Istoria potcoavei

Potcoava

Rolul potcoavei

Potcoava are importantul rol de a proteja picioarele cailor de leziuni în timpul mersului sau în timpul activităților susținute de muncă sau în timpul activităților sportive. Unele opinii sunt legate și de rolul copitelor potcovite, ca armă redutabilă în aprigele lupte care s-au dat în istoria omenirii.

Potcoava cu noroc

Dar trebuie să ne amintim că potcoava, la nivel global, are și o simbolistică aparte, legată de noroc. Principala legendă este una din Anglia și este despre Sfântul Dunstan, care reușește să îl păcălească pe Diavolul ispititor și îl încalță cu o frumoasă pereche de potcoave.

Dunstan potcoava norocoasa

Ca să îl scape de povară, acesta îi promite lui Dunstan că va ocoli toate casele care au o potcoavă agățată de ușă, de gard, de pereți. Așa a devenit potcoava un simbol al norocului în întreaga lume.

potcoava norocoasa
Potcoava norocoasa – pixabay.com

Istoria potcoavei

Inventatorul potcoavei nu este cunoscut, dar descoperirilor arheologice fac referire la apariția primelor forme de protecție a copitelor cailor la asiatici și la romani. Campaniile militare se organizau pe distanțe foarte lungi și pe drumuri dificile, iar caii erau foarte importanți în strategia militară.

Așa că au apărut primele invenții numite hiposandale, realizate mai întâi din țesătură de trestie, apoi din piele și apoi metalice.

hipposandale tesatura
Hiposandale din tesatura – Traité d’hippologie. Tome 2 / par J. Jacoulet,… C. Chomel,… Jacoulet, Jules (1850-1932).
hipposandale
Hiposandala metalica
Hiposandala- prinderea de copita

Potcoavele în formă de U

Primele potcoave metalice în formă de U ar fi apărut prin anii 450. Prin secolele VI și VII, potcoavele erau fixate cu mai multe caiele supradimensionate pentru a contribui la o aderență sporită la sol. În jurul anilor 1000, în Europa, se foloseau potcoave turnate din bronz.
Prin secolele XIII și XIV procesul fabricării potcoavelor din oțel era foarte bine dezvoltat. Fierarii potcovari erau mult apreciați în urbele lor. Aveau rolul de buni meseriași, dar și de oameni care știau să îngrijească picioarele cailor. Era o meserie cu adevărat complexă. Trebuie să ai multe cunoștințe de prelucrarea materialelor, de calcule ale unghiurilor, de cunoașterea comportamentului animalelor și să ai și multă dibăcie și forță.
Odată cu industrializarea, încep să apară tot felul de invenții și îmbunătățiri ale potcoavelor. Deveneau mai anatomice, mai ergonomice, mai eficiente și mai rezistente.

Potcoava

Traité d’hippologie – gallica.bnf.fr

Patente

Printre patentele notabile enumerăm următoarele:

Henry Burden (1791-1871) primește un brevet pentru o mașină de fabricat potcoave. Mașina prelucra o bară de fier și producea până la 60 de potcoave pe oră. Principalul client al lui Burden a fost desigur armata americană.

Masina de potcoave Burden

Masinaria Burden – https://www.americanfarriers.com/

În 1861 J.B. Kendall din Boston obține un patent pentru o potcoavă mult îmbunătățită, obținută dintr-un compozit. 

Iar în 1892 Oscar E Brown este cel care obține un brevet pentru o potcoavă mult ameliorată, cu dublu strat, cel de exterior fiind cel de uzură, fiind schimbat atunci când era cazul. Este prima potcoavă modernă.

Inventia lui Oscar Brown -https://patents.google.com/

În perioada modernă, forma potcoavelor nu s-a modificat spectaculos. Însă, au apărut materiale mai performante (cauciuc, aluminiu ușor, materiale sintetice). Tehnici din ce în ce mai spectaculoase, potcoave adaptate activităților calului și personalizate de la caz la caz.

potcoave moderne
Potcoave ultra-moderne – https://www.duplo-usa.com/

Potcovăritul în România

Originea cuvântului “potcoavă” vine din slavonul “podkova”. Desigur, că și pe teritoriul nostru meseria de potcovar este ancestrală, astfel încât găsim elemente legate de potcoavă în versurile populare, în proverbe sau în colinde:

  • Plugușoarele din ajunul Sf. Vasile

… In grajd repede-a purces,

Zece iepe de-a ales,

Zece iepe, tot sirepe,

Cu potcoave de argint,

Cu cuie de mărgărint

Cari unde mi-ți călca,

Pământul cutremura!

  • Proverbe

Cine nu se îndură de un cui, pierde şi potcoava.

  • Supersiții

Vă mai amintiți din copilărie ce trebuia să faci dacă găseai o potcoavă pe drum? O luai cu mâna dreaptă, scupai pe ea, îți puneai o dorință, te uitai în spate să nu lovești pe cineva (sic) și apoi o aruncai în spate, peste umărul stâng, fără să te uiți unde aterizează. Și astfel dorința- gata :-)!

În lucrarea “Serviciul veterinar militar : Lipsurile constatate şi măsurile propuse pentru organizarea lui din 1914” se fac mențiuni despre existența școlilor pentru infirmierii de cai și respectiv școli de potcovari în armată. Potcovarii se formau la școala militară de maeștri potcovari din București. Școala de potcovărie dura un an. Se observase că fără o teorie bine pusă la punct meseriașii își pierdeau mult timp confecționând potcoave defecte, care afectau ulterior caii, având un efect negativ în efectivul cavaleriei române, aflată în prag de război.

Anunt Potcovarit
Anunt publicitar – Tribuna decembrie 1908

După revoluție meseria de potcovar a devenit pe cale de dispariție. Nu mai există ucenici ai bătrânilor meseriași din atelierele acelea arhaice. Nu există școli specializate. În 2018 a existat o inițiativă excelentă a Universității de Ştiinţe Agricole şi Medicină Veterinară din Cluj, care a demarat un curs de specializare în potcovărie. Însă nu a avut continuitate. Este nevoie de o inițiativă în acest sens!

Deși potcoava ne poate aduce noroc, lipsa potcovarului ne va aduce cu siguranță ghinion!

Surse

  • Agricultura la români : Studiu etnografic : Cu un adaos despre măsurătoarea pământului şi glosar : Şedinţa dela 28 maiu 1912
  • Industria şi dezvoltarea ei în Ţările Româneşti
  • Traité d’hippologie. Tome 2 / par J. Jacoulet,… C. Chomel,… Jacoulet, Jules (1850-1932). 
  • The practical horseshoer : being a collection of articles on horseshoeing in all its branches which have appeared from time to time in the columns of “The Blacksmith and wheelwright” – Richardson, M. T. 1889
  • https://www.biodiversitylibrary.org/
  • Wikimedia.org
  • https://www.americanfarriers.com/
  • www.pixabay.com – fotografia cover
  • www.gallica.bnf.fr
  • Serviciul veterinar militar : Lipsurile constatate şi măsurile propuse pentru organizarea lui – I. Athanasiu – 1914

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *