Marcarea cabalinelor

Ce reprezintă dangalele?

Dangalele sunt însemnele folosite pentru individualizarea animalelor, în acest caz vorbind doar de cabaline. Reprezintă practic identitatea tânărului căluț. Dangalizarea  se face până la vârsta de șase luni, vârsta înțărcării mânzului.

dangá – ștampilă cu fierul roșu aplicată pe un animal. Originea cuvântului vine din limba turcă, „damga” însemnând timbru/marcă.

Dangalizarea se poate face prin înfierare – utilizarea fierului încins, prin tatuare sau prin cryomarcare. Aceste procedee sunt într-adevăr controversate, dar sunt modalități oficializate prin legislație pentru a putea controla identitatea cabalinelor de rasă, la nivel internațional.

Dangalizarea prin înfierare – un procedeu utilizat de multă vreme în România.

Care sunt cerintele procedeului dangalizarii pentru cabalinele de rasa din România?

  1. Dangalele la mânz se aplică pe ambele laturi ale trunchiului în locul șeii, în mijlocul unui unghi imaginar format din linia care trece la distanță de 3 cm mai jos de linia spinării și o linie care trece înapoia unghiului posterior al cartilajului spetei, de regulă înainte de vârsta de înțărcare.
  2. Dangalizarea la iapa de reproducție se face pe latura gâtului, în treimea superioară.
Dangalizarea

Cerințele tehnice sunt:

  1. Dangaua trebuie să fie din fier și trebuie să aibă următoarele dimensiuni: 5 cm înălțime, 3 cm lățime și 4 mm grosime.
  2. Dangalele sunt confecționate din fier, după un standard oficial și cu însemnele specifice rasei, și anume: numere, litere și semne aprobate de autoritatea competentă.
  3. Structura dangalelor poate fi următoarea: simbolul hergheliei, inițiala tatălui, semnul de mamă, numărul de mânz, numărul matricol de iapă, numărul de ordine din registru și ultimele două caractere din anul nașterii.

Marcarea prin dangalizare nu trebuie să produca dureri acute animalelor și nu trebuie să afecteze țesutul dermic al calului. Marcajul trebuie să poată fi citit și să nu poata fi înlocuit sau șters.

Marcarea animalelor prin tatuare

Se realizează prin instrumente specifice, un set de ace subțiri, clește special pentru tatuaj, colorant special pentru țesuturi. Este un procedeu de individualizare destul de practic și trainic. La cai tatuajul se face pe fața internă a buzei calului.

Cryomarcarea

Marcarea prin utilizarea unor agenti chimici de răcire a fierului (azotul lichid – N2 sau ghiata carbonica – CO2 solid). Se tunde părul unde are loc marcarea, se aplică apoi matrițele metalice specifice individualizării. Procedeul este mai puțin resimțit de cai în comparație cu fierul înroșit.

https://www.youtube.com/watch?v=8rkXMcrNTs8

Codul marcării

Procedeul dangalizării poate fi diferit de la o rasă la alta, în funcție de procedura deținătorului Stud-Book-ului mărcii respective.

De exemplu dangalizarea la rasa de cai Lipițani se face astfel:

  1. Simbolul armasarului: C – Conversano, F – Favory, M – Maestoso, N – Neapolitano, P – Pluto, T – Tulipan, SC – Siglavy-Capriola, I – Incitato
  2. Simbolul mamei
  3. Numarul manzului din armasarul respectiv
  4. Simbolul Hergheliei

Dangale Lipitan

Pe partea stangă a locului șeii se marchează semnul tatălui, inițiala și numărul și sub acesta semnul mamei.

Pe partea dreaptă a șeii se marchează numărul mânzului născut din armăsarul respectiv și semnul hergheliei

Lipitani

 

LEGEA calului nr. 389 din 16 decembrie 2005

ORDIN nr. 114 din 15 martie 2013
http://www.callipitan.ro/

https://www.facebook.com/hergheliiromsilva/ – COVER

© Copyright herghelie.ro

Cotton Tree, 33442033, J40/9064/31.07.2014 Str. Floarea Rosie, nr. 7, bl.51, sc.3, ap. 114, Sector 6, Bucuresti