Povestea lui Ștefan Simon

Șirul amintirilor începe pe hipodromul din Budapesta. Acolo, în perioada anilor 1916-1919, alerga jocheul Imre Simon, original din Debrecen.

Imre Simon apare într-o fotografie istorică din arhiva familiei, fiind câștigător cu Debora în anul 1919.

Imre Simon – câștigătorul unei curse în 1919. Fotografie din arhiva familiei Simon

Conform informațiilor provenite de la urmașii lui Imre Simon, acesta a ajuns  în România ca antrenor, însoțind un lot de cai oferit cadou de Casa Regală Britanică pentru Casa Regală a României. Rămâne în țară și împreună cu românca Anica își întemeiază o familie cu șase copii. La 1 ianuarie 1926 se năștea fiul lor, Ștefan Simon.

Copilăria aproape de cai

Ștefan Simon, cunoscut ca Puiu Simon de către cei apropiați și astfel menționat și de scriitorul Alexandru Grigorescu, a crescut în mahalaua Hagi Tudorache, în zona Herăstrău.

A urmat clasele primare la fosta Școala Comunală Mavrogheni,  actuala Şcoală Generală numărul 11, Ion Heliade Rădulescu, situată pe Șoseaua Kiseleff, lângă Biserica Mavrogheni. A rămas toată viața în minte cu sfatul învățătorului său, Isaac:

„DACĂ NU SUNTEȚI BUNI DE CARTE , MĂCAR OAMENI SĂ FIȚI ÎN VIAȚĂ”.  

În anul 1936 familia s-a mutat în Băneasa, acolo unde aproape toată lumea era implicată în marele fenomen al Hipodromului Băneasa.

Și fiindcă așchia nu sare departe de trunchi, în 1937, băiețelul Ștefan de doar 11 ani ajunge băiat de grajd la antrenorul Endre Gabor, acolo unde tatăl său, Imre Simon, era ajutorul antrenorului. Ștefan se trezea la ora 4 dimineața și pleca la muncă împreună cu tatăl său. Orice reușită are în spate mult efort, nu-i așa?

Încep marile competiții

Ștefan Simon a devenit curând apprentist și începe să își etaleze talentul pe hipodrom. Un apprentist care avea peste 20 de victorii devenea deja jocheu stagiar. Iar Simon a devenit repede un astfel de jocheu. Postăm aici doar o parte dintre alergările câștigate din 1939 până în 1945.

Echipa de aur a jocheilor români

Erau vremuri tulburi în această perioadă. Al Doilea Război Mondial a întors din nou lumea cu susul în jos. Drame peste drame. Totuși, sub bombardamente, viața în capitală încerca să meargă mai departe.

Bombardamente în zonele Arcului de Triumf, Domenii, Agronomiei și Hipodromului Băneasa. Sursa www.galop.ro

Deși era perioada agitată la nivel global, pe hipodromul românesc încep să se formeze jocheii români, adică galeria de aur a galopului de pe Băneasa: Cucu, Ilinca, Simon, frații Stoian, frații Huțuleag, Tasim, Câmpeanu, Pascu etc. Niște puști care și-au trăit copilăria la grajdurile de cai, supravegheați de mari antrenori. Tineri care aveau mari speranțe în viitorul lor. Dar viitorul nu se arăta încă …

Jocheul Roșu

Stați să vedeți ce urmează! În anul 1944 apăruse filmul „National Velvet”, cu Mickey Rooney în distribuție. La acele vremuri traducerea filmului la cinematografe a fost „Jocheul Roșu”. Fiind un film despre cai, meșterul Gabor își cheamă doi jochei, printre care și Simon. Le dă bani și o zi liberă ca să meargă la celebrul film. Ceva motivațional, nu-i așa?  Simțind aerul de libertate, băieții nu au mai ajuns la film, iar a doua zi antrenorul Gabor i-a dibuit. Așa că a luat o crăvașă și a început să îl incingă pe Simon. Toți oamenii hipodromul s-au amuzat copios și Simon a rămas cu porecla de „Jocheul Roșu”. Ce vremuri!

Derby Român în 1944

În marele an 1944 îl întâlnim pe Ștefan Simon în echipa antrenorului Gabens.

Simon devenise jocheu profesionist chiar în acel an, conform celor descrise de Alexandru Grigorescu în „Cândva la Băneasa”:

„Puiu Simon era un flăcăiandru zdravăn, tânăr, dornic de afirmare și ascultător, o reală speranță pentru antrenor”.

Unul dintre proprietarii de cai era doctorul Aurel Dumitraș, un stomatolog cu mână ușoară, care îi trata în cabinetul său pe majoritatea oamenilor de pe hipodrom.

În anul 1943 acesta a cumpărat un mânz de la Barbu Catargi.  Era GOLF din SON IN LOVE și GOSPODINA. Un cal care îi făcuse cu ochiul doctorului Dumitraș.

Calul era antrenat de Bernard Gabens, cel prin mână căruia au mai trecut campioni ai Derby-lui Român. Calul însă nu confirma în curse, dar antrenorul nu își pierdu încrederea. Cel mai bun rezultat a fost plasarea pe locul secund într-o cursă cu Ștefan Simon în șa.

