Echipa olimpică de călărie a României la Roma, 1960
Evenimentele ecvestre la Jocurile Olimpice de Vară din 1960 de la Roma au inclus cele trei discipline majore: dresaj, concurs complet (eventing) și sărituri peste obstacole (show jumping). La disciplinele de eventing și sărituri s-au acordat atât medalii individuale, cât și pe echipe, în timp ce la dresaj au fost oferite doar medalii individuale.
Competițiile s-au desfășurat în perioada 5–11 septembrie 1960 și au reunit un total de 159 de participanți (dintre care 8 femei), reprezentând 29 de națiuni: Argentina, Australia, Austria, Belgia, Brazilia, Bulgaria, Canada, Cehoslovacia, Danemarca, Egipt, Franța, Germania, Marea Britanie, Ungaria, Irlanda, Italia, Japonia, Coreea, Noua Zeelandă, Polonia, Portugalia, România, Uniunea Sovietică, Spania, Suedia, Elveția, Turcia, Uruguay și Statele Unite ale Americii.
Cel mai tânăr concurent a fost Min Gwan-Gi din Coreea de Sud, în vârstă de doar 18 ani, iar cea mai în vârstă participantă a fost Lilian Williams din Marea Britanie, care avea 65 de ani.
Sărituri peste obstacole (Show jumping)
La ediția din 1960 a Jocurilor Olimpice, proba de sărituri peste obstacole a inclus două competiții distincte pentru medalii individuale și pe echipe – pentru prima dată de la ediția din 1920 încoace. Au participat 69 de călăreți din 23 de țări. 8 sportivi din top 10 de la Olimpiada din 1956 au fost prezenți și la Roma, pentru reconfrmare.
Competiția a folosit formatul în două manșe, introdus în 1952. Traseul a avut 840 de metri lungime și 14 obstacole, inclusiv o combinație dublă și una triplă, însumând 17 sărituri în total. Timpul limită a fost de 2 minute și 5 secunde; pentru fiecare secundă peste acest timp se aplica o penalizare de 0,25 puncte. De asemenea, se aplicau penalizări pentru greșeli la obstacole. Fiecare cuplu cal-călăreț a parcurs traseul de două ori, iar penalizările celor două manșe s-au adunat pentru a da rezultatul final.
Probele individuale și cele pe echipe au fost separate, iar scorurile din concursul individual nu au fost folosite pentru clasamentul pe echipe.
Peste jumătate dintre concurenți au avut penalizări, fie la riviera de 5 metri, fie la combinația triplă, care era montată cu distanțe neobișnuite între elemente.
Dintre cele 18 echipe înscrise, 9 nu au reușit să termine prima manșă. Conform regulilor olimpice, aceștia ar fi trebuit să fie eliminați, însă Delegatul Tehnic a decis aplicarea unei reguli care le permitea concurenților eliminați să continue în a doua manșă, cu un scor echivalent celui mai slab concurent neeliminat, la care se adăugau 20 de puncte de penalizare. Această decizie a permis tuturor celor 18 echipe să participe și în runda a doua.
Echipa României la sărituri peste obstacole – locul VI la Jocurile Olimpice
La proba pe echipe de sărituri peste obstacole, tricolorul românesc a fost arborat în clasamentul final pe locul VI, un rezultat remarcabil pentru echipa noastră de echitație.
Competiția individuală
În competiția individuală, lupta pentru medalii s-a dat între frații d’Inzeo – Raimondo și Piero –, britanicul David Broome și argentinianul Naldo Dasso. În prima manșă, Raimondo d’Inzeo, călare pe Posillipo, a reușit un parcurs fără greșeală. Dasso a încheiat cu 4 puncte de penalizare, iar Piero d’Inzeo și calul său Max Fresson au avut 8 puncte. David Broome, cu 7 puncte în prima manșă, a avut cel mai bun parcurs în runda secundă. Piero d’Inzeo și Hans-Günter Winkler au adunat câte 8 puncte, în timp ce liderul, Raimondo d’Inzeo, a doborât trei obstacole și a încheiat cu 12 penalizări.
Chiar și așa, scorul final de 12 puncte a fost suficient pentru Raimondo d’Inzeo să cucerească medalia de aur. Fratele său Piero a obținut argintul, iar bronzul i-a revenit lui David Broome.
