Reuniune hipică istorică la Hipodromul Ploiești – 15 septembrie 2024

Program Hipodrom Ploiesti, Derby Roman, Curse Trap, Evenimente hipice

Opt curse captivante și o premieră după 64 de ani

Duminică, 15 septembrie, începând cu ora 9:30, Hipodromul Ploiești își deschide porțile pentru o nouă reuniune hipică oficială. Evenimentul, organizat de CSM Ploiești prin Complex Hipodrom, cu sprijinul MedLife – Spitalul Lotus Ploiești și al Jockey Club Român, aduce la start nu mai puțin de opt curse spectaculoase: cinci de trap și trei de galop.

Detaliile evenimentului hipic

Printre momentele de vârf ale zilei se numără Premiul Speranțelor la Trap și mult așteptatul Derby de Galop. Premiul Speranțelor, programat pentru ora 10:40, va aduce la start cei mai promițători trăpași de doi ani, reprezentând o rampă de lansare pentru viitoarea cursă „Regele Carol I”, ce va avea loc pe 6 octombrie.

Derby Român de Galop

La ora 11:00, Derby-ul de Galop își face debutul pe Hipodromul Ploiești, marcând o premieră istorică. Va fi primul Derby Român de Galop din istorie care se aleargă la Hipodromul Ploiești și primul Derby, respectând toate condițiile, organizat de Jockey Club Român după 78 de ani. Derby-ul Român de Galop este cursa de cai cu cea mai deplină semnificație zootehnică și este cea mai veche întrecere (oficială) între cai din România Derby-ul. O întrecere dedicată cailor Pursânge Englez de trei ani, care are o tradiție impresionantă, cu prima sa ediție desfășurată în 1875 sub patronajul Jockey Club Român.

Puteți vedea aici lista completă a câștigătorilor Derby Român. Un articol unic despre Derby Român se poate citi aici: https://galop.ro/derby-roman/

Programul evenimentului

Reuniunea hipică debutează la ora 9:30 cu Premiul Orteza (trap), urmat de Premiul MedLife – Spitalul Lotus (ora 9:50 – trap) și Premiul Constantin Argetoianu (ora 10:15 – galop).

După cele două curse principale ale zilei, Premiul Speranțelor și Derby-ul de Galop, spectatorii se vor bucura de Premiul Orologiu (ora 11:30 – trap), Premiul de Toamnă – Jockey Club (ora 12:00 – galop) și Premiul JKR (ora 12:20 – trap).

Evenimentul promite o zi plină de adrenalină și emoții pentru toți pasionații de sporturi hipice, oferind un spectacol unic în România.

PROGRAMUL COMPLET SE POATE ACCESA AICI! >>> CLICK

Hai la Hipodromul Ploiești!

Surse info:

Hipodromul Ploieşti găzduieşte, duminică, Premiul Speranţelor la Trap şi Derby-ul de Galop!

https://www.facebook.com/jockeyclub1875

DERBY ROMÂN