Dr. Ioan Apahidean: un om dedicat cailor

Este una dintre personalitățile atât de mult apreciate de oamenii implicați în creșterea și ameliorarea raselor de cai din România. A rămas în memoria și inima acestor oameni de cai. Totuși informațiile despre doctorul Apahidean sunt greu de găsit și rămase cumva într-o subtilă negură a timpurilor.

Acest articol este un omagiu adus lui Ioan Apahidean, un medic veterinar și un cercetător remarcabil, care a dedicat o viață întreagă creșterii cabalinelor. Vom explora cariera sa impresionantă, realizările sale semnificative și impactul profund pe care l-a avut asupra lumii hipice din România.

Formare și carieră timpurie

Născut la 27 aprilie 1922 în Herghelia Bonțida – la Răscruci, județul Cluj, Apahidean a crescut într-o familie în care dragostea pentru cai era o tradiție de generații. Tatăl său era de multă vreme îngrijitor la herghelie și a influențat profund cariera viitorului medic veterinar. Se spune că bunicul său a fost și el vizitiu la frumosul castel Bánffy din Răscruci.

„Călăresc de când mă știu. Am învăţat să stau în şa şi după aceea să merg. Nu vă miraţi, m-am născut printre cai, am crescut printre ei. Am văzut lumina zilei într-una din casele hergheliei Bonţida, de lângă Cluj, unde tatăl meu a muncit o viaţă, ca îngrijitor. Om simplu, cu două clase primare, tata a iubit caii din tot sufletul. În timpul războiului şi-a luat inima în dinţi şi, înfruntând mari pericole, a venit cu herghelia, 9 zile şi 9 nopţi, tocmai de la Homorod, pe furiş. De altfel, în familia noastră dragostea pentru cai e şi mai veche, căci bunicul a fost vizitiu de paradă la un boier.”

Ioan Apahidean a început studiile la școala primară din Răscruci și le-a continuat la diverse licee, amintind:

• Liceul „Petru Maior” Gherla
• Liceul nr. 2 Cluj
• Liceul „C. Diaconovici” Timișoara, absolvind cu brio în 1942.

Chiar își amintea un lucru inedit despre liceul din Gherla:

„Mi-aduc aminte, întorcându-mă la întrebarea ce mi-au pus-o, că la liceu, la «Petru Maior» din Gherla, am ajuns tot călare, neavând bani de tren.”

A urmat Școala de Subingineri Silvici „Casa Verde” din Timișoara, terminând ca șef de promoție în 1944. Ulterior, s-a înscris la Facultatea de Medicină Veterinară din București, unde a obținut diploma de „Doctor în medicină veterinară” cu mențiunea „Cum Laude” în 1948, prezentând o lucrare despre calul Furioso North-Star din Herghelia Bonțida.

Contribuții științifice și manageriale

După absolvirea facultății, Apahidean își continuă și studiile doctorale, elaborând teza „Controlul producției la cai”.

S-a angajat la Institutul Național de Cercetări Zootehnice, lucrând la stațiunile experimentale zootehnice din Rădăuți, Rușețu, Pădureni și Dor Mărunt timp de 5 ani. La doar 31 de ani, a fost promovat în funcția de Director al Direcției Creșterii Calului din cadrul Ministerului Agriculturii, funcție pe care a ocupat-o timp de șapte ani.

În anii ’60, politica națională privind creșterea cailor s-a schimbat radical. Iar Apahidean a avut mereu curajul să își expună public punctul său de vedere. Haideți să vedeți ce spunea într-un interviu acordat lui Ovidiu Ioanițoaia în anul 1980:

— În altă ordine de idei, câţi cai erau pe vremea tinereţii dumneavoastră?