Sportivii români la individual
Clasările lui Pinciu și Bărbuceanu au fost încurajatoare, într-o competiție dominată de nume grele din Franța, Germania și Italia. Gheorghe Langa, deși eliminat, a avut o evoluție curajoasă, iar calul său Rubin a rămas în amintirea celor prezenți pentru eleganța săriturilor.
Vasile Pinciu – locul 32, cu BÂRSAN
Virgil Bărbuceanu – locul 33, cu ROBOT
Gheorghe Langa – eliminat, cu RUBIN
Concurs complet (Eventing)
Pentru prima dată din 1924, echipele de concurs complet au fost formate din patru călăreți, nu doar trei. La proba olimpică din 1960 au participat 79 de sportivi din 19 națiuni, însă competiția a fost dominată clar de echipa Australiei.
Rezultatele obținute de concurenți au fost utilizate atât pentru clasamentul individual, cât și pentru cel pe echipe. Concursul complet a cuprins trei probe distincte: proba de dresaj, proba de cross-country și proba de sărituri peste obstacole. Pentru echipe, se luau în calcul cele mai bune trei punctaje individuale. Orice echipă care nu avea cel puțin trei membri care să termine competiția era descalificată automat.
Dresaj
Prima etapă a concursului complet a fost proba de dresaj, unde fiecare binom a trebuit să execute o serie de mișcări prestabilite, menite să evidențieze ascultarea, suplețea și armonia dintre cal și călăreț.
Cross-country
Proba de cross-country a fost împărțită în cinci faze, fiecare testând anduranța, viteza și capacitatea de recuperare a calului, precum și stăpânirea și rezistența călărețului. Probe extrem de dificile.
În imagine se observă obstacolele grele utilizate la această Olimpiadă. În prezent nu se mai folosesc astfel de obstacole.
Faza A – Traseu pe drumuri, 7,24 km. Timp acordat: 30 minute și 10 secunde (viteza medie: 240 m/minut).
Faza B – Steeplechase, 3,6 km. Timp acordat: 6 minute (600 m/minut).
Penalizare: 0,8 puncte pentru fiecare secundă în plus.
Bonus: 0,8 puncte pentru fiecare secundă în minus, până la maximum 37,6 puncte, dacă timpul realizat era de 5 minute și 13 secunde.
Faza C – Traseu pe drumuri, 13,44 km. Timp acordat: 60 minute (240 m/minut).
Penalizare: 1 punct pentru fiecare secundă peste timpul stabilit.
Faza D – Proba de cross-country efectivă, 8,1 km. Timp acordat: 18 minute (450 m/minut).
Penalizare: 0,4 puncte/secundă în plus.
Bonus: 0,4 puncte/secundă în minus, până la maximum 90,8 puncte, dacă timpul obținut era de 14 minute și 13 secunde.
Faza E – Teren plat, 1,98 km. Timp acordat: 6 minute (330 m/minut).
Penalizare: 1 punct pentru fiecare secundă peste limită.
Sărituri peste obstacole în cadrul competiției de Concurs Complet
Ultima probă a fost cea de sărituri, desfășurată pe un parcurs de 800 de metri. Timpul maxim admis a fost de 2 minute. Penalizările se aplicau atât pentru depășirea timpului, cât și pentru greșelile la obstacole (refuzuri, doborâri etc.).
Australienii au avut evoluții excepționale la proba de cross-country (fond), trei dintre cei patru membri ai echipei – Lawrence „Laurie” Morgan, Neale Lavis și Brian Crago – ocupând primele trei poziții după ziua de anduranță. Cel de-al patrulea călăreț, Bill Roycroft, a suferit un accident grav, căzând pe niște conducte de beton, ceea ce i-a provocat o comoție cerebrală și o claviculă fracturată.
Ghinionul nu s-a oprit aici pentru echipa Australiei: calul lui Brian Crago, Sabre, a fost respins la inspecția veterinară finală, ceea ce l-a descalificat din poziția sa de argint. Pentru a se asigura că echipa putea încheia competiția și obține un rezultat, Roycroft a părăsit spitalul, în ciuda rănilor, și a concurat în ultima probă. A reușit un parcurs fără greșeală, asigurând astfel medalia de aur pe echipe pentru Australia.
