Nasterea unei legende

In vremurile marii crize economice, pe 23 mai 1933, la ferma Clairborne din Kentucky se nastea un manz brun, pursange, numit Seabiscuit. Mama sa era Swing On, iar tatal sau era Hard Tack, unul dintre fiii celebrului MAN’OWAR.

Numele sau este sinonim cu numele tatalui sau. „Hardtack-er” este acel biscuite simplu, tip cracker, din apa, faina si sare, facut sa fie neperisabil pentru lungile calatorii pe mare. Ei bine, „Seabiscuit” este acelasi lucru, biscuitele durabil facut pentru navigatorii pe mare.

Pedigree Seabiscuit – https://www.pedigreequery.com/seabiscuit

Primele curse

Ferma Clairborne din Paris-Kentucky era detinuta de celebra herghelie Wheatley Stable. Un club atat de puternic incat avea propria sa cursa-Wheatley Stable.

Sange puternic pentru noul venit pe lume. Dar din pacate acesta era mai mic decat in mod normal, era bolnavicios si avea picioarele fragile. Primul sau antrenor era chiar „Sunny Jim” Fitzsimmons, celebru pentru campionul sau Gallant Fox, castigator al Triple Crown in 1930. Sunny Jim a vazut potential in tanarul cal, dar ulterior s-a convins ca acesta este somnoros si anemic, si s-a concentrat spre antrenarea lui Omaha, castigator Triple Crown in 1935.

Pentru Seabiscuit primele curse au fost in zadar. Rezultatele slabe i-au atribuit eticheta de cel mai slab din herghelie, iar bietul cal era doar un subiect al glumelor rautacioase. In sezonul urmator a avut 5 curse castigate din 25, dar nimic convingator, asa ca era folosit mai mult ca un cal de antrenament pentru viitorii campioni ai clubului.

Un nou inceput

Spre norocul sau, proprietarii l-au vandut la un pret ridicol catre Charles Howard, un comerciant de automobile.

Noul sau antrenor era Tom Smith, un om care in tinerete imblanzea caii salbatici si ii antrena pentru armata americana. Cu un ochi format si cu metodele sale neobisnuite, Tom Smith a reusit sa il anime pe Seabiscuit.

Charles Howard si Tom Smith l-au adus ca jocheu pe canadianul Red Pollard, un tanar pribeag, inimos, citit, dar si cu o mare dragoste pentru cai. Avand o asa echipa inimoasa, Seabiscuit incepe primele sale curse la mijlocul anului 1936. Progresele erau rapide si vizibile. Ultimele curse din an au fost castigate de Seabiscuit.

Progres de neimaginat

In 1937 Seabiscuit a fost aproape de neoprit, castigand 11 din cele 15 curse alergate. Totusi, cea mai importanta valoric, cursa din Santa Anita, a fost pierduta la limita. Red Pollard nu vedea cu un ochi si nu a observat peste umar avansul lui Rosemont.

Totusi, devenise calul cu cele mai mari castiguri din an. In acel an insa, War Admiral a fost ales calul anului in SUA, fiind castigatorul Triple Crown din acel sezon. War Admiral era fiul celebrului Man O’War, deci un cal inrudit cu Seabiscuit.

Anul urmator a fost o noua confirmare a valorii calului nostru, acum in varsta de 5 ani. Red Pollard se accidenteaza grav cazand de pe un alt cal, iar solutia alternativa a fost alegerea lui George Woolf, un bun prieten al lui Pollard.

Cursa initiala a lui Woolf cu Seabiscuit a fost chiar in Santa Anita, cursa pierduta la photo finish. Parca Santa Anita era o cursa de necastigat pentru calutul nostru.

Cursa secolului

Pasionatii de curse si presa tot insistau pentru o cursa intre cei doi rivali, War Admiral si Seabiscuit. Momentul istoric a avut loc la 1 noiembrie 1938, asa numita „cursa a secolului”. Distanta de alergare era de 1900 m pe hipodromul Pimlico – Baltimore Maryland.

War Admiral era calarit de Charles Kurtsinger, adica in formatia castigatoare Triple Crown 1937. Seabiscuit era condus de Woolf. Miza era mare. Hipodromul era arhiplin, iar cursa se transmitea la radio, cu audiente de peste 40 milioane de ascultatori.

War Admiral pleaca detasat si hotarat. Insa Seabiscuit revine si castiga spectaculos la 4 lungimi. Din fericire frumusetea cursei a fost imortalizata in inregistrarea video de mai jos. Seabiscuit devine astfel calul anului 1938.

Perseverenta pana la capat – Santa Anita

Din pacate, Seabiscuit se accidenteaza la o cursa ulterioara si are o ruptura de ligament destul de grava. Proprietarul si antrenorul sau isi pierd speranta si se concentreaza spre alti cai de curse. Seabiscuit ramane in ingrijirea lui Red Pollard, aflat si el in recuperarea unei grave fracturi la picior.

Inimosul cal isi revine spectaculos, iar in 1939 reintra in curse chiar cu inca accidentatul Red Pollard. Ambitia lui Red Pollard era cursa Santa Anita. Minunea se intampla pe 16 februarie 1940. Un spectacol cu peste 78000 de spectatori. Seabiscuit si Red Pollard ies invingatori intr-o cursa fantastica.

Retragerea unei legende

Pe 10 aprilie 1940 Seabiscuit este retras permanent din curse si gazduit la ferma Ridgewood-California, devenit un loc unde zeci de mii de iubitori veneau sa il vada pe mult indragitul cal. Campionul nostru a fost tatal a 108 manji.

Moare la 17 mai 1947, la aproape 14 ani, in urma unui atac de cord.

Seabiscuit a fost un cal foarte mult indragit de oameni. Un cal nascut fara sansa, dar care avea ascunsa o ambitie nebanuita. O lectie de viata pentru perseverenta. Povestea sa a inspirat realizarea unor filme artistice, filme documentare si carti.

De mentionat aici:

Seabiscuit – 2003 cu 6 nominalizari Oscar si 2 nominalizari Globul de Aur.

Epilog

George Woolf moare la doar 35 ani, in urma unei accidentari la Santa Anita Park in 1946
Charles Howard moare in urma unui atac de cord in 1950, la 73 de ani. Ferma Ridgewood este vanduta de urmasii sai.
Tom Smith este implicat intr-un scandal in 1945, fiind acuzat de folosirea unor stimulente interzise cailor sai, dar fara sa fie direct implicat. Dupa o suspendare de 2 ani revine in lumea curselor. Moare in 1957 la 78 de ani.
Red Pollard l-a incalecat pe Seabiscuit in 30 de curse si a castigat 18 dintre ele. Continua sa calareasca si prin anii ’50. Trece la cele vesnice in 1981, la varsta de 71 de ani. In timpul spitalizarii sale se indragosteste de asistenta din spital, care ii devine sotie si mama celor doi copii. Nimic nu e intamplator!