Ascensiunea Giocondei Pînzaru
În 1965, o fetiță, care încă nu împlinise 12 ani, însoţită de profesoara de sport Mărioara Neagoe, de la Şcoala generală nr. 2 din Bucium, s-a prezentat la centrul de călărie al Clubului Sportiv Muncitoresc Studenţesc, adresându-se antrenorului Alexandru Cormanencu cu rugămintea de a fi primită să practice această ramură de sport, pe care o îndrăgește de la vârsta de 5 ani!
Gioconda Pînzaru, născută în orașul Huşi în anul 1953, iar din 1962 stabilindu-se definitiv cu părinţii ei în Iaşi, în urma calităţilor constatate de către antrenor, cu prilejul concursurilor de selecţie din vara anului 1965, a fost admisă în lotul de călăreţi ai centrului.
După numai un an de zile de antrenamente, mai exact în anul 1966, tânăra sportivă şi-a făcut debutul la Concursul Republican de Călărie (rezervat fetelor) ce s-a desfăşurat la Constanţa. Neavând încă experienţa concursurilor, precum şi caii adecvaţi, Gioconda Pînzaru a fost nevoită să guste din cupa amară a înfrîngerilor, ratând calificarea chiar din prima etapă.
„Insuccesul de atunci, ne-a mărturisit Alexandru Cormanencu, antrenorul centrului de călărie al Clubului Sportiv Municipal — n-a descurajat-o pe Gioconda ci, dimpotrivă, în ochii ei se putea citi hotărârea de a se pregăti în continuare cu perseverenţă”.

A urmat sfaturile şi îndrumarea antrenorului, căruia Gioconda Pînzaru îi purta respect, atât pentru felul în care a pregătit-o pe terenul de sport, dar mai ales pentru jaloanele pe care i le-a dat în viaţă. „Trebuie să te înscrii la un liceu cu profil sportiv” îşi aminteşte tânăra sportivă de îndemnul antrenorului. Şi-l ascultă. De atunci, sportul şi învăţătura s-au împletit armonios. Dimineaţa la liceu, după-amiază la antrenamente sau invers, în funcţie de orele de curs.

Din această împletire armonioasă a început ascensiunea pentru Gioconda. Concomitent cu promovarea claselor de liceu a început să obţină rezultate bune şi în domeniul sportului. Astfel, în anul 1969 participând la semifinalele Campionatului Republican de Călărie rezervat juniorilor mici (sub 16 ani) a ocupat locul I, iar în finală s-a clasat pe locul II la o diferenţă de trei zecimi de secundă de primul clasat. În anul 1971, participând la semifinalele Campionatului Republican de Călărie, ce a avut loc la Craiova, tânăra sportivă a ocupat locul 1 la juniori mari (până la 18 ani). Concurând şi la seniori ea a ocupat locul II la proba uşoară internaţională. Gioconda Pînzaru a fost selecţionată în lotul naţional de călărie pentru juniori.
Era doar începutul: sportivă de categ. I la călărie, componentă a echipei de obstacole, campioană naţională de seniori, vicecampioană de seniori la individual, componentă a echipei vicecampioană balcanică, locul II in campionatul individual republican, deținătoare a Cupei Federației Române de Călărie (1970, 1981). Multe cupe, campionate, concursuri, cai. Pagini de istorie hipică scrisă de sportiva Pînzaru.














Urmează perioada de antrenorat, în care a format cu multă pasiune generații peste generații de tineri sportivi.


Ultima perioadă a activității sale de antrenor a însemnat 14 ani de antrenorat la Equester Riding Club Iași. Alături de sportivi tineri, de mult îndrăgiții cai și de competiții.


Gioconda Pînzaru a plecat la cele veșnice, în dimineața zilei de 9 ianuarie 2023. Dumnezeu să o odihnească în pace!
In memoriam, echipa Herghelie.ro