Sportivii români la Concurs Complet – o probă a voinței, curajului și durerii
Este de menționat că echipa noastră de probă completă a fost formată numai din debutanți. Doar Oscar Recer mai participase la concursuri internaționale, dar era și el la început.
Proba de eventing a fost o adevărată luptă. România a participat cu patru cupluri călăreț-cal:
Wilhelm Fleischer – locul 33, cu Nonius 2
Oscar Recer – locul 34, cu Adjud
Grigore Lupancu – cu Bambus, a fost eliminat în faza D de la Cross-Country
Andrei Cadar – cu Mureș II, a fost eliminat în faza D de la Cross-Country. Calul său a suferit din păcate un accident mortal.
Din păcate, echipa noastră nu s-a calificat în clasamentul final, deoarece nu au încheiat proba cel puțin trei sportivi. Dar acest rezultat nu șterge efortul extraordinar depus de fiecare concurent. În acele trei zile de foc – dresaj, cross-country și obstacole – românii au arătat lumii că pot concura cu demnitate, dârzenie și spirit sportiv.
Moștenirea unei generații de aur
Rezultatul de la Roma 1960, în special locul VI pe echipe la sărituri peste obstacole, a fost mai mult decât o poziție în clasament. A fost dovada că România poate visa, poate spera și poate performa la cel mai înalt nivel. Acei oameni și acei cai au fost pionierii unei ere, iar poveștile lor trebuie să inspire și astăzi tinerii noștri sportivi.
DESPRE SPORTIVII NOȘTRI
Vasile Pinciu – ambiția unui mare campion
Ambiția unui mare campion
Sportivi români care au scris file din istoria hipismului românesc – Vasile Pinciu. Vasile Pinciu s-a născut în data de 9 aprilie 1932, la Daia, lângă Sibiu. Încă de mic copil a iubit calul și a urmat cursuri de călărie, învățând voltija (gimnastică pe cal).
La doar 15 ani ajunge în București. Alexandru Grigorescu îi dedică un capitol special lui Vasile Pinciu, în lucrarea „Cândva în Băneasa”. Povestea lui Grigorescu despre Vasilică Pinciu începe la o vizită la grajdul antrenorului Ion Gheorghe:
Micul Vasilică
„În acel moment, am văzut că din boxa Electrei (Launtec și Evantia) a ieșit o mogâldeață cu ochii mari, speriați, care mi-a zis bună ziua, I-am răspuns copilului (că era tare mititel!) și i-am întins mâna, în timp ce el se tot ștergea de pantaloni și bluză ca să nu îmi dea o mână plină de praf – tocmai o curăța pe săltăreața Electra.
– Cum te cheamă băiatule?
– Vasile Pinciu mă cheamă, domn’ Andu!
– Este un băiat nou venit, acum câteva zile, de la Sâmbăta de Jos, odată cu mânjii veniți de la herghelie, mi-a spus Ion Gheorghe, satisfăcut că îl are printre băieți și pe prichindelul de Vasilică.
– Daaa, m-am băgat în vagon cu mînjii și am venit la București la caii de curse.
– Și vrei să rămâi aici la noi? l-am întrebat, vâzând că este destul de înfipt.
– Daaa, păi eu vreau să mă fac jocheu, așa i-am zis și meșterului, care mi-o zis că întâi să fiu cuminte și să învăț ce trebuie, să învăț călăria și apoi se va vedea dacă va fi ceva de mine!”
Cursele pe hipodrom
Și narațiunea lui Grigorescu despre Vasilică continuă. Acesta a învățat meserie lângă Ion Gheorghe:
„- Andule, află de la mine că Vasilică, „piciu”, cum îi zici tu uneori, este dat în mă-sa! Ai să vezi și ai să te crucești ce a învățat și cum se simte gloaba de sub el.
M-am uitat mai atent la Vasilică al meu, care parcă mai crescuse ceva și arăta așa de frumușel, lovi-l-ar norocul! Avea niște ochi mari, mereu în căutare de nou și, cum avea din naștere genele întoarse, mi-am zis că acesta, odată jocheu, va face praf multe codane și nu numaiș iar îmbrăcat în culorile grajdului, arăta ca scos din cutie”.
