Despre caii albi
Culoarea cailor, ca şi a tuturor animalelor, este dată de pigmentul din firele de păr care acoperă corpul. Cînd tot părul de pe corp este lipsit de pigment, el are o culoare alba și tot corpul animalului va fi de culoare albă.
De obicei, caii albi nu se nasc cu această culoare, la naștere ei avînd culoare neagră înspicată cu fire albe. Cu timpul, prin năpârlirile care se produc în cursul anilor, ei se deschid tot mai mult la culoare, căpătînd aşa-numita culoare vânătă, iar până la urmă devenind albi.
Alte tipuri de cai albi
Caii albi nu trebuie confundaţi cu cei albinoşi, la care pigmentul lipseşte cu desăvîrşire, nu numai din firele de păr, ci şi din piele. Caii albinoşi sunt foarte rari, ei se nasc fără pigment, au copitele albe, botul roz, ochii roşii şi, ca toate animalele albinoase, suportă greu lumina solară. Având ochii roşii, adică irisul fără pigment, ei suferă la lumină şi din această cauză au ochii în permanenţă iritaţi.
Culoarea albă, normală, este mai des întîlnită la caii de Rasă Arabă, însă provine, cele mai deseori, din culoarea vânătă, care se decolorează pe măsură ce calul înaintează în vârstă, astfel că la 8-10 ani, culoarea corpului este complet albă, de diferite nuanțe: alb mat, alb lucios, alb murdar, alb de nuanţa porţelanului. La aceşti cai însă, deşi părul este alb, pielea este colorată, la fel şi copitele, care au culoarea cenuşie închisă sau neagră. Botul şi genele sunt negre.
În afară de caii de culoare albă, proveniţi din caii vineţi prin decolorare, şi afară de albinoşi, născuţi fără pigment, există cai albi din naştere, care n-au fost niciodată vineţi, însă aceste cazuri sunt foarte rare. Ele se întâlnesc uneori la caii din Rasa Arabă, precum şi la o rasă de cai din Cehia, formată pe baza unei rase locale din Boemia, care s-a încrucişat cu cai de rasă spaniolă — rasa Kladruber Kladruby.
La noi în ţară întâlnim culoarea albă la caii din Rasa Arabă şi Rasa Lipiţană, însă în general provenită din culoarea vânătă.
Articol scris de dr. Svetislav NICOLICIN în Revista Flacăra din 1964, nr. 20.
