Anadolchioi /Anadolkioi

S-a crezut multă vreme că acest sat ar fi fost vechiul Tomis, după o inscripție găsită aici. Numele său în limba turcă înseamnă „satul oriental”, fiind fondat de turcii veniți din Anatolia la începutul secolului XIX. Era așezat în nordul Constanței, pe șoseaua ce duce spre Tulcea. Acum este parte a orașului.

În perioada 1887-1889, pe un teren din Anadolchioi se construia o pistă de alergări pentru caii din Dobrogea. Exista un mare interes pentru încurajarea perpetuării acestei rase. În anul 1897, Serviciul Zootehnic Național era condus de profesorul Alexandru Locusteanu, care era și Directorul Școlii Superioare de Medicină Veterinară. Sub îndrumarea lui Locusteanu și încurajat de premierul D. Sturdza și de ministrul Agriculturii, Nicolae Fleva, se întemeiază Depozitul de Armăsari Pursânge de la Anadolchioi, iar în 1899 Herghelia Anadolchioi și o oierie pentru rasa de oi Merinos.

Un rol important în dezvoltarea acestui fenomen hipic de la Constanța l-a avut fără îndoială Regimentul 9 Călărași, cavaleria militară având cazarma în Constanța.

La fondare, depozitul avea 11 armăsari din care: 2 de rasă Pursânge Englez, 5 de rasă anglo-arabă, 2 de Dobrogea, 2 de rasă Românească, de munte. Între 1900 şi 1912 s-au importat din sudul Franţei 115 armăsari de rasă anglo-arabă. În aceeaşi perioadă au mai fost importaţi 5 armăsari de rasă arabă din Turcia, 3 armăsari pur englezeşti, 3 din Belgia şi alţi 3 din Galiția.

Din date documentate, în anul 1929 la Depozitul de Armasari Anadolkioi se dezvoltate considerabil și aici se gaseau 132 de armăsari din rase Pursânge Englez, jumatate-sânge Englez, Jumătate Sânge Arab, Gidran și Nonius

Cursele de la Anadolchioi

Ministerul Agriculturii a instuit aici de două ori curse pe an pentru a putea constata fondul calului dobrogean. Se spune că în 1897, un cal dobrogean  a parcurs această distanță cu o viteză de 12 metri pe secundă, o iuțeală uimitoare pentru un cal de 1.35 cm talie.

„În Mai şi în Septembrie, sunt alergări de cai, la  hipodromul de la Anadolchioi. La aceste întreceri, ca să le zicem aşa, se dau diferite premii, în scop de a încuraja dezvoltarea rasei micilor cai dobrogeni, preţuiţi atât de mult pentru rezistenţa şi iuţeala lor. Alergările acestea prezintă un deosebit interes, mai ales pentru vizitatorii străini de localitate.” – Ioan Adam – Constanța Pitorească – 1907

Tot Ioan Adam, în volumul său de reportaje este impresionat de „tropotul ferecatelor căruțe tătărești care cară grânele spre vapoarele din port”, de „minaretele de piatră, sprintene și rotunde, ce se înalță subțiri și albe de deasupra geamiilor greoaie și joase”, de alergările de cai din mai și septembrie de la Anadalchioi cu un ritual tipic: întâi „un șir de căruțe trase de câte doi cai” ce pleacă în galop, apoi „caii dobrogeni, călăriți mai ales de băieți musulmani între 12-13 ani. E ceva hazliu să vezi copii călărind fără șa și legați de cai să nu cadă (…); apoi o pauză pentru muzică și în fine cursa călărașilor și premiile (Constantin Cioroiu, Marian Moise, op. cit., p. 244).

Aceste întreceri de căruțe dobrogene, sub numele de „cocii” făceau parte din deliciul spectacolului de la Anadolchioi.

Caii dobrogeni

Despre micii, dar sprintenii cai dobrogeni vom reveni cu un articol dedicat. Ideea este că la aceste concursuri câștigau de multe ori localnicii, îndeosebi tătari iubitori de cai.

La cele doua alergări anuale participau personalități locale, dar chiar și Familia Regală sau personalități din capitală. Manifestarea era mereu patronata de Ministrul Agriculturii.

În anul 1912, așa cum este documentat mai jos se înființează chiar și Jockey Clubul din Constanța.  Amploarea era atât de mare încât erau înscriși chiar și peste 50 de cai la aceste competiții.

Finalul trist

Ca multe alte povești frumoase din domeniul hipic și aici vom avea un final trist. Depozitul de armăsari și hipodromul dispar prin anii 60′, în perioada comunistă. Caii sunt trimiși la abatoare, iar cei care au mai scăpat au mers pe la hergheliile naționale din zonă (ex. Herghelia Jegălia).

Tradițiile au fost șterse brutal, generațiile s-au stins și nu a mai rămas nimic din acele amintiri frumoase de la malul Mării Negre.

Undeva, cândva, oare?

Surse:

• Jean Bart (Eugeniu Botez): viața și opera –  C. Mohanu Editura „Biblioteca Bucureștilor”, 2001 – 402 pagini
• International Review of Agriculture, Volumul 30, Printing Office of the International Insitute of Agriculture., 1939
• Oieria naţională şi Laboratorul de cercetări zootehnice Palas Teodoreanu, N.Zootehnie – România – 1929
• Dobrogia în pragul veacului al XX-lea : geografia matematică, fisică, politică, economică şi militară
• Litoralul Romanesc – Ghid Sentimental – CONSTANTIN CIOROIU – EDITURA SPORT-TURISM Bucureşti, 1981
• http://constanta-imagini-vechi.blogspot.com/p/constanta-aspecte-militare.html
• L’Indépendance Roumaine, 25, no. 7586, 16 Septembre 1901 Anadolkioi
• www.gallica.bnf.fr