Prima cursă pe Hipodromul Băneasa a fost proba de foc. Vasile Pinciu a urcat pe JDER, un cal mai leneș, fără prea multe șanse. Urmează o victorie de răsunet cu debutantul CAȘMIR. Apoi o altă victorie de consacrare cu NUC, în fața celebrului Vasile Hațegan.
Derby Român – 1952- Vasile Pinciu
Valoarea lui Vasile Pinciu ca jocheu a devenit de necontestat. A confirmat cu vârf și îndesat, câștigând în anul 1952 marele Derby Român cu armăsarul MATADOR (murg născut în 1949 din Brancaț și Mălina), calul Hergheliei Cislău, avîndul ca antrenor pe Ilie Horvath. Un cal cu cele mai mici șanse de câștig. Un moment considerat ca fiind surpriza din ultimii ani de pe Hipodromul Băneasa. Iar marele nostru Vasile Pinciu a rămas înscris pe lista de aur a marilor câștigători de Derby Român!
Echitația
În toamna anului 1952 Pinciu începe stagiul militar, la cavalerie. Începe marele debut la obstacole, luându-și adio de la galopul de pe Hipodromul Băneasa. Devine deja campion național în doar doi ani de zile. Înființează clubul AS Victoria în cadrul Regiunii a II-a Militare, pe care il conduce. Din 1957 începe drumul spre marea performanță, transferându-se la Dinamo București.
Vasile Pinciu cu Mindir foto – foto Facebook Anghel Donescu
În anul 1960 a participat în cadrul echipei României la Sărituri, la Jocurile Olimpice de la Roma din 1960, ocupând un frumos loc VI, împreună cu Virgil Bărbuceanu și Gheorghe Langa.
Vasile Pinciu Magazin Sportiv 1963 (obstacol construit special pentru recordurile de înălțime).
A fost multiplu campion național la Sărituri, dar a câștigat și numeroase premii internaționale: locul I cu echipa României la Cupa Natiunilor de la Roma (Italia), 1961, ocupa locul I cu echipa Romaniei, Marele Premiu la Nisa (1961) in Cupa Natiunilor; Marele Premiu al Frantei; locul I pe echipe la Cupa Natiunilor Neapole (1961); mai multe locuri I la celebrul concurs de la Aachen (Germania); Marele Premiu al Suediei.
Echipa României în proba de obstacole, la concursul hipic de la Roma (de la stânga la dreapta): Virgil Bărbuceanu, Gheorghe
Langa, Andrei Costea, Vasile Pinciu – www.mts.ro
Deține recordul de înălțime al României, obținut cu calul PRUNDIȘ: 212 cm! Eforturi mari pentru a obține acest rezultat, inclusiv câteva coaste rupte în prealabil. A devenit primul Maestru Emerit al Sportului la Călărie.
„Crainicul a anunţat că Vasile Pinciu, deţinător al recordului naţional la înălţime pe teren acoperit cu 2,08 m, va face o tentativă pentru un nou record naţional, închinat Zilei Internaţionale a Femeii. Un murmur în rândul spectatorilor saluta această veste, lăsând să se vadă, în acelaşi timp, interesul cu care era aşteptată tentativa recordmenului nostru. Acesta, în dreapta obstacolului, îşi exprima o oarecare îndoială: — Terenul… De el mi-e teamă. E alunecos şi calul n-are siguranța piciorului. … S-a mai bătătorit pământul, s-a mai presărat nisip şi iată-l pe Pinciu la prima săritură de 1,95 m. Fireşte că a trecut-o. Obstacolul este ridicat la 2,12 m. Emoţia lui Pinciu este destul de vizibilă şi nervozitatea lui e transmisă parcă şi calului, mai ales după ce Pinciu a doborât prima dată la această înălţime. Dar regulamentul prevedea pentru o astfel de tentativă de record patru sărituri. Pinciu sare din nou, şi din nou doboară. După o scurtă pregătire, iată-l pentru a treia oară în faţa obstacolului. O smucitură, calul sare. Victorie! Totuşi, liniştea continuă să stăpînească stadionul. Emoţia şi surpriza spectatorilor este atît de puternică încît de-abia peste 1-2 minute aceştia îşi revin şi răsplătesc cu aplauze efortul încercatului călăreţ.