— În jur de un milion şi jumătate. Stăteam bine, fiecare sat mai răsărit avea 5—6 sute de cai. A venit însă războiul şi calul a avut enorm de suferit. Pierderea a fost atât cantitativă, aproape două treimi din cai au pierit, cât şi, mai grav, calitativă, întrucât armata a rechiziţionat numai exemplare alese. Numai că potenţialul biologic s-a refăcut relativ repede, grație pasiunii cu care s-a lucrat în herghelii. La Bonţida, la Rădăuţi, la Ruşeţu, la Sâmbăta, la Cislău, la Jegălia, în alte părţi, unde materialul a fost păstrat cu sfinţenie, devotamentul acesta fiind, nu o dată, scump plătit. În ’55, de pildă, datorită acestei acţiuni, efectivul cabalinelor se refăcuse în mare parte, ajungând la 1,3 milioane. Eram pe un drum normal, ținând cont că, pe aceste meleaguri, creșterea cailor e o îndeletnicire străveche, trecută cu pasiune şi folos din generaţie în generaţie, cu dovezi de când lumea. Peste puţină vreme însă am fost nevoiţi să părăsim drumul, văzându-ne siliţi să asistăm, depăşiţi în puterea noastră de înţelegere şi intervenţie, la sacrificarea a 6 sute de mii de cai. Dezastru. Din fericire, n-a durat mult, dar consecinţele acelei greşeli au fost grave, ele se mai resimt şi azi.

— Ce s-a întâmplat?

— S-a zis că folosirea cailor, mijloc socotit de unii rudimentar, depăşit, ar fi putut pune în pericol mecanizarea agriculturii, întârziind introducerea tractoarelor?! Moartea cailor s-a decretat peste noapte, fără nici un argument, sute de mii de cai, unii foarte valoroşi, căzând victime acestei prejudecăţi?! Depreciaţi prin înfometare, ei au fost tăiaţi și, pur şi simplu! Nu s-a avut în vedere nici un criteriu, s-a tăiat la normă, fără nici un respect pentru calitate, mârțoage şi mânji de un an fiind loviţi de aceeaşi ghilotină!

Știm foarte bine că a făcut directă referire la acțiunea nesăbuită a personajului de tristă amintire, Alexandru Moghioroș. Citiți aici articolul: Masacrul cailor inițiat de Moghioroș.

Apahidean a continuat să conducă Serviciul Creșterii Calului în tot acest context și a reușit să schimbe perspectivele conducerii statului comunist. După 1965, calul a fost reconsiderat, acordându-se o atenţie deosebită calităţii raselor. Era nevoie de cai cu talie mare, puternici și mobili. Astfel a reușit să înființeze în 1971 — Centrul Republican de Creşterea și Calificarea Cailor de Rasă, un prestigios centru de cercetare pe care l-a condus până la pensionare în 1986.

Inovații și recunoașteri

A publicat 12 lucrări importante în domeniul furajării iepelor gestante, reproducției cabalinelor și originii raselor de cai. Printre realizările sale notabile se numără crearea unor noi tipuri de cai adaptate diferitelor zone ale României. A obținut Brevetul de invenție pentru formarea rasei Semigreu Românesc, omologată în 1985, și pentru un vagin artificial destinat însămânțărilor artificiale, brevetat în 1981. De asemenea, a participat la proiecte de importanță națională, cum ar fi construirea unui hipodrom central de trap și galop în București și a unei baze hipice la Băneasa.

De altfel, a fost mereu unul dintre cei care au susținut refacerea unui hipodrom în București. Declara astfel:

„Pentru cabaline, hipodromul reprezintă laboratorul de testare, indispensabil, a capacităţii energetice, fiind totodată criteriul fundamental în selecţie. Formarea și perfecţionarea rasei implică existenţa unui hipodrom. După desființarea hipodromului din Bucureşti, caii Pursânge de galop nu mai pot fi antrenaţi în ţară, din care cauză punerea în evidenţă a potenţialului energetic real al cailor noştri e mult îngreunată.”

Profesionalismul și dedicația sa au fost recunoscute prin numeroase ordine, medalii și diplome, inclusiv distincția „Crucea de Cavaler de Onoare al Ordinului Sf. Gheorghe” (Franța, 1983).

