Sportul și școala

Decathlon

Se aude clopoțelul?

Septembrie începe cu marile nostalgii. Ne amintim cu toții cum era în copilărie la finalul vacanței mari. După aventurile de neuitat ale verii, copiii revin la începutul toamnei cu gândul la învățători sau profesori și la colegi. Se simt deja emoțiile începutului unui nou an școlar, un an de noi descoperiri și de noi prietenii.

Anul acesta școala începe mai devreme și aduce și modificări organizatorice. Dar nerăbdarea copiilor este cu atât mai mare ca să ajungă la școală. Începe, de asemenea, sezonul cumpărăturilor celor necesare: rechizite, ghiozdane, uniforme, echipament sportiv, încălțăminte adecvată… Începe sezonul Back to School!

Vezi aici oferta Decathlon pentru genți și ghiozdane:

Este o perioadă mare de stress pentru adulți și pentru copii. Sunt momente în care trebuie să ne păstrăm tot mai mult echilibrul prin activități care ne pasionează. Și aici amintim sportul, lectura, drumețiile, adrenalina. Timpul liber trebuie folosit cu atât mai mult pentru a ne menține în formă și a ne întări sistemul imunitar, să devenim mai puternici și mai relaxați în fața acestor provocări. Iar pe cei mici trebuie să îi cooptăm în acest joc de întărire a trupului și de relaxare a minții. Trebuie să fim și mai mult alături de ei în procesul de învățare, dar și în cel de joacă. Timpul petrecut în familie a devenit și mai valoros!

Și mai avem ceva important de spus despre activitățile sportive pentru copii. Sportul individual sau cel de echipă oferă o serie de beneficii extraordinare pentru copilul în formare. Participarea la diferite sporturi ajută la construirea încrederii în forțele sale, la dezvoltarea stimei de sine și la faptul că face parte integrantă dintr-o colectivitate. Sportul mai dezvoltă abilitățile copilului să își stabilească obiective pe termenul lung, să învețe să se antreneze pentru a le atinge, să devină ambițios și puternic pentru a trece peste eșec.

Pe lângă orele de sport de la școală, este recomandat ca toți copiii să participe la antrenamente extrașcolare. Din fericire, în ultimii ani sălile de sport găzduiesc antrenamente specifice care îndeamnă spre un sport de performanță. Enumăram aici doar câteva dintre sporturile care se pretează a se efectua în sălile de sport din școli:

  • arte marțiale: karate, aikido, judo, ju-jitsu, kung-fu, taekwondo, capoeira
  • handbal
  • baschet
  • cursuri de dans sportiv sau tradițional
  • atletism
  • fotbal
  • gimnastică

Mai sunt și alte beneficii  la fel de importante ale practicării sporturilor de către cei mici. În contextul actual să nu uităm că timpul petrecut pentru efortul fizic reduce din timpul alocat pentru jocurile pe telefon și pentru evitarea unui stil de viață sedentar și periculos pentru sănătatea copiilor.  De asemenea, un copil care practică un sport devine mult mai disciplinat și se acomodează mult mai ușor în dinamica unui colectiv.

Practicarea sporturilor determină în timp un stil de viață sănătos. Corpul devine armonios și creierul este oxigenat. Puterea de concentrare a copiilor sportivi va crește considerabil la școală. Organismul se întărește și devine imun la numeroasele provocări cu care ne confruntăm în fiecare zi. Copiii antrenați pentru competițiile de performană învață rapid spiritul de echipă, regulile de fair-play, gustul victoriei sau trece mai ușor peste momentele de eșec. Copilul se pregătește așa cum trebuie pentru marile provocări ale vieții de adult.

Așa că hai la școală, hai la sport!

Înapoi la școală, înapoi la sport >>> descoperă ofertele speciale Decathlon la articolele de sport pentru copii:

Treninguri, Imbracaminte sport

Încălțăminte alergare copii

 

Sursa foto cover: Decathlon