O tradiție din 1930: Federația Ecvestră Română
Era primăvara anului 1930, iar pe Riviera franceză, la Nisa, se desfășura un concurs internațional de echitație care avea să marcheze un moment de cotitură pentru echitația românească. România era reprezentată de o echipă de excepție, formată din Henri Rang, Vladimir Constantinescu, Gr. Vulturescu, Petre Kirculescu, Gheorghe Niculescu și Gheorghe Magherescu – nume care aveau să devină sinonime cu începuturile glorioase ale echitației românești pe scena internațională.
În mijlocul acestui eveniment, Constantin Comănescu, șeful delegației române, a făcut un pas îndrăzneț. El a inițiat discuții cu secretarul general al Federației Ecvestre Internaționale (FEI), visând să înscrie România în acest prestigios for internațional. Nu a fost doar un vis, ci un plan ambițios care a prins contur câteva luni mai târziu, în cadrul Congresului FEI de la Lucerna. România a fost acceptată cu o condiție clară: înființarea unei federații naționale care să unească toate societățile ecvestre din țară.
În acea perioadă, generalul Gheorghe Moruzi, un mare iubitor de cai și inspector general al cavaleriei, a înțeles importanța acestui moment. Cu o pasiune nestăvilită pentru cai și pentru echitație, a reunit liderii societăților hipice românești într-o întâlnire memorabilă. Astfel, în ziua de 12 decembrie 1930, la București, s-a scris o filă de istorie: a luat naștere Federația Ecvestră Română (FER).
Totul s-a desfășurat cu o viteză uimitoare, căci, doar o zi mai târziu, pe 13 decembrie, FER avea deja un statut oficial. Spiritul de colaborare și determinarea oamenilor implicați au făcut ca acest vis să devină realitate într-un timp record.
Primul regulament al Federației Ecvestre Române fost realizat tot în anul 1930, iar următoarea reeditare a avut loc în anul 1937, fără modificări.
Astăzi, privim cu mândrie la originile Federației Ecvestre Române. Este o poveste despre viziune, curaj și dragoste pentru cai – valori care au pus România pe harta echitației internaționale. Generațiile de atunci au deschis drumul pentru ceea ce a devenit o tradiție de aproape un secol, iar moștenirea lor continuă să inspire și să ghideze pașii celor care trăiesc și promovează această pasiune nobilă.
1936 – Jocurile Olimpice de la Berlin
Contextul unei olimpiade de neuitat
În vara anului 1936, la Berlin, Jocurile Olimpice au adus în prim-plan nu doar spectacolul sportiv, ci și povești marcante de curaj, pasiune și sacrificiu. România, o prezență modestă pe scena olimpică a acelor vremuri, s-a remarcat prin echipa sa de călărie, deja renumită pentru rezultatele internaționale remarcabile. Fiecare dintre ei, alături de caii lor, au intrat pe teren cu ambiția de a-și lăsa amprenta într-o competiție dominată de țăra gazdă, într-o context politic și militar foarte fierbinte. Deși au concurat cu inima deschisă, doar Henri Rang a reușit să urce pe podium, cucerind o strălucitoare medalie de argint la sărituri peste obstacole individual. Este prima medalie olimpică românească, din toate sporturile!
Performanțele și momentele dramatice trăite de echipa României au rămas întipărite în istoria sportului național, marcând o poveste de neuitat la Berlin.
Echipa de călărie a României
Echipa României a fost compusă din Cpt. Chirculescu Petre, Lt. Rang Henri, Lt. Țopescu Felix (nu a luat startul din motive medicale), Lt. Apostol Constantin., Lt. Tudoran Toma, Lt. Zahei Constantin., Lt. Maxim Gheorghe (nu a luat startul), Lt. Balif Ernst (nu a luat startul).
Şeful misiunii a fost Col. Dombrovschi Victor, viitorul primar al capitalei și oficial, Maior Tăutu Dumitru. Delegația României a fost însoțită de 14 cai.
Probele olimpice
La Olimpiada din Berlin au concurat 21 de națiuni în probele ecvestre. , au fost organizate trei probe ecvestre: una de dresaj general, una de eventing (proba completă) și una de obstacole — Cupa Națiunilor. La această competiție olimpică, în fiecare probă, fiecare națiune avea dreptul să participe cu câte trei călăreți, fiecare cu câte un cal. Când o echipă nu avea călăreți suficienți, aceasta putea concura doar pentru clasamentul individual. În majoritatea edițiilor ulterioare, fiecare națiune participa cu 4 concurenți, fiind luați în calcul în clasament 3 cei mai bine clasați dintre cei patru. O excepție recentă a avut loc la Olimpiada de la Paris din 2024 (3 cupluri cal-călăreț și o singură manșă).