Vasile Princiu si PRUNDIȘ – Flacăra – martie 1959 ( (obstacol construit special pentru recordurile de înălțime).
La rîndul său, V. Pinciu îşi răsplăteşte calul (PRUNDIȘ) partenerul victoriei— cu două bucăţi de zahăr şi o bătaie prietenească pe gâtul înspumat. Noul record a fost stabilit!”
Vasile Pinciu cu Prundis in proba de forta- sursa https://www.facebook.com/Anghel-Donescu-391467364276968/
În 1969 pleacă în Germania Federală, reprezentând în continuare culorile țării noastre la concursurile externe. A devenind un renumit antrenor în Dortmund.
După 1989 revine în țară, oferind expertiza sa în antrenarea tinerelor noastre talente.
Maestrul Pinciu trece la cele veșnice pe 28.11. 2019, la vârsta de 87 de ani.
Un copil ambițios, devenit un mare campion, cu o dragoste imensă față de cai! Mulțumim, Maestre Pinciu!
Vasile Pinciu – sursa www.mts.ro
Virgil Bărbuceanu
Despre reputatul nostru sportiv am scris și în episodul anterior, dedicat Olimpiadei din 1956. În acest număr, adăugăm faptul că Virgil Bărbuceanu a fost declarat Cetățean de Onoare al Municipiului Piatra Neamț, oraș în care a avut o contribuție esențială prin organizarea primelor competiții naționale și internaționale de echitație.
Baza hipică înființată în 1986, într-un cadru natural deosebit, a găzduit de-a lungul timpului numeroase ediții ale Cupei Mondiale la Sărituri peste Obstacole, precum și competiții naționale de prestigiu. În semn de omagiu, această bază poartă numele său: Baza Hipică „Col. Virgil Bărbuceanu” din Piatra Neamț.
Wilhelm Fleischer
S-a născut la Sibiu, pe 14 mai 1936. A avut rezultate remarcabile încă din 1954 la Metalul și apoi și-a confirmat cariera la CSM Sibiu. Campion național la Concurs Complet, categoria ușoară, Mangalia 1963.
Fiul său, Peter Fleischer a continuat cariera tatălui său, fiind campion național și balcanic la obstacole.
Familia Fleischer s-a stabilit în Germania.
Andrei Kadar (Cadar)
S-a născut pe 6 februarie 1937 la Târgu Secuiesc, Covasna. A fost legitimat pentru o scurtă perioadă de timp la CSA, dar cariera sa a fost realizată la Petrolul Ploiești.
A câștigat concursul internațional din București DIN 1970, cu BICAZ.
Grigore Lupancu
S-a născut pe 17 aprilie 1936 la Satu-Mare.
A fost campion național la Concurs Complet, la categoria ușoară cu FALNIC în anul 1958, la clubul Stejarul Ploiești.
Este apoi legitimat la Rovine Craiova/CSM Craiova, antrenat de Costică Podaru.
Oscar Recer (Ratscher)
Născut la 1 ianuarie 1934, la Sibiu, Oscar Recer a devenit una dintre personalitățile marcante ale echitației românești. A evoluat ca sportiv în cadrul clubului Dinamo, contribuind decisiv la reputația acestuia în perioada sa de activitate.
De-a lungul carierei, a cucerit multiple titluri naționale:
Campion național la categoria semiușoară: 1957, 1963, 1983
Campion național la categoria ușoară: 1974, 1977
Campion național la categoria mijlocie: 1974
Remarcabil este faptul că, în 1983, la vârsta de 49 de ani, reprezentând clubul „Agronomia” din Timișoara, Oscar Recer a obținut al șaselea său titlu național în categoria semiușoară, într-o competiție cu 34 de participanți. Această performanță subliniază longevitatea și constanța sa în sportul de performanță. A mai fost antrenor la Venus Mangalia și Timiș Izvin.
Maestru al Sportului, fost membru al echipei naționale a României, participând la numeroase competiții internaționale, unde a obținut rezultate notabile:
Locul I – Premiul Orașului, Novi Sad
Locul II – Premiul Barbados, Ankara (1965)
Premii în Belgrad (1966), Atatürk (1967), Novi Sad (1966, 1969) și Tripoli (1978)
În 1959, a câștigat Marele Premiu de Ștafetă la Leipzig, alături de Vasile Pinciu
Cariera sa reflectă pasiunea, disciplina și excelența în echitație, fiind un model de urmat pentru generațiile viitoare de sportivi. Oscar Recer a trecut la cele veșnice.
