Coquin – Ticălosul remarcabil

Povestiri de odinioară

Aici este povestea despre un alt cal remarcabil din istoria galopului din România. Este vorba despre Coquin.

Așa cum am menționat în numeroase rânduri, memoriile lui Alexandru Grigorescu au salvat practic istoria hipismului românesc, fiind cel care descrie cu lux de amănunte caii, jocheii, proprietarii și poveștile lor remarcabile. Îți suntem recunoscători, Alexandru Grigorescu!

Johan Schlesinger – Baronul

A fost odată ca niciodată, Johan Schlesinger, un om de afaceri cu o fabrică de pânzeturi la Ploiești, fabrică de geamuri la Scăieni și o agenție de bursă în vechiul București. Era numit „Baronul” pe Hipodromul Băneasa. Acesta a prins dragoste de caii pursânge englez, fiind apoi încurajat să facă investiții în a importa un cal de valoare din Anglia. Așa că a angajat un antrenor austriac, Gustav Divald și l-a adus pe Favara.

Favara a câștigat Marele Premiu București pe 3000 m, acest premiu amortizând practic investiția făcută. Au mai urmat premii, confirmând astfel valoarea armăsarului Favara și apariția unui nou proprietar important pe Hipodrom. La acel moment, activau aproape 600 de cai alergători și 60 de jochei pe mult regretatul nostru Hipodrom Băneasa! Impresionant, nu-i așa?

În scurt timp Schlesinger avea 21 de cai în grajdul său, fiind clasat pe locul trei în urma rezultatelor din alergările organizate, fiind clasat după marii Schwartz și Negropontes. Marele Favara devenise un mare reproducător, stăpânul său având grijă să-i facă cunoștință cu iepe la fel de valoroase. Iar în anul 1927 au apărut mulți mânji în grajdul lui Schlesinger, fiind botezați atipic și ingenios de soția „Baronului”, Hannelor Schlesinger. Printre ei și COQUIN, cu rădăcini din St Simon & Galopin.

Coquin pedigree
https://www.pedigreequery.com/coquin

Marele COQUIN

Acești tineri cai au fost scoși pe pistă în anul 1929, câștigând cu ei cam tot ce se putea în premiile de debut. O uimitoare impresie a lăsat-o calul COQUIN – Ticălosul, la doi ani. Premiile din acel an au fost: Premiul de debut al „baieților”, Premiul Domnișoarelor, Premiul Bienal (1200 m), Premiul Blaremberg (1600 m).

Urma anul 1930, anul Derby-ului. COQUIN începuse antrenamentele pe lungimi mai mari, de peste 2200 m. Iar antrenorul său, Gustav Divald, atașa cai din mers pe anumite porțiuni, iar pe final cai de viteză. COQUIN pe întreaga distanță, iar caii „locomotivă” pe segmente strategice. O tehnică remarcabilă pentru a pregăti impecabil un viitor campion.

Anul 1930 începe impecabil pentru COQUIN, cu Premiul Prince d’Orange (1600 m), avându-l ca jocheu pe austriacul Hofbauer. Avans de 3 lungimi. Urmează confirmarea în Premiul Alexandru Marghiloman, COQUIN devenind vedeta incontestabilă a acelui an.

Coquin Premiul Marghiloman
Premiul Al. Marghiloman aprilie 1930 – câștigător COQUIN

 

Urmează Premiul Caramel (2300 m) și Premiul Bienal (2100 m), iar „Baronul” nu prea mai era simpatic pe Hipodrom, câștigând cam tot ce se poate.

Urmează Derby-ul Român, cu 9 cai participanți. Fără prea multe emoții, COQUIN iese învingător impreună cu Frank Hofbauer, cu 3 lungimi avans.

Coquin Derby
https://gallica.bnf.fr/

 

Urmează Premiul Jockey-Club, unde are loc marea înfruntarea cu mai vârstnicul GHIAUR. COQUIN iese învingător. La fel și în Premiul Saint-Leger.

COQUIN – Realitatea Ilustrată – 30 aprilie 1931

În 1931, COQUIN are 4 ani. Și un nou jocheu, pe ambițiosul Costică Iorga. Și începe anul cu o victorie. Apoi Premiul de Mai (2200 m). În premiul Jockey-Club, COQUIN iese câștigător pentru a doua oară consecutiv.

1931 COQUIN  cu Csillag, Premiul Jockey-Club câștigat al doilea an consecutiv.

Însă „Baronul” urmărea Premiul Regal, la care nu participase anul anterior. Cursa de 3000 m era o mare ambiție pentru Schlesinger. Punct ochit, punct lovit. A câștigat cam tot.

Coquin - 1931
COQUIN – 1931 Premiul Regal – Realitatea Ilustrată

Urmează o aventură în toamna acelui an. Hipodromul Loversenither din Ungaria, unde activau cai de mare valoare și o vedetă locală, Blanc.

Ticălosul nu l-a iertat pe Blanc în cele doua curse ale sale. Mândrie mare pentru sportul românesc. Întors în țară. COQUIN participă la ultima sa cursă de pe Băneasa. Premiul General Gh. Manu (2300 m) din 1931 – câștigător COQUIN!

Pierderea unui mare cal

COQUIN a fost unul dintre puținii cai care s-au ridicat la nivelul marelui ZORI DE ZI. Dar, din nefericire, România nu s-a bucurat prea mult de valoarea acestui cal deoarece la finalul anului 1931 a fost vândut în Grecia pe o sumă destul de mare! A fost un interes pragmatic al antipaticului Schlesinger. A fost și momentul când a vândut tot (din fericire către Herghelia Scroviștea) și a dispărut subit de pe Hipodrom.

Regretul oamenilor pentru exportul acestui cal valoros a fost imens. Și-a terminat cariera în Grecia și acolo a continuat ca reproducător. Ne-au rămas doar rezultatele sale foarte bune de la Hipodromul Băneasa. Atât!

 

Surse:

Alexandru Grigorescu – Cândva la Băneasa, Editura Vremea București, 2008

https://www.pedigreequery.com/coquin

Realitatea Ilustrată – 1931

Gallica.bnf.fr: L’Action française : organe du nationalisme intégral / directeur politique : Henri Vaugeois ; rédacteur en chef : Léon Daudet