Ambiția unui mare campion
Sportivi români care au scris file din istoria hipismului românesc – Vasile Pinciu. Vasile Pinciu s-a născut în data de 9 aprilie 1932, la Daia, lângă Sibiu. Încă de mic copil a iubit calul și a urmat cursuri de călărie, învățând voltija.
La doar 15 ani ajunge în București. Alexandru Grigorescu îi dedică un capitol special lui Vasile Pinciu, în lucrarea „Cândva în Băneasa”. Povestea lui Grigorescu despre Vasilică Pinciu începe la o vizită la grajdul antrenorului Ion Gheorghe:
Micul Vasilică
„În acel moment, am văzut că din boxa Electrei (Launtec și Evantia) a ieșit o mogâldeață cu ochii mari, speriați, care mi-a zis bună ziua, I-am răspuns copilului (că era tare mititel!) și i-am întins mâna, în timp ce el se tot ștergea de pantaloni și bluză ca să nu îmi dea o mână plină de praf – tocmai o curăța pe săltăreața Electra.
– Cum te cheamă băiatule?
– Vasile Pinciu mă cheamă, domn’ Andu!
– Este un băiat nou venit, acum câteva zile, de la Sâmbăta de Jos, odată cu mânjii veniți de la herghelie, mi-a spus Ion Gheorghe, satisfăcut că îl are printre băieți și pe prichindelul de Vasilică.
– Daaa, m-am băgat în vagon cu mînjii și am venit la București la caii de curse.
– Și vrei să rămâi aici la noi? l-am întrebat, vâzând că este destul de înfipt.
– Daaa, păi eu vreau să mă fac jocheu, așa i-am zis și meșterului, care mi-o zis că întâi să fiu cuminte și să învăț ce trebuie, să învăț călăria și apoi se va vedea dacă va fi ceva de mine!”
Cursele pe hipodrom
Și narațiunea lui Grigorescu despre Vasilică continuă. Acesta a învățat meserie lângă Ion Gheorghe:
„- Andule, află de la mine că Vasilică, „piciu”, cum îi zici tu uneori, este dat în mă-sa! Ai să vezi și ai să te crucești ce a învățat și cum se simte gloaba de sub el.
M-am uitat mai atent la Vasilică al meu, care parcă mai crescuse ceva și arăta așa de frumușel, lovi-l-ar norocul! Avea niște ochi mari, mereu în căutare de nou și, cum avea din naștere genele întoarse, mi-am zis că acesta, odată jocheu, va face praf multe codane și nu numaiș iar îmbrăcat în culorile grajdului, arăta ca scos din cutie”.
Prima cursă pe Hipodromul Băneasa a fost proba de foc. Vasile Pinciu a urcat pe JDER, un cal mai leneș, fără prea multe șanse. Urmează o victorie de răsunet cu debutantul CAȘMIR. Apoi o altă victorie de consacrare cu NUC, în fața celebrului Vasile Hațegan.
Derby Român – 1952- Vasile Pinciu
Valoarea lui Vasile Pinciu ca jocheu a devenit de necontestat. A confirmat cu vârf și îndesat, câștigând în anul 1952 marele Derby Român cu armăsarul MATADOR (murg născut în 1949 din Brancaț și Mălina), calul Hergheliei Cislău, avîndul ca antrenor pe Ilie Horvath. Un cal cu cele mai mici șanse de câștig. Un moment considerat ca fiind surpriza din ultimii ani de pe Hipodromul Băneasa. Iar marele nostru Vasile Pinciu a rămas înscris pe lista de aur a marilor câștigători de Derby Român!
Echitația
În toamna anului 1952 Pinciu începe stagiul militar, la cavalerie. Începe marele debut la obstacole, luându-și adio de la galopul de pe Hipodromul Băneasa. Devine deja campion național în doar doi ani de zile. Înființează clubul AS Victoria în cadrul Regiunii a II-a Militare, pe care il conduce. Din 1957 începe drumul spre marea performanță, transferându-se la Dinamo București.
În anul 1960 a participat în cadrul echipei României la Sărituri, la Jocurile Olimpice de la Roma din 1960, ocupând un frumos loc VI, împreună cu Virgil Bărbuceanu și Gheorghe Langa.
A fost multiplu campion național la Sărituri, dar a câștigat numeroase premii internaționale: locul I cu echipa României la Cupa Natiunilor de la Roma (Italia), 1961, ocupa locul I cu echipa Romaniei, Marele Premiu la Nisa (1961) in Cupa Natiunilor; Marele Premiu al Frantei; locul I pe echipe la Cupa Natiunilor Neapole (1961); mai multe locuri I la celebrul concurs de la Aachen (Germania); Marele Premiu al Suediei.
Deține recordul de înălțime al României, obținut cu calul Prundiș: 212 cm! Eforturi mari pentru a obține acest rezultat, inclusiv câteva coaste rupte în prealabil. A devenit primul Maestru Emerit al Sportului la Călărie.
În 1969 pleacă în Germania Federală, reprezentând în continuare culorile țării noastre la concursurile externe. A devenind un renumit antrenor în Dortmund.
După 1989 revine în țară, oferind expertiza sa în antrenarea tinerelor noastre talente.
Un copil ambițios, devenit un mare campion, cu o dragoste imensă față de cai! Mulțumim, Maestre Pinciu!
Surse de documentare
- Alexandru Grigorescu – Cândva la Băneasa, Editura Vremea București, 2008
- Mulțumiri pentru imaginile preluate de la Maestrul Anghel Donescu: https://www.facebook.com/Anghel-Donescu-391467364276968/
- http://www.cuvantul-liber.ro/
- http://www.mts.ro/
- Magazinul sportiv – 1963