Vasile Huțuleag

Hutuleag Vasile jocheul

Huțuleag, micul nostru huțul

Povestea începe de la izvoarele Siretului, undeva în Bucovina de Nord. De acolo, din rândul huțululilor a plecat tânărul Vasile Huțuleag. Făcea parte dintr-o familie numeroasă și nevoile l-au determinat să își ia zborul spre câștigarea existenței. A plecat spre capitală.

Astfel a ajuns în București, fiind ajutat de Nicolae Crețu, un negustor bucovinean din capitală. Acesta l-a îndreptat apoi spre Grajdul lui Bernard Gabens în Băneasa. Huțuleag al nostru avea deja experiență cu Huțulii copilăriei sale.

Începuturile hipice

La Gabens a început lucrul la grajduri. Apoi a căpătat încrederea lui Gabens și a început să călărească. A început treptat să deprindă meseria având ca bune exemple pe don Marcel și pe Gogu Enescu. „Mutulică” al nostru, la doar 1.43 m și 41 kg, tăcea și învăța.

tanarul Hutuleag 1939
Tânărul Huțuleag 1939

Ajunge astfel apprentist la Grajdul lui Gabens. După o serie de alergări câștigate, chiar și în fața titraților Csillag, Vincent și Radu Cristea, Huțuleag al nostru devine jocheu profesionist, cu acte în regulă la Jockey Club Român.

Devenise cunoscut pentru forța sa de a scoate tot ce e mai bun de la un cal și pentru abilitatea lui de a se orienta perfect în dinamica cursei.

Primul mare premiu a fost Jockey Club în 1942, cu celebrul Bien Aller.

Bien Aller Jockey Club Hutuleag 1942

Huțuleag a fost mult timp fidel antrenorului Gabens. În timpul stagiului militar a fost repartizat și la Herghelia Cislău. Dar apoi a fost vânat de cei mai mari crescători. Devenise jocheul principal la Olga Georgescu, având ca antrenor pe celebrul Ion Gheorghe.

După naționalizarea comunistă a Hipodromului Băneasa, Huțuleag colaborează în regimul public de atunci cu Josif Pinka, cu Gogu Ionescu, din nou cu Gabens și cu Ilie Horvath, având multe victorii la activ.

Epigon și Huțuleag, o mare victorie la Budapesta.

Primul Miting Internațional de Galop din centrul și estul Europei s-a desfășurat în septembrie 1951 la Budapesta. La acest prim miting internațional România a câștigat 7 din cele 12 curse și astfel, a obținut titlul de cea mai bună țară la curse de galop din centrul și estul Europei.

1951 Budapesta echipa hipica
1951 Budapesta echipa hipica

Victoria lui EPIGON, jocheu Vasile Huțuleag, antrenor Ion Gheorghe, este una dintre cele mai mai mari victorii 100% românești din istorie, pe un hipodrom din afara țării. Este victoria care ne-a asigurat câștigarea primului Miting Internațional de Galop.

EPIGON, câștigătorul celei mai lungi curse, Premiul Varșovia (3200 m)În 1952, mitingul s-a ținut în Polonia. La Varșovia, caii și jocheii din România au câștigat opt curse, aducând României din nou titlul de cea mai bună țară la galop din centrul și estul Europei.Aceste reușite istorice, se datorează selecției și îmbunătățirii rasei făcute în decursul zecilor de ani de muncă, în special de la Hipodromul Băneasa.

Derby-uri peste derby-uri

Pentru huțulul din povestea noastră începe culmea carierei. În anul 1953 obține primul său Derby Român cu calul Sorin II (Herghelia Balc). Apoi în 1955 cu celebrul Petrică (Herghelia Cislău) și în 1956 un alt Derby – cu calul Capra (Herghelia Balc).

Haideți să îl vedem pe viu pe eroul nostru într-un film unic.

 

Ultimul său Derby Român (al 4-lea) a fost obținut în 1959 cu Pardubice (Herghelia Cislău).

Huțuleag în Polonia

Fiindcă povestea Hipodromului din Băneasa a luat sfârșit la finalul anului 1960, Huțuleag a reușit să obțină prin 1965 un mandat de plecare pe bază contractuală în Varșovia, ca jocheu. Aici începe o nouă poveste incredibilă pentru talentatul nostru jocheu.