În anul 1936, echipa României a participat la probele de eventing (proba completă) și la cea de obstacole — Cupa Națiunilor.
Proba completă
În această probă au concurat 57 de participanți. România a înscris doar doi cai, deoarece, în ultimele zile, al treilea cal a șchiopătat.
În prima zi a competiției, cea de dreasaj, Căpitanul Petre Chirculescu (Kirculescu), în vârstă de 38 de ani, cu calul GASCONY, s-a clasat pe locul 11. Locotenentul Constantin Zahei, în vârstă de 33 de ani, cu iapa CINCIMII, pe locul 22.
În ziua următoare, cea de cross, ambii cai au trecut cu succes această probă extrem de dificiă. Totuși, calul GASCONY nu a mai rezistat după această probă pentru a continua în cea de obstacole. De asemenea, iapa CINCIMII a suferit o căzătură gravă. Văzând că nu mai are șanse de clasare între primii trei, locotenentul Zahei a decis să nu mai continue, pentru a nu risca sănătatea iepei. A fost mare supărare în delegația României.
Proba de obstacole pe echipe „Marele Premiu al Națiunilor”
Premiul Națiunilor era cea mai importană probă ecvestră de la Olimpiadă. Și s-a organizat chiar în ultima zi a evenimentului, pe 16 august, 1936. La proba de obstacole au fost înscriși locotenentul Henri Rang, 34 de ani, cu calul DELFIS, locotenentul Constantin Apostol, 33 de ani, cu calul DRACU ȘTIE, și locotenentul Toma Tudoran, 33 de ani, cu HUNTER. Caii au fost selectați după probe grele de antrenament realizate timp de doi ani.
Regula specifică acestei competiții a fost că rezultatele individuale se însumau pentru echipa națională, cu condiția ca toate cele trei cupluri înscrise să termine proba.
Traseul era unul dificil, având lungimea de 1050 m și 20 de sarituri peste elemente ridicate la înălțimi cuprinse între 1.4 și 1.6 m. Plus o rivieră de 5 m.
De notat, că aceasta a fost prima competiție când s-a introdus o combinație de trei elemente.
De comparat traseul din 1936 cu ultimul traseu de la Olimpiada din Paris, din 2024 pentru a se vedea evoluția în timp. Se observă reducerea lungimii traseului și implicit al timpului impus. Îi mulțumim doamnei Mariana Moisei pentru amabilitatea de a ne transmite această schemă!
Stadionul vibra sub privirile a 120.000 de spectatori. Concurau 54 de participanți din 18 țări.
În mijlocul acelei mulțimi impresionante, trei călăreți români se pregăteau să își joace șansa în fața lumii. Toma Tudoran, Constantin Apostol și Henri Rang nu doar reprezentau o echipă, ci purtau pe umeri speranțele unei întregi țări.
Neșansa lui Tudoran
Atmosfera era electrizantă. Primul la start, Toma Tudoran, își ținea calul, Hunter, în frâu, ochindu-și cu atenție traseul. Primele trei obstacole au fost o formalitate: fără greșeală, fără ezitări. Publicul urmărea cu sufletul la gură. La al patrulea obstacol, însă, liniștea a fost brusc întreruptă de sunetul lemnului lovit: o greșeală. Fără să arate nicio urmă de ezitare, Tudoran și-a continuat parcursul, trecând curat de următoarele patru obstacole.
Dar apoi a ajuns în fața zidului numărul 9, un obstacol impunător de 1,60 metri. Gazetarii germani îl numiseră „zidul imposibil”, iar ploaia din ziua precedentă nu făcuse lucrurile mai ușoare. Gazonul era foarte alunecos, iar calul lui Tudoran a simțit asta. Într-o fracțiune de secundă, picioarele lui HUNTER au alunecat pe terenul moale, sub el. Chiar și așa, animalul nobil a încercat să sară, dar zidul l-a învins: creasta lui s-a prăbușit, iar calul, încurcat de resturile căzute, s-a oprit.
Ceea ce s-a întâmplat mai departe a rămas în memorie ca unul dintre cele mai curajoase momente ale competiției. În timp se reconstruia zidul, Tudoran nu a așteptat, așa cum prevedea clar regulamentul și cum prevede și în prezent. Cu o hotărâre de nezdruncinat, și-a împins calul un pas înapoi și, de pe loc, HUNTER a sărit partea intactă a zidului, fără greșeală. Publicul a izbucnit în aplauze. De acolo, Tudoran a continuat să termine traseul fără alte erori, câștigând respectul tuturor celor prezenți.
