Echipament echitație – Toca

Toca echitatie

Casca de protecție sau toca

Casca de protecție în echitație se mai numește și tocă. Este cu siguranță un echipament absolut necesar dacă vrei să faci echitație în condiții de siguranță.

De ce sunt atât de importante tocile?

Ca în orice alt sport există riscuri de accidentare. Iar în cazul unei căderi accidentale de pe cal, riscul rănirii la cap este cel mai mare (cam 60% din cele mai grave accidentări).

În echitație dinamica este cu atât mai mare ținând seama de energia calului în timpul antrenamentului sau exercițiului. Tocmai de aceea, toca este proiectată conform standardelor în vigoare și făcută să reziste la impactul pe care îl presupune o eventuală cădere de pe cal. Repetăm, este important ca toca să fie omologată. Toca este total diferită ca proiectare în comparație cu casca pentru bicicliști, pentru role sau alte sporturi.

Rolul său esențial este acela de absorbție a șocului de impact. Este construită dintr-un material deformabil care să preia din energia impactului și să reducă cât mai mult riscul de accidentări majore. Prin învelișul său dur la exterior, o tocă limitează posibilitatea pătrunderii obiectelor ascuțite la impactul cu solul sau cu alte obiecte din jur. După orice lovire la nivelul căștii este recomandată înlocuirea sa.

Tocmai de aceea, sportivii cluburilor moderne de echitație, de la mic la mare, sunt obligați să poarte toca.

Cum alegi toca potrivită la echitație?

Depinde foarte mult la ce nivel de performanță te afli și cu ce frecvență faci echitație. Poți să faci antrenamente ocazionale (doar în weekenduri), într-un mod consecvent (de câteva ori pe săptămână), intensiv (de mai multe ori pe săptămână) sau de performanță (ești un sportiv care practică zilnic acest sport minunat).

În funcție de această frecvență intervine și nivelul de confort al echipamentului folosit. La nivelul mai avansat se pune mai mult accent pe aerisirea capului, pe confortul pe termen lung și pe întreținerea tocii, folosind toca cu bonetă detașabilă pentru spălare.

De cele mai multe ori activitatea de echitație se face cu intensitate mai mare în sezonul cald. Temperaturile exterioare și efortul sportivului determină alegerea unui model care să permită ventilarea corespunzătoare în jurul capului și a cefei, așa că o tocă ventilată îți va asigura atât siguranța, dar și confortul.

Și pentru că am discutat despre siguranță și confort, atunci este necesar să menționăm că acestea depind și de mărimea tocii și adaptarea sa la forma capului purtătorului. În privința siguranței este obligatoriu să nu existe spațiu între cască și cap. De asemenea, fruntea trebuie să fie acoperita complet de viziera tocii.

Toca echitatie
Foto: Laila Klinsmann

Cu alte cuvinte, toca trebuie să fie perfect ajustabilă și bine fixată de bărbie prin cureaua de prindere. Este deci important să îți cunoști circumferința capului și să alegi între toci cu mărime unică sau toci cu mărimi reglabile. Tocile reglabile sunt mult mai practice pentru copii deoarece dimensiunea capului este variabilă pe o perioadă medie de timp și astfel o tocă de acest gen se poate folosi în mai multe etape de creștere a copilului.

Toca echitatie

Descoperiți mai jos gama de toci potrivită sportivilor de toate vârstele.

Gama de toci