«Călăreţul vrăjitor», aceasta era porecla dată jocheului român Vasile Huţuleag de tre iubitorii turfului din Varşovia. Ea vine ca o apreciere a meritelor călăreţului nostru, care datorită tehnicii şi tacticii sale fără reproş a reuşit obţină victorii uimitoare, adică peste 1300 de curse. Vasile Huţuleag a cîştigat de trei ori derby-ul polonez şi tot de atîtea ori «Marele premiu al oraşului Varşovia», cea mai importantă probă clasică a sezonului de toamnă. Este considerat în primii 5 cei mai buni jochei din Polonia, un om care a scris istorie.

http://www.stadninapegaz.pl/

 

Calul Syrena cu Vasile Hutuleac, învingător în premiul Bratislava la KDL Meeting în 1965 în Varșovia. http://www.folbluty.org/

 

Derby 1967 , antrenor  Leon Chatizow și jocheu Vasile Hutuleac, cu armăsarul Trabant (Negresco – Tartaria by Turysta) , crescătoria SK Golejewko. National Digital Archive http://www.folbluty.org/

Un erou al sportului hipic

Cităm din presa anului 1971, când Huțuleag obținea deja al 3-lea său derby polonez.

„Ziarul polonez „EXPRESS WIECZORNY” ne aduce o ştire îmbucurătoare despre o performanţă remarcabilă realizată pe hipodromul din Varşovia de un călăreţ român, în cadrul Derbiului de galop 1971.
La startul acestei tradiţionale probe hipice au fost aliniaţi 12 concurenţi, cei mai buni cai de 3 ani produşi de crescătoriile de stat din Polonia. Printre ei se afla şi calul DAGLEZIE, avind în şa pe jocheul român VASILE HUŢULEAG. Faţă de valorile arătate pînă în acel moment de adversarii săi, Daglezie nu numai nu figura printre favoriţi, dar i se atribuia ultima şansă.
Dar jocheul nostru — după o plecare bună — a trecut la o alergare de prelungită aşteptare, ocupînd penultima poziţie în pluton pînă la 300 metri de sosire, cînd a atacat irezistibil, reuşind să-şi depăşească toţi adversarii angajaţi şi epuizaţi într-o luptă prematură.
Surpriza a fost atât de mare încât imediat după trecerea liniei de sosire, tăcerea a domnit pe hipodrom, ca apoi zecile de mii de spectatori ovaţioneze îndelung pe călăreţul român. De menţionat la acest eveniment a fost prezentă şi televiziunea, care a transmis direct întreaga desfăşurare a derbiului.„

Daglezja Hutuleag 1971
Imagini din timpul cursei din 1971 – http://www.folbluty.org/

 

Hutuleag la Derby 1971
Huțuleag la Derby 1971, sursa foto: http://www.folbluty.org/

 

Derby 1971, Daglezja (Negresco – Dracena by Hirohito) , crescătoria SK Golejewko,  jocheu Vasile Huțuleac și antrenor Andrzej Walicki. Photo de Miroslaw Iringh.

 

Ar mai fi de adăugat la această impresionantă suită de performanţe şi faptul că este câştigătorul a 11 alergări în reuniunile internaţionale, jocheul român fiind aplaudat la Moscova, Berlin, Budapesta, Varşovia, Atena. 

Epilog

Ne-am propus să aducem în actualitate oamenii care au scris istoria hipismului românesc, dar care au dispărut în uitarea colectivă.

Huțuleag sau Huțuleac a fost un talent desăvârșit, care a trăit mereu cu dorul minunatului Hipodrom Băneasa. Să vedem ce declara cu mult curaj într-un interviu din 1971, când avea deja 48 de ani:


„Am venit în ţară să-mi petrec concediul. Mă aflu într-o dilemă : să-mi prelungesc contractul în Polonia, unde sunt foarte solicitat și m-am obișnuit deja, având o perioadă de „aclimatizare“, sau să răspund favorabil la oferta ce mi se face de a călări la Viena, ceea ce mi-ar da posibilitatea de a întâlni noi adversari… In orice caz, aş decli
na orice ofertă pentru a fi la start, din prima zi de curse, pe noul hipodrom din Bucureşti, pe care aş dori să-l văd cât mai repede construit. O bază hipică modernă ar genera performanţe şi calificare excelentă, la nivelul tradiţiei de care se bucură hipismul românesc, precum şi — deloc neglijabil — o rentabilitate sporită. Cai buni avem, jochei, de asemenea...„.

Am căutat mult să aflăm ce s-a întâmplat cu Vasile Huțuleag. Iar arhivele ne-au arătat că a sfârșit timpuriu, în aprilie 1981, în România, la vârsta de 59 de ani, având alături de el o familie numeroasă. A fost înmormântat pe 18 aprilie 1981 la Cimitirul Dămăroaia.

Surse documentare: