tudor Vasile, Virgil Bărbuceanu, Velicu Dumitru, Victor Nemet (veterinar), Marcoci Nicolae, Molnar Iosif, Velea Dumitru, Dragomir Nicolae (tehnician veterinar), Serban Ion (potcovar);
Randul din mijloc: Dania Popescu, Ligia Ungureanu (Ilin), Mariana Moisei, Monica Ringheanu
Jos: Adrian Pîrlea, Popa Ion, Anghel Donescu, Ilin Cornel, Sorin Soveja, Gh. Nicolae, Dumitru Lonean, Mihai Silvestru. Sursa foto – regretatul Anghel Donescu
Curiozități despre cai
Închidem acest articol din istoria ecvestră românească cu un capitol despre aspectele mai inedite despre cai.
Caii sunt animale impunătoare, pline de eleganță și forță, dar care, din păcate, au o durată de viață limitată. De obicei, caii trăiesc până la aproximativ 20 de ani. Totuși, cei care sunt bine îngrijiți, protejați și iubiți pot depăși această vârstă.
Un exemplu impresionant este FELICIA, o iapă aparținând CSA Steaua, care a participat, în special, la probe de dresaj. Aceasta a fost iubita și îngrijită cu devotament de familia Alexandrescu (Sorin și Selina) și a ajuns să trăiască până la venerabila vârstă de 34 de ani.
Un alt cal care a beneficiat de o viață lungă datorită afecțiunii primite este PLATON, iubit de d-na dr. Ozana Moraru la centrul Equestria. Acesta a trăit până la aproximativ 30 de ani.
Cel mai longeviv cal din istorie, potrivit Cărții Recordurilor, a fost OLD BILLY, care a ajuns la impresionanta vârstă de 62 de ani. Scheletul său este păstrat în Manchester Museum, servind drept amintire a unui record greu de egalat.
Vezi detalii despre OLD BILLY aici:
Caii recordurilor
Dimensiunile cailor variază semnificativ, dar media greutății unui cal obișnuit este de aproximativ 400 kg, iar înalțimea ajunge la circa 1,70 m. Există însă exemplare care depășesc aceste valori impresionante.
Cel mai mare cal consemnat în Cartea Recordurilor a fost Brooklyn Supreme, un pursânge belgian născut pe 12 aprilie 1928. Acest gigant aparținea unui crescător din Iowa, SUA, și a ajuns la o greutate de 1.450 kg și o înalțime de 1,98 m, cu puțin timp înainte de moartea sa, pe 6 septembrie 1948.
La polul opus, cei mai mici cai din lume aparțin rasei Falabella, originară din Argentina. Această rasă a fost numită astfel după cercetătorul care a contribuit la dezvoltarea sa. La maturitate, caii Falabella ating o înalțime de doar 75 cm și o greutate cuprinsă între 35 și 45 kg. Recordul pentru cel mai mic exemplar a fost de 38 cm înălțime și o greutate de doar 11,7 kg, comparabilă cu cea a unui cocoș!
Aceste curiozități demonstrează că lumea cailor este fascinantă, plină de povești uimitoare și exemplare extraordinare care continuă să ne surprindă!