Impactul internațional al personalității sale

Apahidean a fost apreciat pe plan internațional, participând la 37 de congrese internaționale și 19 concursuri de trap, obstacole și călărie completă.

Un lucru inedit a fost invitația primită de Majestatea Sa Regina Marii Britanii la Palatul Regal „Windsor Horse – Show” în 1973. Valentin Falub, un regretat jurnalist din Beclean, a avut ocazia să îi ia un interviu marelui Apahidean pe marginea acestui subiect:

„Trei zile a durat concursul de cai, organizat sub patronajul reginei, care a avut loc în preajma Castelului Windsor, bucurându-mă de faptul că după concurs regina m-a invitat la o discuţie particulară, mai ales că eram singurul cunoscător al mai multor limbi din ţările estice prezente la Londra. În felul acesta regina a aflat de speciile de cai crescute în România, aflând astfel de rasa amelioratoare arabă. Din discuţiile noastre regina a mai aflat cu mirare că noi creştem Conversano, un descendent al Lipiţanului românesc, pe care majestatea sa îl aprecia în mod deosebit.”

Colegii săi îl descriau ca pe o persoană dedicată, cu o pasiune nemărginită pentru cai. Avea o prezență atletică și impunătoare, era un orator remarcabil și cunoștea opt limbi străine.

A contribuit și la industria cinematografică, fiind consultant de călărie și coordonator al prezenței cailor în filmele românești, inclusiv în pelicule celebre precum „Dacii”, „Mihai Viteazu” sau „Tudor”. Joacă și roluri specifice în aceste filme, devenind prieten cu regizorul Sergiu Nicolaescu, pe care îl inițiază în tainele călăriei.

Moștenire și Recunoaștere

Dr. Ioan Apahidean rămâne în memoria colectivă drept un om de știință prestigios, care a îmbogățit patrimoniul științific românesc din domeniul zootehniei și medicinii veterinare. A iubit caii și a înțeles valoarea acestor animale remarcabile, lăsând în urmă o moștenire durabilă.

Dr. med. vet. Ioan Apahidean va rămâne pentru totdeauna un exemplu de dedicare și profesionalism, un titan al zootehniei și medicinii veterinare din România. În timpul activității sale s-au înregistrat cele mai bune rezultate în creșterea cailor de rasă din istoria României. În acest sens, existența Premiului Ioan Apahidean în concursurile hipice de pe hipodrom ar fi un omagiu adus acestei mari personalități.

Ioan Apahidean a avut 46 de ani de căsnicie cu Tatiana Apahidean (1939-2012), cunoscută regizoare de film de animație, ilustratoare de carte, artist plastic și scenografă de teatru.

În anul 2008 a fost realizat și un film-eseu intitulat „Ioan Apahidean”, de către Cristian Nema (regia Ion Lucaci, Tatiana Apahidean, IMAGINA FILM).

Mulțumim doctorului Ilie Georgescu pentru amabilitatea de a ne transmite aceste imagini.

Surse bibliografice

• Mulțumim pentru relatări și fotografii domnului Dr. Ilie Georgescu.
• Mulțumim doamnei Mariana Moisei pentru imaginile din arhiva personală.
• Dr. med. vet. IOAN APAHIDEAN, Dr. ing. Cristina ZAHARIA, Secretar științific Secția de zootehnie ASAS, articol publicat în Buletinul Informativ nr. 3 / 2013 al Academiei de Științe Agricole și Silvice „Gheorghe Ionescu Șișești”.
• Ziarul Răsunetul: Doctorul Ioan Apahidean, primul român primit de Regina Angliei Elisabeta a II-a
• Revista Flacăra, iulie-septembrie 1980 (Anul 29, nr. 27-39), interviu realizat de Ovidiu Ioanițoaia.
• Sursa web pentru arhiva interviurilor: www.galop.ro.