Și fiindcă alt cal mai bun nu avea la antrenament, Gabens îți continuă cu perseverență antrenamentele cu GOLF. Calul a fost încălecat numai de Ștefan Simon.

Iată că se apropie Derby-ul din 6 iunie 1944. Totul se afla sub starea de alertă a bombardamentelor asupra Bucureștiului. Din această cauză tribunele au fost ocupate de doar 5.000 de spectatori, totuși un număr record în condiții de război. Erau înscriși 8 cai, iar GOLF avea ultima șansă. Toți jocheii, chiar și în acele clipe grele, erau îmbrăcați în costume noi nouțe. Doctorul Dumitraș se ruga să nu iasă ultimul în cursă.

Gabens îi dă sfaturi importante tânărului jocheu de doar 18 ani:

„Puiule, să pleci bine și să stai mereu în plutonul din față, chiar dacă nu apuci să prinzi coarda. Vino cu toți caii după tine sau chiar lângă tine, iar după ce intri în linia dreaptă, te duci, mă băiatule, cu fulee lungi. Nu uita că până la potou mai ai aproape 1000 de metri și să nu îl sufoci. Să-i vorbești mereu , iar la ultimii 200m, să nu îl menajezi deloc. Să dea totul că poate.”

Ștefan Simon l-a condus impecabil pe GOLF și a oferit una dintre cele mai mari surprize de pe Hipodromul Băneasa. Cota dată de calul învingător a fost de 304/10 lei. Ce șansă să câști un Derby la doar 18 ani!

Astfel, echipa formată din Gabens, Simon și GOLF au scris o altă filă de istorie hipică.

Povestea hipică are un final

Calul GOLF nu va mai confirma în alergările următoare și va fi vândut la niște amatori de călărie de agrement. Totuși, imaginea lui GOLF a tronat în cabinetul medicului Dumitraș, dar și în albumul familiei SIMON. GOLF rămâne un simbol al altor vremuri.

Ștefan Simon a activat pe hipodrom doar până în anul 1945. Ultimul cal cu care a participat și pe care l-a antrenat a fost MOȚAT.

Tânărul Simon a plecat în armată, la infanterie, în Târgul Jiu. Fiindcă a presimțit că perioada de aur pe hipodrom a asfințit, urmează școala profesională de electricieni și a plecat pe șantierele țării, fiind un electrician foarte apreciat și foarte muncitor. Lucrează până la pensionare la Grupul de Șantiere nr.1 și la Trustul de Construcții din Ministerul Agriculturii și Industriei Alimentare. Visul copilului călăreț rămâne acolo, în istoria unui hipodrom de odinioară.

Momente hipice

Ștefan Simon a participat în perioada 1962-1963 la realizarea scenelor cu cai din filmul „Tudor”, colaborând cu actorul Emanoil Petruț.

Dintre cele 3 surori ale lui Ștefan, cea mai mare, Elena, a fost căsătorită cu Andrei Brailovsky, fiul lui Crotenco Brailovsky, mari driveri în lumea curselor de trap. Andrei Brailovsky a activat pe hipodromul de la Ploiești ca driver și antrenor până  la emigrarea împreuna cu familia în Statele Unite la începutul anilor 80. A lucrat pe hipodromul din New York până la pensionare.

Deși Ștefan Simon a fost o persoană sociabilă, a dorit să păstreze distanța de ceea ce a fost lumea hipică. Sistemul comunist l-a determinat să stea cât mai discret. A păstrat legătura cu familia jocheului Tasim și primea vederi de la foștii săi colegi plecați în străinătate. Primea invitații la teatru de la Grigore Vasiliu Birlic și se mai întâlnea cu prietenii la Cina pentru a depăna frumoasele amintiri ale tinereții.

Singurul fiu al lui Ștefan Simon, Paul Simon, ne povestește cum prin anii 1996-1997 se transmiteau la TV curse de cai din America. Un prieten al lui Paul l-a întrebat dacă știe ce cal o să câștige. Ștefan Simon și-a așezat bine ochelarii, s-a apropiat de televizor și a pus mâna pe calul din coada plutonului:  „Ăsta caștigă,sigur!!!”. Mai era mult de alergat în cursă, dar la un moment dat calul din spate a început să avanseze și a câștigat detașat. S-a lasat liniște câteva secunde și după aceea, cei tineri au izbucnit într-un râs admirativ ….

A fost un om cu mare lipici la oameni, sociabil și empatic. Nu aveai cum sa nu admiri un astfel de om!

Epilog

Ștefan Simion trece la cele veșnice pe 19 iunie 2003, la vârsta de 77 de ani, în urma unei răceli care a recidivat. Se pare că în timpul activității de jocheu a avut o accidentare foarte serioasă.

Ștefan Simon rămâne astfel în filele de aur ale galopului din România. Printre oamenii de cai talentați din vremurile de odinioară.

Articol documentat cu amabilitatea domnului Paul Simon. Cu multe mulțumiri!