Statuile ecvestre – simboluri ale gloriei, artei și echilibrului
Statuile ecvestre – acele impunătoare reprezentări ale conducătorilor călare – au traversat secolele, rămânând simboluri puternice ale curajului, ale puterii politice și ale virtuții militare. Deși par doar opere de artă monumentală, aceste statui sunt încărcate de semnificație istorică, simbolică și tehnică.
De la Roma antică la marile capitale ale lumii
Originile statuilor ecvestre pot fi urmărite încă din perioada Romei Antice, când astfel de monumente erau amplasate în piețele publice pentru a glorifica marile fapte de arme ale conducătorilor imperiului. Ele serveau nu doar ca omagii vizuale, ci și ca instrumente de propagandă și identitate națională.
Statuile ecvestre sunt, de obicei, lucrări complexe, ce impun respect prin dimensiunile și forța mesajului transmis. Fiecare oraș care are o astfel de statuie are, implicit, și o poveste de spus.
Știați că?
Cea mai mare statuie ecvestră din lume este cea ridicată în Mongolia, în 2008, în cinstea lui Ginghis Han. Situată la 54 km de capitala Ulaanbaatar, statuia are 40 de metri înălțime și îl înfățișează pe celebrul conducător călare, privind spre răsărit. La baza ei se află un muzeu și un centru cultural, accentuând caracterul educativ și turistic al monumentului.
Sursa foto: Flickr – merula
România și statuile ecvestre
Prima statuie ecvestră din România a fost realizată în 1873 la Paris de către sculptorul francez Albert-Ernest Carrier-Belleuse și dezvelită la 8 noiembrie 1874, în Piața Universității din București. Este vorba despre statuia lui Mihai Viteazul, așezată pe un soclu ce poartă stemele celor trei țări românești unite sub conducerea sa: Țara Românească, Moldova și Transilvania.
În 1976, sculptorul Marius Butunoiu a realizat o a doua statuie ecvestră a voievodului, amplasată în centrul municipiului Cluj-Napoca.
O altă lucrare dedicată aceluiași erou național a fost inaugurată în 2015, în fața mallului AFI Cotroceni din București. Realizată de Valentin Tănase, această statuie este unică în România deoarece reprezintă calul cu ambele picioare din față ridicate – un detaliu care trimite la mitul urban conform căruia poziția calului sugerează destinul călărețului: dacă animalul are ambele picioare din față ridicate, se spune că personajul a murit în luptă. Cu toate acestea, realitatea tehnică este mai complexă: astfel de poziții sunt extrem de greu de realizat din punct de vedere al echilibrului și stabilității monumentului.
Cazuri spectaculoase din lume
Un exemplu impresionant din Grecia este statuia lui Alexandru cel Mare din Salonic – una dintre puținele statui din lume în care calul și călărețul se sprijină exclusiv pe cele două picioare din spate, fără alt punct de sprijin. O adevărată provocare inginerească, această statuie sfidează legile gravitației, dar respectă legile artei.
Tot pe picioarele din spate se sprijină și faimosul „Călăreț de aramă”, reprezentându-l pe Petru cel Mare, lucrare a sculptorului Falconet, comandată de Ecaterina a II-a. Monumentul este amplasat lângă catedrala Sfântul Isaac din Sankt Petersburg, în apropiere de Neva – și rămâne unul dintre cele mai cunoscute simboluri ale Rusiei imperiale.
În Paris, la intrarea în Avenue des Champs-Élysées, se află impunătorii „Cai de la Marly” – sculptați de Guillaume Coustou și comandați de Ludovic al XV-lea, dar niciodată plătiți artistului.
În Italia, la Veneția, se păstrează celebrul Colleoni al lui Verrocchio – o lucrare de mare rafinament artistic. Deasupra intrării în Bazilica San Marco tronează, de asemenea, un grup de patru cai din bronz aurit, turnați în Antichitate și aduși aici după cucerirea Constantinopolului.