Dar emoția din stadion s-a transformat rapid în incertitudine. Rezultatul nu a fost anunțat imediat. La masa juriului, discuțiile erau aprinse. Regulamentul prevedea clar că, în cazul unui obstacol doborât, călărețul trebuia să aștepte reconstrucția completă și semnalul oficial pentru reluarea cursei. Era Tudoran vinovat că a acționat spontan, sau decizia sa a fost pur și simplu o dovadă de instinct și măiestrie?
Unii arbitri, în special cei neutri, au susținut că penalizarea ar fi trebuit să fie minimă: 4 puncte pentru doborârea capacelelor zidului, deoarece alunecarea fusese cauza, nu greșeala călărețului. Însă delegația germană, hotărâtă să apere șansele propriilor sportivi, a insistat pentru eliminare. Decizia finală? Tudoran a fost eliminat din competiție, conform regulamentului.
Această hotărâre a schimbat radical soarta clasamentului. Dacă performanța lui Tudoran ar fi fost acceptată cu o penalizare minimă, România ar fi câștigat medalia de aur, iar Germania ar fi coborât pe locul secund. Dar prin eliminarea lui Tudoran, echipa noastră națională a ieșit din competiția pe națiuni.
Prin urmare, Rang și Apostol mai concurau doar pentru rezultatele individuale. Apostol cu calul DRACU-ȘTIE a avut și el neșansa de a cădea, dar se ridică și finalizează cu 28 3/4 puncte de penalizare (căzătura, doborâre de obstacole și depășirea timpului acordat. Pentru a înțelege mai bine acest context al lui Apostol, trebuie menționat că regulamentul de atunci permitea continuarea cursei după căzătură (cu 1o pp), ceea ce acum nu mai este permis. De asemenea, se penaliza cu 1/4 pp pentru fiecare secundă de depășire a timpului.
A fost o probă foarte dificilă. Din cei 54 de concurenți, 16 nu au terminat parcursul de obstacole.
Prima medalie olimpică din istoria sportului românesc – călărețul Henri Rang
Locotenentul Henri Rang a efectuat parcursul cu o singură greșeală, la fel ca locotenentul german Hasse, fiind singurii care au reușit acest lucru. Cei doi au ajuns la baraj, unde locotenentul Hasse a avut un parcurs cu o singură greșeală, dar a fost cu șase secunde mai rapid decât Rang. În acest fel, locotenentul Rang a obținut locul al doilea și medalia de argint.
Corespondentul Camil Morțun scria în Gazeta Sporturilor nr.2143 din august 1936 următoarele:
„În sfârșit, după numeroasele alergări individuale, difuzorul răsună. Se face liniște, iar vocea speakerului pătrunde în urechile spectatorilor, înfrigurați de emoție. Eu, care am avut senzația că cea mai frumoasă cursă o făcuse locotenentul Rang, tremur pur și simplu pe bancheta pe care șed. În sfârșit…
— Achtung!… Achtung!… — pretinde, superfluu, vocea reporterului neamț.
Apoi continuă:
— Rezultatul probei! Nu vi-l putem da încă!…
Publicul este dezamăgit. Însă difuzorul revine, trezindu-ne atenția:
— Nu putem da rezultatul pentru că primul loc îl ocupă… doi călăreți, germanul Hasse și românul Rang, care sunt la perfectă egalitate.
Mărturisesc că, în acea clipă, am avut o senzație cu totul inedită. Am privit în jurul meu și am avut impresia că fiecare este pătruns de aceeași emoție și de aceeași căldură care m-a învăluit pe mine. Părea că fiecare mă privește acum cu alți ochi, că nu mai sunt un anonim oarecare… Ieșeam dintr-odată din anonimat și apăream în plină lumină pe scena Olimpiadei. Aceeași senzație au avut-o, desigur, toți românii aflați aici, care, chiar acum, când telefonez, nu și-au revenit încă din emoția acelui moment.
O medalie de aur pentru România?…
Speakerul, căruia juriul i-a înmânat un nou comunicat, revine la microfon:
— Pentru a se desemna un câștigător al „Marelui Premiu al Națiunilor” se va disputa un baraj între domnii Kurt Hasse și locotenentul Rang.
Imediat apoi începe pasionantul baraj.
Prima alergare o execută germanul. Acesta pornește furtunos, sare frumos primul obstacol — bravo! izbucnește publicul… Sare și al doilea, trece elegant peste al treilea și se apropie de linia de sosire… Mai are însă de depășit un ultim obstacol, cel mai greu. Sare. Dar greșește. Publicul rămâne uluit.