Între mit, tehnică și istorie
În spatele fiecărei statui ecvestre se află o poveste: despre eroul reprezentat, despre epoca din care provine, despre tehnica folosită de artist sau despre contextul politic al amplasării. Miturile legate de poziția calului pot părea romantice, dar adevărul este că sculptorii aleg pozițiile în funcție de stabilitate, impact vizual și intenția simbolică.
Aceste monumente nu sunt doar decor urban. Ele sunt borne ale memoriei colective, ale mândriei naționale și ale valorii estetice. Fie că sunt ridicate în centrul unei capitale sau pe o colină cu vizibilitate maximă, statuile ecvestre continuă să fascineze, să inspire și să impună respect.
De altfel, de la picturile rupestre până la expresiile rafinate și complexe ale artei contemporane, calul a fost mereu o sursă de inspirație.
Florin Codre – sculptorul care a reînviat monumentalitatea ecvestră
Un nume de referință în sculptura monumentală românească contemporană, Florin Codre s-a remarcat prin lucrările sale impunătoare, dominate adesea de prezența calului – simbol al puterii, libertății și nobleței. Această alegere tematică nu este întâmplătoare: Codre este un pasionat cunoscător, crescător și iubitor de cai, pe care îi consideră, în cuvintele proprii, „cele mai frumoase ființe create de Dumnezeu pentru a însoți omul în istorie”. A fost Președintele al Federației Ecvestre Române (1998-2000).
În atelierele sale, artistul a lucrat ani întregi studiind anatomia ecvină cu rigoarea unui cercetător. Nu de puține ori, el a fost văzut la herghelii sau concursuri ecvestre, urmărind mersul, postura și expresivitatea cailor. Această pasiune autentică se regăsește în toate lucrările sale ecvestre, unde caii nu sunt simple suporturi pentru eroii reprezentanți, ci personaje cu forță și caracter propriu, sculptate cu o fidelitate anatomică remarcabilă și o expresivitate aproape dramatică.
Printre lucrările care ilustrează cel mai bine această relație cu universul cabalin se numără:
Statuia ecvestră a Regelui Carol I din fața Bibliotecii Centrale Universitare, realizată în 2010. Calul este surprins într-o postură nobilă, alertă, în armonie perfectă cu figura impunătoare a suveranului. Este o lucrare care transmite un sentiment de autoritate calmă și echilibru între călăreț și animal. Aceasta a înlocuit statuia originală realizată de Ivan Meštrović, distrusă în perioada comunistă.
Statuia realizată de Florin Codre are o înălțime de 13 metri (din care 5 metri doar calul) și este una dintre cele mai impunătoare reprezentări ale unui monarh român. Codre a fost criticat de unii pentru lipsa de fidelitate față de modelul original, dar a fost și apreciat pentru reinterpretarea modernă și pentru forța sculpturală a lucrării sale.
Florin Codre a lucrat intens la armonizarea proporțiilor între cal și călăreț, o provocare majoră în arta ecvestră, și a reușit să transmită o expresie de calm, dar și autoritate, trăsături definitorii pentru regele Carol I.
Statuia lui Avram Iancu din Targu-Mureș, realizată de artist în anul 1978. Google Street View
Statuia ecvestra a Regelui Carol I din Călărași, realizată în anul 2008. Google Street View
Florin Codre nu sculptează cai pentru decor sau simbol, ci pentru că, în viziunea sa, calul este o prelungire a omului eroic, o punte între vis, forță și destin. Într-o lume din ce în ce mai lipsită de repere, opera sa ne reamintește de legătura profundă, ancestrală, dintre om și cal — o relație construită pe loialitate, luptă, frumusețe și tăcere.
Mulțumiri doamnei Mariana Moisei, dl. Alexandru Bozan , dl. Mircea Năstase și dl. Florin Lupancu pentru sursele de imagini și amintiri din istoria echitației a României.
Autor: Leonard Nica, www.herghelie.ro
Surse documentare:
- Emanuel Fantaneanu Titlu: Calul, prietenul meu. Editura: Ceres An de aparitie: 1982
- Emanuel Fantaneanu ; Eternul Pegas, Editura: Editura Tracus Arte ; Anul aparitiei: 2010
- Imagini istorice din arhiva AgerPres: https://agerpres.ro/
- Grup Facebook Ecvestru – LANGA CAI, CU CAI, PE CAI