Acum urmează românul.
— Să vedem ce va face Rang…
Inimile bat să se spargă. Ne va aduce el medalia de aur? Delfis, splendidul armăsar al reprezentantului nostru, tremură de nerăbdare.
Start… Delfis pornește frumos, se apropie întins de primul obstacol și-l sare elegant, fără sforțare. Apoi pornește încălzit mai departe. Nemții au înlemnit într-o tăcere grea. Probabil că sunt la fel de emoționați ca și românii. Locotenentul Rang călărește minunat, ajunge la al doilea obstacol, îl sare!… Fuge întins înainte, trece și al treilea obstacol fără nicio dificultate și se pregătește pentru finele cursei.
Ultimul obstacol. Cel mai greu. Va trece?…
Doamne… Doamne!… Sus… așa… ah!… Cei 130.000 de spectatori, care până acum au tăcut ca peștii, izbucnesc în urale. A greșit și românul…
Dar… cine a câștigat? Iar egalitate? Iar baraj? Întrebarea plutește pe toate buzele.
Tot speakerul ne lămurește:
— Deoarece locotenentul Hasse a parcurs distanța într-un timp mai scurt, i se acordă locul I și medalia de aur pentru superioritate în viteză!… Românul Rang câștigă locul II și medalia de argint.
Seara târziu, pe estrada de onoare invadată de lumina unui far orbitor, Rang urcă pentru a fi încununat cu lauri.”
Chiar și astăzi se pune la îndoială corectitudinea măsurării timpului cursei. Faptul că Adolf Hitler i-a oferit cadou lui Henri Rang o motocicletă Zundapp cu ataș ca recompensă, a întarit și mai mult ideea că la acel moment a fost o nedreptate. Această motocicletă a fost de altfel cauza dispariției premature a lui Henri Rang.
Mai multe detalii despre marele sportiv aici: https://herghelie.ro/henri-rang/
Este dificil de descris impresia extraordinară pe care echipa română a lăsat-o la Olimpiadă. Acest lucru poate fi remarcat atât din rapoartele transmise de oficialii români la Berlin, cât și din articolele publicate de presa germană și internațională.
- Constantin Apostol – cu calul DRACU ȘTIE (sur, 1927) – sărituri peste obstacole individual: locul 29
Sărituri peste obstacole individual
- Henri Rang – cu DELFIS (roib, 1926), sărituri peste obstacole individual: locul 2, medalie de argint 🥈
- Constantin Apostol – cu calul DRACU ȘTIE (sur, 1927)– sărituri peste obstacole individual: locul 29
- Toma Tudoran – cu HUNTER (murg, 1924) – sărituri peste obstacole individual: nu a încheiat proba
Eventing individual (proba completă)
- Petre Chirculescu – cu calul GASCONY (roib, 1924) – nu a mai participat în proba de sărituri
- Constantin Zahei – cu calul CINCIMII (roib, 1927) – nu a mai participat în proba de sărituri
Performanțele echipei de călărie românești la Olimpiada din Berlin din 1936 au rămas înscrise în istoria sportului românesc ca o dovadă a curajului, pasiunii și talentului desăvârșit. Medalia de argint obținută de Henri Rang, dar și eforturile remarcabile ale lui Constantin Apostol și Toma Tudoran, au demonstrat că, în ciuda provocărilor și a obstacolelor, spiritul de competiție și dedicarea pot transcende limitele. Chiar dacă gloria supremă le-a scăpat printre degete, acești călăreți și-au câștigat un loc de cinste în inimile românilor și în paginile de aur ale istoriei olimpice. Fiecare săritură, fiecare clipă de emoție și fiecare bătaie de inimă pe terenul de la Berlin au întărit un mesaj simplu, dar profund: România are eroi care știu să lupte cu demnitate, chiar și pe cea mai mare scenă a lumii.
Conștient de rolul sportivilor noștri, ca cei mai buni ambasadori în lume, Nicolae Iorga scria în 1937 în “Neamul Românesc” sub titlul “Călăreţii români”:
Încă odată un călăreţ român a biruit. Ce întărire pentru sufletele noastre, ale tuturora, e o astfel de dovadă a unei vitejii, a unui dispreţ de primejdie care înfruntă şi cele mai grele crize morale ale acestui neam. Dintr-o ţară în alta, călăreţii români merg cu steguleţul nostru şi, izbândind, îl ridică deasupra celorlalte. Revenind în ţară, tânărul ofiţer se va duce la datoria lui ca şi cum prin el nimic n-ar fi câştigat România.
Evoluția Recordurilor la săritura în înălțime în România
Săritura în înălțim este o probă impresionantă, ce pune la încercare talentul, curajul și tehnica sportivilor și cailor deopotrivă. România are o istorie bogată în această disciplină, începând cu performanțe remarcabile încă din anii 1930. Mai jos, vă prezentăm o cronologie a principalelor recorduri și realizări în acest domeniu.
Primul record omologat: 1935
Pe 24 septembrie 1935, Henri Rang stabilește primul record omologat la săritura într-un obstacol de 2,08 metri, la Craiova, în septembrie 1935, cu calul Delfis. Această performanță reprezintă un punct de referință pentru începuturile acestui sport în România.
Doi ani mai târziu, în 1937, același cuplu participă la o competiție într-o arenă internațională la Londra, unde reușesc să treacă un obstacol de 2,14 metri. Din păcate, acest record nu a fost omologat.
1936: Recordul este îmbunătățit
Un an mai târziu, în 1936, C. Apostol, cu calul său Dracu Știe, reușește să îmbunătățească recordul stabilit de H. Rang. Cuplul sare un obstacol de 2,10 metri la Viena, stabilind un nou standard pentru acea perioadă.
1956: Performanța lui Vasile Pinciu
După aproape două decenii, în 1956, Vasile Pinciu, cu calul Prundiș, reușește să depășească recordul anterior. Aceștia trec peste un obstacol de 2,12 metri, o performanță care avea să rămână neegalată timp de mai multe decenii.
1983: Performanța lui Mircea Neagu
În anul 1983, Mircea Neagu, cu Licurici, participă la o probă de forță la Gera, din 4 iunie 1983. Aici reușește o săritură de 2,05 metri, o performanță notabilă, deși nu reprezenta un nou record național. O performanță întregită și de altele, la care o reală contribuție și-a adus-o și antrenorul Dumitru Hering.
2008: Încercarea lui Constantin Irimia
În 2008, Constantin Irimia, împreună cu calul ORACOL, încercă să egaleze recordul național de 2,12 metri. Evenimentul a avut loc la un concurs desfășurat într-un cadru special, la Ciorogârla, unde obstacolul fusese construit ca o triplă bară, pentru a respecta profilul săriturii calului. Din păcate, tentativa nu a fost încununată de succes.
2014: Performanța amazoanei Cristina Dulugeac
Dintre amazoane, Cristina Dulugeac a atins cea mai mare performanță în proba de săritură în înălțime. În 2014, la Campionatul de Forță de la Adunații Copăceni, aceasta, alături de calul său COLANY (murg, 2002), a trecut peste un obstacol (zid) de puțin peste 2 metri, adjudecându-și titlul.
2021: Recordul este egalat la Prejmer
Ajungând în zilele noastre, în 2021, recordul național este în sfârșit egalat. Evenimentul are loc la Finala de Forță de la Prejmer. Calul VENI VIDI VICI(murg, 2009), avându-l ca proprietar pe dl. Emil Morariu, a fost pregătit de-a lungul anilor de sportivul Ursache Ionuț. Din păcate, acesta din urmă era indisponibil medical la momentul concursului, fiind încă într-o perioadă de convalescență după o infecție cu COVID-19.
Luca Ruxandariu, un sportiv cu experiență, legitimat în prezent la Equipark Berceni, a fost cel care a luat frâiele lui VENI VIDI VICI. Într-o formă maximă, cuplul reușește să câștige proba. Ruxandariu solicită ulterior ca zidul final să fie ridicat la 2,12 metri, pentru a egala recordul național. Deși i s-a sugerat adăugarea unor ghivece cu flori pentru a facilita abordarea obstacolului, sportivul a refuzat, alegând să depășească zidul „fără îmbunătățiri”.
Astfel, Luca Ruxandariu și VENI VIDI VICI au reușit să egaleze recordul de înălțime de 2,12 metri, stabilit încă din 1956, marcând un moment istoric pentru sportul ecvestru românesc.
Concluzie
Evoluția recordurilor la săritura într-un obstacol ilustrează dedicarea, talentul și munca depusă de sportivii și caii din România. Fiecare performanță reprezintă nu doar o realizare personală, ci și un pas înainte pentru dezvoltarea acestui sport nobil. Cu siguranță, viitorul rezervă noi recorduri și povești extraordinare.
Îi mulțumim doamnei Mariana Moisei pentru sprijinul oferit în realizarea acestui prim episod despre marii sportivi ai echitației românești!
Vom documenta ulterior și celelalte episoade olimpice ale echitației românești.
Surse documentare:
